Rămâi conectat

Actualitate

Cum va fi VREMEA în weekend. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Ioana Oprean

Publicat

în

În acest weekend, meteorologii anunță că vremea continuă să se mențină mult mai caldă decât în mod normal în această perioadă, iar temperaturile chiar vor crește cu câteva grade față de joi. Totuși, revin ploile. 

VINERI

Vineri, vremea se va încălzi și va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni și 15 grade la Călărasi, Timişoara şi Reşita. În regiunile vestice și nord-vestice va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși, cu precădere în Crișana, Maramureș, zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, local 15…20 l/mp și pe spații mici 30 l/mp. Local doar ploi vor fi și în sud-vest, centru și nord-est, iar în restul tarii, cerul va fi variabil. În zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi și lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi pe creste, va sufla tare. Dimineața, în zonele joase de relief, vor fi condiții de ceață.

SÂMBĂTĂ

Sâmbătă, valorile termice diurne vor marca o scădere față de ziua precedentă în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest, se vor menține mult mai ridicate decât cele normale pentru mijlocul lunii decembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5-6 grade in nord-vest și 16 grade la Călărasi si Constanta. Vor fi ploi în jumătatea vestică a țării, iar în zonele înalte de munte, vor fi și lapoviță și ninsoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CCR, undă verde noilor taxe locale 2026: Sunt vizate impozitele pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende și unele tarife pentru colete. Sesizarea AUR, respinsă

Ioana Oprean

Publicat

în

CCR, undă verde noilor taxe locale 2026: Sunt vizate impozitele pe locuinţe, terenuri, maşini şi dividende și unele tarife pentru colete. Sesizarea AUR, respinsă Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie 2025, contestația AUR privind legea prin care impozitele locale sunt majorate de la 1 ianuarie 2026, pentru care Guvernul și-a asumat […]

Citește mai mult

Actualitate

Cântatul la cobză, propus printre practicile și tradițiile care ar urma să fie incluse în UNESCO. România și Moldova au depus un dosar comun

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cântatul la cobză, propus printre practicile și tradițiile care ar urma să fie incluse în UNESCO. România și Moldova au depus un dosar comun Este propus printre practicile și tradițiile care ar putea fi incluse în Patrimoniul cultural imaterial al umanității cântatul la cobză.  Experții UNESCO se reunesc la New Delhi, unde până în data […]

Citește mai mult

Actualitate

Înregistrările camerelor de bord: Când sunt dovadă pentru polițiști și când îți aduc o amendă pentru încălcarea GDPR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Filmările cu camera de bord: Când sunt dovadă pentru polițiști și când îți aduc o amendă pentru încălcarea GDPR Camerele de bord sunt din ce în ce mai populare în rândul șoferilor. Astfel, orice incident din trafic poate fi filmat, salvat, trimis la poliție sau publicat pe rețele sociale în câteva secunde.   Citește și: Reguli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea