Cum va fi VREMEA în luna OCTOMBRIE 2023: Toamna cu ploi şi vreme rea se apropie
Cum va fi VREMEA în luna OCTOMBRIE 2023: Toamna cu ploi şi vreme rea se apropie
După vara călduroasă a lui 2023 și o lună septembrie cu temperaturi peste normalul perioadei, meteorologii vin cu prognoza meteo pentru octombrie. Iată când va veni frigul și la noi în țară. Toamna cu ploi şi vreme rea se apropie.
Cum va fi vremea în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2023
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 25 septembrie – 23 octombrie 2023. Conform specialiștilor, vremea va fi în continuare caldă până la finalul lunii septembrie în toată ţara, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade Celsius.
Vremea se va strica începând de pe 15 octombrie, temperaturile maxime situându-se sub 20 de grade, iar cele minime sub 10 grade. Spre începutul lui noiembrie, vremea se va răci considerabil, temperaturile ajungând chiar și la 3 grade.
Prognoza meteo în săptămâna 25 septembrie – 2 octombrie
În acest interval, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru data din calendar în toate regiunile țării. Cantitatea de precipitații va fi deficitară în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, nordice și centrale
Prognoza meteo în săptămâna 2 – 9 octombrie 2023
Și în această perioadă, temperatura medie a aerului va avea valori mai mari decât cele normale pentru data din calendar. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în majoritatea regiunilor.
Prognoza meteo în săptămâna 9 – 16 octombrie 2023
În acest interval, Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice perioadei, în toate regiunile, cu precădere în sudul și estul țării.
Cantitatea de precipitații va fi deficitară în vestul, nordul și centrul teritoriului, în timp ce în rest regimul pluviometric se va situa în jurul valorilor normale pentru această săptămână.
Prognoza meteo în săptămâna 16 – 23 octombrie 2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate zonele din țară. Cantitatea de precipitații va fi apropiată de cel normal pentru acest interval în toată țara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sancțiuni pentru firmele din România care nu reduc risipa alimentară de la 1 aprilie 2026: Autoritățile anunță controale riguroase
Sancțiuni pentru firmele din România care nu reduc risipa alimentară de la 1 aprilie 2026: Autoritățile anunță controale riguroase Firmele din România care nu reduc risipa alimentară de la 1 aprilie 2026, riscă sancțiuni serioase după ce autoritățile au anunțat controale riguroase. Autoritățile încep controalele din aprilie și le vor da amenzi celor care nu […]
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier GRAV în județul vecin: Cinci bărbați, MORȚI în urma impactului dintre două autocamioane și un autoturism. Salvatorii intervin cu un elicopter SMURD și patru autospeciale
ACCIDENT rutier GRAV în județul vecin: Cinci bărbați, MORȚI în urma impactului dintre două autocamioane și un autoturism. Salvatorii intervin cu un elicopter SMURD și patru autospeciale Știrea inițială: Patru autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două echipaje SAJ, plus elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou intervin pentru salvarea a cinci […]
„RO‑Alert” pentru curent: Românii vor primi alerte pe telefon când se apropie de 80% din consumul estimat de energie stabilit în contract
„RO‑Alert” pentru curent: Românii vor primi alerte pe telefon când se apropie de 80% din consumul estimat de energie stabilit în contract Românii ar putea fi avertizați direct pe telefon atunci când consumul de energie electrică se apropie de pragul stabilit în contract. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) lucrează la un sistem […]
