Cum ar putea primi România despăgubiri de 25 de miliarde de euro de la Austria și Olanda pentru blocarea aderării la Schengen
Cum ar putea primi România despăgubiri de 25 de miliarde de euro de la Austria și Olanda pentru blocarea aderării la Schengen
Europarlamentarul Vlad Gheorghe scrie joi pe pagina sa de Facebook că încearcă să treacă prin Parlamentul European un amendament care prevede acordarea de compensații financiare de la statele care au blocat intrarea României în spațiul Schengen.

„Cei care țin românii în afara Schengen trebuie să plătească! În iunie vom avea vot în Parlamentul European pentru rezoluția ce susține cauza României și Bulgariei, discriminate clar de votul Austriei și Olandei în Consiliul JAI din decembrie 2022. Am insistat să avem această poziție oficială a Parlamentului European privind neprimirea țării noastre în Schengen pentru că este intolerabil ca unele state membre să fie ”mai egale” decât altele. Trebuie să existe o responsabilitate a exercitării drepturilor în cadrul UE, inclusiv decizia de a vota împotriva României și Bulgariei”, a scris europarlamentarul.
„De aceea am depus o serie de amendamente prin care solicităm inclusiv compensații financiare celor care ne țin nejustificat la poarta Europei. Am solicitat în cuprinsul acestor amendament ca toate compensațiile financiare să fie calculate din iunie 2011, de când România a fost declarată pregătită conform criteriilor Schengen să adere la spațiul liber de circulație european”, a adăugat Vlad Gheorghe.
Rezoluție
„Austria vrea să se joace cu drepturile noastre pentru că are Nehammer campanie electorală, îl doare migrația pe Karner sau pur și simplu au avut o zi proastă? Foarte bine, dar în lumea adulților orice decizie are consecințe. Rezoluția pe care o vom vota în plenul Parlamentului European va menționa toate aceste consecințe, ca să ne asigurăm că la următorul vot pentru Schengen TOATE statele membre, inclusiv Austria vor lua decizii respectând Tratatele și implicit drepturile românilor”, mai spune el.
„România pierde enorm cât timp peste tot în Europa unită românii stau la cozi în aeroporturi, cât încă avem controale la frontieră. Nu vorbim doar despre timpul și nervii românilor, ci despre bani, mulți, mulți bani – miliarde de euro anual. Și cum România este deja pregătită și îndeplinește criteriile de intrare în Schengen încă din 2011, calculele sunt amețitoare. Nu ne așteptăm la guvernul PSD, PNL și UDMR să facă aceste calcule, că au dovedit că nu pot: în decembrie 2022 ministrul de interne Bode zicea că pierdem 25 de miliarde de euro anual, iar ministrul economiei Spătaru zicea că pierdem 10 miliarde de euro. Nu-i nicio problemă, până se hotărăște guvernul Ciucă-Ciolacu-Kelemen, le facem noi treaba aici la Bruxelles și la Strasbourg, cum am făcut și până acum”, a conchis acesta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]
Ai bani la Pilonul 2 de pensii și nici nu știi câți s-au strâns? Cum verifici suma în doar câteva minute
Ai bani la Pilonul 2 de pensii și nici nu știi câți s-au strâns? Cum verifici suma în doar câteva minute Aproximativ 8,5 milioane de români contribuie la sistemul de pensii private obligatorii, însă mulți nu știu nici la ce fond sunt înscriși, nici ce sumă au acumulat până în prezent. Vestea bună este că […]
