Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cum puteți contesta decizia de pensionare, în 2016

Ziarul Unirea

Publicat

în

Având în vedere numeroasele situaţii în care persoanele pensionate (pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare pentru invaliditate etc.) sunt nemulţumite de decizia de pensionare emisă de Casa teritorială de pensii pentru nevalorificarea unor adeverinţe ce atestă realizarea unor venituri cu titlu de sporuri, adaosuri, venituri obţinute în acord global etc. sau neluarea în calcul a unor perioade de cotizare, aflându-se în situaţia de a contesta decizia de pensionare, vom prezenta în cele ce urmează procedura şi câteva consideraţii generale privind contestarea deciziilor de pensionare.

pensionari (2)Cum procedăm dacă suntem nemulţumiţi de decizia de pensionare comunicată de Casă teritorială de pensii?

În cazul în care persoană îndreptăţită în obţinerea unei anumite categorii de pensie este nemulţumită de conţinutul deciziei comunicate, în temeiul art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, aceasta poate contesta decizia de pensionare în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

Comisia Centrală de Contestaţii şi comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii sunt organisme de verificare, care examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la pensiile publice.

În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plății drepturilor de pensie se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

Pensia poate fi recalculată la cerere prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Pensionarii pentru limita de vârstă care, după data înscrierii la pensie realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei.

Este obligatorie contestarea deciziei de pensionare potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 sau partea se poate îndrepta direct către instanţă de judecată?

Potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedura administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

Aceasta presupune că, în situaţia în care contestatorul nu a formulat contestaţie potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ci s-a adresat direct cu contestaţie către instanţa de judecată, tribunalul va admite excepţia prematurităţii invocată fie de partea adversă, fie din oficiu de către instanţă şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca prematur formulată cererea contestatorului reclamant.

Pe cale de consecinţă, contestaţia formulată în temeiul art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 reprezintă o procedură prealabilă obligatorie ce trebuie îndeplinită de către cel căruia i se comunică decizia de pensionare, mai înainte ca acesta să acţioneze în instanţă Casa teritorială de pensii sau Casa de pensii sectorială care a emis decizia de pensionare.

Care este termenul de soluţionare a contestaţiei formulate potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010?

Termenul de soluţionare a contestaţiei de către Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Cum se procedează la soluţionarea contestaţiei formulate potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010?

Potrivit art. 150 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, în soluţionarea contestaţiei, Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv comisia de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii adoptă o hotărâre.

Hotărârea Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiei de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii se comunică persoanei în cauză şi casei teritoriale de pensii sau casei de pensii sectoriala interesată, după caz, în termen de cinci zile de la adoptare.

Poate fi atacată hotărârea Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiei de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii?

Prevederile art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 stabilesc că hotărârea Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiei de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii dată în soluţionarea contestaţiei poate fi atacată la instanța judecatorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1453/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, hotărârile comisiei pot fi atacate, potrivit legii, la tribunalul în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul reclamantul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Este important de reţinut că nesoluţionarea contestaţiei (în termen de 45 de zile de la data înregistrării acesteia) şi necomunicarea în termenul legal (de cinci zile de la adoptare) a hotărârii Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiei de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii nu împiedica accesul la justiţie.

Cu alte cuvinte, chiar dacă contestatorului nu i-a fost soluţionată contestaţia prin adoptarea unei hotărâri în cele 45 de zile de la data înregistrării acesteia sau nu i-a fost comunicată hotărârea adoptată în termenul legal de cinci zile de la adoptare, acesta are dreptul de a formula o acţiune în instanţă.

Care sunt cheltuielile de judecată suportate în cazul formulării contestaţiei împotriva unei decizii de pensionare?

Potrivit dispoziţiilor art. 157 din Legea nr. 163/2010 cererile în faţă oricăror organe sau instanțe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligaţii de asigurări sociale (inclusiv contestaţiile împotriva deciziilor de pensionare), sunt scutite de taxa de timbru.

Pe cale de consecinţă, singurele cheltuieli ocazionate de astfel de litigii sunt cele legate de plată onorariului de avocat, în situaţia în care contestatorul alege să apeleze la servicii juridice de specialitate şi nu să se reprezinte singur în fata instanţelor de judecată .

Ce fel de venituri se pot valorifica pe calea contestaţiei la deciziei de pensionare

a) Venituri cu caracter nepermanent

Pentru valorificarea veniturilor cu caracter nepermanent este necesar să se solicite angajatorului/fostului angajator (chiar şi în instanţă dacă acesta refuză), o adeverinţă conformă a Statelor de Plată care atestă „Suma venituri brute deductibile de CAS” precum şi rubrica separată cu veniturile nepermanente (ore cumul/plată cu ora) din care nu s-au reţinut CAS şi, comparând Statele de Plată cu cartea de muncă şi buletinul de calcul al pensiei, se verifică dacă salariile de încadrare şi veniturile brute deductibile de CAS coincid.

Dacă „Suma venituri brute deductibile de CAS”, implicit contribuţiile la CAS care sunt trecute în Statele de Plată, sunt mai mari decât salariile de încadrare trecute din cartea de muncă şi respectiv în buletinul de calcul al pensiei de la Casade Pensii, se poate solicita în faţa instanţei obligarea casei de pensii la recalcularea drepturilor de pensie în functiede veniturile menţionate în adeverinţa angajatorului. În acest caz nu este nevoie de efectuarea unei expertize judiciare.

b) Venituri realizate în acord global

În situaţia în care s-a formulat la casa de pensii o cerere de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a veniturilor, inclusiv a celor în acord global, fiind anexată adeverinţa care atestă realizarea acestor venituri, şi pentru care s-a plătit contribuţia CAS , act semnat şi ştampilat de instituţia angajatoare, Casa de pensii este obligată să ia în considerare aceste venituri la calcularea stagiului de cotizare şi la stabilirea punctajului de pensie şi să emită o nouă decizie de pensionare.

În cazul în care Casa de pensii a respins cererea de recalculare sau nu a formulat un răspuns în termen de 45 zile calendaristice de la momentul depunerii cererii, persoană îndreptăţită se poate adresa Tribunalului (Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale) în a cărui circumscripţie se afla domiciliul contestatorului.

Cu privire la veniturile obţinute în acord global Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 privind stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global prin care a statuat:

„Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.” (Z.U.)

avocat COLTUC Marius Vicențiu
FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

27 Martie: Ziua mondială a teatrului

Bogdan Ilea

Publicat

în

27 Martie: Ziua mondială a teatrului La 27 martie, artiştii şi publicul din toată lumea celebrează ziua mondială a teatrului. Aniversată în fiecare an , a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea