Cum poţi să obţii bani de la stat pentru o casă eco
Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a publicat recent ghidul de finanţare a programului Casa Verde pentru acest an. Vor fi acordate subvenţii de până la 8.000 de lei pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Programul vizează stimularea utilizării sistemelor care folosesc, pentru producerea energiei termice şi obţinerea de apă caldă, surse de energie regenerabilă, nepoluante. Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu. Prin program se finanţează următoarele instalaţii pentru încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv instalaţii pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire: instalarea de panouri solare, instalarea de pompe de caldură, exclusiv aparate de aer condiţionat, centrale termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere şi silvice. Beneficiarul este însă obligat să menţină investiţia realizată în cadrul programului pentru o perioadă de cel puţin un an după finalizarea sa.
lCuantumul finanţării
Ordinul MMP nu modifică nivelul subvenţiilor acordate anul trecut. Astfel, finanţarea se acordă după cum urmează: până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv aparate de aer condiţionat; până la 6.000 lei, pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere şi silvice. Suma aprobată nu se poate suplimenta, beneficiarul trebuind să asigure din surse proprii finalizarea proiectului. Finanţarea acordată acoperă: achiziţia de instalaţii pentru producerea de energie termică, inclusiv instalaţii pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie regenerabilă; cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului, efectuarea, verificarea probelor şi încercărilor; taxa pe valoarea adăugată (TVA). Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.
lCondiţii de eligibilitate
Recentul act normativ stabileşte şi condiţiile de eligibilitate pentru acordarea finanţării. Astfel, este considerat eligibil solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este persoană fizică şi are domiciliul pe teritoriul României; este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică; nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare; în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului. Solicitantul depune dosarul de finanţare la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, fiind acceptată, în cadrul sesiunii de finanţare, o singură cerere de finanţare. În cadrul aceleiaşi cereri de finanţare se pot cumula două tipuri de instalaţii. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]