Cum a luat naştere „Deșteaptă-te, române!”. UIMITOAREA poveste a IMNULUI României, intonat negreşit pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României

Ideea imnului trebuie legată de aceea a naţiunii, a independenţei materializate prin simbolul steagului. Ideea unei piese oficiale care să simbolizeze unitatea românilor din ambele Principate, precum şi dorinţa de a împrumuta melodiei o intonaţie populară, se conturează pe măsură ce mişcarea politică pregătea izbucnirea Revoluţiei din 1848.

Anul revoluţionar 1848 a cunoscut o multitudine de imnuri, române şi străine, proslăvind fie libertatea naţională a poporului român, fie domnitorii celor două Principate Române. Nu a lipsit din repertoriul epocii de pildă, MARSEILLEZA şi CARMAGNOLA, cele două simbolice cântece revoluţionare franceze.

Se transmitea criptat

Paternitatea cântecelor revoluţionare a stat totdeauna sub semnul întrebărilor , autorii versurilor şi mai ales ai muzicii încercând să-şi ascundă identitatea din motive de siguranţă în faţa opresiunii forţelor conducătoare şi, uneori chiar din modestie şi solidaritate cu masele angajate în luptă. Ceva mai mult: când melodia a început să circule într-o notaţie ,,cifrată”, s-a apelat la compozitori din lumea psalţilor, ce vehiculau o semiografie cunoscută doar de specialişti. Acesta a fost climatul în care s-a născut şi imnul. ,,Deşteaptă-te române !” în timpul Revoluţiei de la 1848.

„Răsunetul” lui Andrei Mureşan

Întors de la Adunarea de pe câmpia Libertăţii din Blaj din 3/15 mai 1848, unde voinţa ştergerii iobăgiei, dorinţa de libertate şi unitate naţională au fost susţinute cu tărie., Andrei Mureşanu – conform mărturiei soţiei sale -,, s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu după ce se făcuse ziuă,plimbându-se din când în când prin odaie şi citind ceea ce scrisese”. Erau strofe din poezia ,,RĂSUNETUL”.

,,Sosind furiosul an 1848, poetul Andrei Mureşanu căuta o melodie după care să compună pentru acest an un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru o petrecere de seamă. Îndrăgit de toţi intelectualii români şi mai ales de tineretul braşovean, Gheorghe Ucenescu, un tânăr cântăreţ de mare talent, posesor al unui vast repertoriu de melodii laice şi religioase, a cântat multe cântece de probă printre care şi ,,Deşteaptă-te române!” . Deci, pe o melodie veche a lui Anton Pann s-au adaptat versurile lui Andrei Mureşanu. De altfel, singura valoroasă din creaţia sa.

Prima apariţie publică

Textul a apărut pentru prima dată în ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură” nr. 25 din 21 iunie 1848, după prima parte a Proclamaţiei de la Islaz.Titlul iniţial a fost ,,RĂSUNET” iar alfabetul utilizat este cel chirilic, specific perioadei respective.

Răspândită şi pe foi volante, poezia a fost cunoscută în scurtă vreme în toată Transilvania şi apoi şi în celelalte provincii româneşti. ,,Răsunetul” va deveni ,,Deşteaptă-te române!” îndată ce i se va găsi o melodie adecvată şi va fi repede un imn popular.

Poetul se închipuie un tribun care vorbeşte în numele neamului oprimat invocând vitejia străbună şi vestind profetic momentul decisiv al deşteptării.

Dincolo de idealul libertăţii dorit cu ardoare de Andrei Mureşanu, sub forma unui jurământ, dominate sunt ideile de înaltă datorie faţă de ţară, de modificare a ordinii istorice.

Ideea redobândirii demnităţii naţionale rămâne determinantă în cucerirea libertăţii şi unităţii naţionale, în numele unei descendente nobile şi al unui trecut eroic.

Cântarea din Parcul Zăvoi

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc de vinilin, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

A devenit cântecul-simbol în perioadele cele mai grele din istoria României

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de independenţă (1877 – 1878), primul şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, precum ,,Pe-al nostru steag e scris unire”, de exemplu, a fost interzis, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Aceasta, în ciuda faptului că a fost îndrăgit de români, insuflându-le curaj şi mândrie în momentele cruciale ale istoriei, precum războiul de independenţă, primul şi al doilea război mondial Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale.

În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului.

Adevărat arc de cerc peste decenii şi veacuri dar şi peste hotarele vechii Dacii ,,Deşteaptă-te române!” redevine simbol naţional după 1989, iar prin Constituţia României din 1991 este consfinţit ca imn naţional. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Sursa: evz.ro