Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă: Schimbarea vine la pachet cu stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie
Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă: Schimbarea vine la pachet cu stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie
România trece în această noapte la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00. Ziua de duminică, cea mai lungă din acest an, va avea 25 de ore.
În ultimii ani, s-a discutat mult la nivel european despre renunțarea la schimbarea orei. Țara noastră nu a luat încă o decizie privind această practică, așa că vom da ceasurile înapoi în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Citește și: Ora de iarnă 2023: Sâmbătă spre duminică se dă ceasul cu o oră înapoi
Până de curând, toate statele membre ale Uniunii Europene erau obligate să schimbe ora de două ori pe an pentru a beneficia de cât mai multă lumină naturală într-o anumită perioadă de timp.
Astfel, ceasurile se dau cu o oră înainte în dimineața ultimei duminici din martie și se dau cu o oră înapoi în dimineața ultimei duminici din octombrie, pentru a se reveni la ora standard.
Cum ne afectează ora de iarnă
Deși câștigăm o oră de somn în plus, această practică ne influențează starea de sănătate, avertizează specialiștii.
Schimbarea orei vine la pachet cu stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie, spun specialiștii. Stări care pot persista până la două săptămâni după schimbarea orei.
În 2016, aceștia au ajuns la concluzia că procesul de adaptare la trecerea la ora de iarnă ar putea fi mai dificil pentru unii dintre noi decât s-a presupus în trecut. Cercetătorii au ajuns la concluzia că schimbarea orei, în special toamna, îi face pe oamenii să aibă, pentru o anumită perioadă de timp, simptome asemănătoare cu cele resimțite de cei care călătoresc și care trebuie să se adapteze la diferența de fus orar (oboseală accentuată, insomnie, tulburări digestive sau stări de confuzie).
Oamenii de știință spun că adaptarea organismului la trecerea la ora de iarnă poate dura până la patru săptămâni și că unii dintre noi nu reușesc niciodată să se adapteze acestui proces.
Trecerea la ora de iarnă ne tulbură somnul, pentru că mulți avem probleme în a ne adapta să dormim mai târziu, dar totuși să ne trezim devreme pentru muncă sau școală. Din cauza tulburărilor de somn cu care ne confruntăm în această perioadă, trecerea la ora de iarnă poate provoca scăderi ale performanței, concentrării și memoriei, precum și oboseală și somnolență în timpul zilei.
Pe lângă modificările somnului, pot să apară și astenia, vertijul și irascibilitatea, notează doc.ro.
CFR Călători anunță că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare
În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Explicațiile DNA în cazul inculpării lui Ciprian Ciucu: Două arestări preventive în dosar.
Explicațiile DNA în cazul inculpării lui Ciprian Ciucu: Două arestări preventive în dosar. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un dosar în care procurorii cercetează presupuse fapte de corupție. Edilul susține că este nevinovat, iar reprezentanții DNA au prezentat, printr-un comunicat de presă, acuzațiile care fac […]
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a amânat depunerea listei de miniștri: PSD continuă să analizeze dacă intră la guvernare
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a amânat depunerea listei de miniștri: PSD continuă să analizeze dacă intră la guvernare Premierul desemnat Adrian Veștea nu va depune nici azi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor din viitorul Cabinet, notează Spotmedia. Este a doua zi in care Veștea promite că depune documentele, însă nu face acest […]
E jale! România, în cădere liberă în clasamentul celor mai competitive economii din lume
E jale! România, în cădere liberă în clasamentul celor mai competitive economii din lume România a coborât 12 poziții, până pe locul 61, în clasamentul celor mai competitive 70 de economii din lume, potrivit celei mai recente ediții a raportului anual al International Institute for Management Development (IMD), publicat joi. România este devansată de ţări […]
