Cum va fi VREMEA până în 1 aprilie 2023. PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni
Meteorologii ANM au publicat luni prognoza meteo pentru perioada 20 martie – 2 aprilie. Vremea va fi, în general, frumoasă pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu temperaturi peste mediile perioadei, anunță meteorologii, în timp ce la finalul lunii sunt așteptate precipitații.
În Transilvania, vremea va fi caldă în perioada 20 – 25 martie, astfel că vor fi zile în care se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de 16 – 18 grade. La finalul lunii martie şi în primele zile ale lunii aprilie se vor înregistra temperaturi apropiate de normele climatologice, respectiv o medie a maximelor de 12 – 14 grade. Media regională a temperaturilor minime se va situa între 2 şi 6 grade, însă spre finalul lunii martie (30 şi 31 martie) vor fi posibile valori în jurul a zero grade. Vor fi ploi slabe în 21 şi 22 martie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 25 martie când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.
La munte, valori termice peste mediile multianuale se vor înregistra în prima săptămână (20 – 26 martie), când la nivelul zonei se vor înregistra maxime între 6 şi 10 grade, respectiv minime în general între 0 şi 4 grade. În a doua săptămână, prezenta estimare indică temperaturi maxime ce nu mai depăşesc o medie zilnică de 4 – 6 grade şi minime ce vor deveni în general negative, la valori în jurul a -2 grade. Sunt prognozate precipitaţii pe arii mai extinse şi posibil însemnate cantitativ după data de 26 martie. În restul intervalului, acestea se vor semnala doar pe alocuri şi vor fi slabe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA”
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA” Soluţia sustenabilă referitoare la ieftinirea carburanţilor în România nu este o tăiere generală mare de TVA la pompă, ci o reducere ţintită, temporară şi declanşată doar când preţul sau costurile de producţie trec anumite praguri, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), […]
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026 Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. […]
