Cum s-a făcut Unirea la Gârbova de Sus

Format la data de 30 octombrie / 12 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central constituit din reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social Democrat, preia controlul Transilvaniei. Cei şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român – Theodor Mihaly, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Lazăr şi şase ai Partidului Social Democrat – Ioan Flueraş, Basil Surdu, Iosif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grapini, Iosif Jumanca, au coordonat lupta pentru unire.
Tiron (Chirion) Albani, unul dintre cei şase reprezentanţi ai Partidului Social Democrat – ziarist şi scriitor – era originar din Gârbova de Sus, fiul lui Albani Amos şi Istina, iar în manuscrisele pe care le deţin, la capitolul intitulat „Cum s-a făcut Unirea” Tiron Albani descrie cum s-a întors în sat în preajma marii sărbători, pentru a mobiliza oamenii din sat să participe la Alba Iulia. Gârbovenii participanţi la 1 Decembrie 1918 la Marea Adunare de la Alba Iulia au fost cei care în 1894 au participat la Procesul Memorandiştilor la Cluj, reprezentaţi ca şi la Alba Iulia de preotul Vasilie Maxa, învăţătorul Ştefan Cotoară, Demeter Pop, Teodor Sima, Ioan Cotoară.
Unirea românilor de la 1 Decembrie 1918, a fost urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu stăruinţă „sărăcia şi nevoile şi neamul” cum spunea marele M. Eminescu în Scrisoarea III, rămânând, împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc.
La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Şelimbăr, îşi făcea intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreţ. Cetatea a fost capitala domnitorului în timpul scurt cât reuşise să săvârşească cea dintâi unire a Ţărilor Române. Mult mai târziu la anul 1784 pe acelaşi platou al Cetăţii, Horea şi Cloşca sufereau supliciul frângerii cu roata în urma condamnării lor. Acestea au fost şi pricinile pentru care Consiliul Naţional Român Central, care avea sediul la Arad, a ales faimoasa cetate a Bălgradului – Alba Iulia – pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania.
Prin intrarea României în Primul Război Mondial, în 1916, s-a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale prin unirea Vechiului regat cu Transilvania, Bucovina şi Basarabia. În ciuda păcii de la Bucureşti din 1918, care nu i-a fost favorabilă şi a prezenţei trupelor străine pe o mare parte a teritoriului ţării, România – redusă la Moldova – a continuat să fie un stat de sine stătător.
În 1918, Puterile Centrale sufereau mari înfrângeri, imperiile multinaţionale s-au prăbuşit sub acţiunea avântului revoluţionar. Paralel cu lupta politico-diplomatică şi militară a României pentru supravieţuire
s-a desfăşurat lupta românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină pentru libertate naţională. Acestea, reprezentate de adunările populare şi printr-o consultare largă, au hotărât să se unească cu Ţara.

Unirea Basarabiei cu vechiul regat a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Ţarist.
În 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovean care a coordonat mişcarea de eliberare naţională. După congresul ostaşilor moldoveni de la Chişinău din 25 septembrie / 8 octombrie 1917 s-a format un organ reprezentativ, „Sfatul Ţării”, acesta avea ca for coordonator „Consiliul Directorilor”, care a anunţat autonomia Basarabiei, preşedinte fiind ales Ion C. Inculeţ. În condiţiile în care Ucraina îşi manifesta tendinţele de a ocupa Basarabia, folosindu-se de prevederile Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia, în decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar Consiliul a cerut armatei române să pătrundă în provincie. La 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, ce cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
Bucovina
În toamna anului 1918 se vehicula ideea anexării de către habsburgi a Bucovinei la Galitia, iar Ucraina ridica pretenţii pentru stăpânirea provinciei româneşti şi ameninţa cu intervenţia armată. Din iniţiativa lui Iancu Flondor şi a lui Sextil Puşcariu s-a convocat la 14/27 octombrie 1918 o adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti din provincie, care a decis unirea cu România. S-au ales un Comitet Executiv şi un Consiliu Naţional. Intervenţia trupelor ucrainene
l-a determinat pe Iancu Flondor, să ceară sprijinul armatei române. La 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat unirea necondiţionată cu România, iar reprezentanţii celorlalte etnii nu s-au opus hotărârii românilor.
Transilvania
Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor desfăşoară o intensă activitate în sprijinul idealului naţional. La 30 octombrie / 12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul Naţional Român Central din care au făcut parte şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Roman – Theodor Mihaly, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voievod, Stefan Cicio-Pop, Aurel Lazăr – şi şase ai Partidului Social Democrat – Ioan Flueraş, Basil Surdu, Iosif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grapini, Iosif Jumanca. Consiliul a avut sediul la Arad şi a devenit structura centrală a luptei românilor pentru unire. Ulterior s-a numit Marele Sfat al Naţiunii din Transilvania şi Ungaria. La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central anunţa la Budapesta că va prelua puterea deplină în Transilvania. S-a hotărât organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Adunarea a avut loc la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918. Ea a reunit peste 1.228 de delegaţi şi peste 100.000 de participanţi. Gheorghe Pop de Băseşti a proclamat unirea „acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. A doua zi s-au ales conducerile provizorii ale puterii de stat: Marele Sfat Naţional, condus de Gheorghe Pop de Băseşti, şi Consiliul Dirigent, care a fost prezidat de Iuliu Maniu. Unirea a fost recunoscută şi de naţionalităţile din Transilvania. Hotărârea luată – Rezoluţia Unirii – a fost citită de Vasile Goldiş: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”
Istina SIMA,
preşedintele Asociaţiei Pro Gârbova de Sus

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI