Cugir: Impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal 2013 rămân la nivelul anului 2012
La propunerea primarului Adrian Teban, aleşii locali au hotărât în şedinţa de consiliu local de joi că impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal 2013 să rămână la nivelul anului 2012.
Astfel, impozitul pe clădiri aparţinând persoanelor fizice se calculează conform Codului Fiscal şi rămâne la fel ca cel calculat pentru anul 2012, iar impozitul pe clădiri aparţinând persoanelor juridice rămâne tot la nivelul lui 2012 şi se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare de 0,5% la valoarea de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea agentului economic.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, cota de impozitare se stabileşte la 10%, iar în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă, cota de impozitare se stabileşte la 30 % şi se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice până la sfârşitul lunii în care s-a înregistrat prima reevaluare. Cota de impozitare pentru clădirile cu destinaţie turistică ce nu funcţionează în cursul unui an calendaristic se stabileşte la 5% din valoarea de inventar a clădirii.
În ceea ce priveşte impozitul pe terenuri aparţinând persoanelor fizice acesta se calculează conform Codului Fiscal şi rămâne la nivelul anului 2012, iar impozitul pe terenuri aparţinând persoanelor juridice se calculează şi rămân la nivelul anului 2012. Pentru plata cu anticipaţie, până la 31 martie 2013, a impozitului datorat pe întregul an, de către persoanele fizice, se stabileşte o bonificaţie de 10% a impozitului pe clădiri, impozitul pe terenuri şi impozitul pe mijloacele de transport. (C. P.)
Sursă: Cugirinfo.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș
Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș Un accident rutier a avut loc miercuri, 4 noiembrie 2026, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia. Polițiștii din Alba transmit că două autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au […]
Foto | Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport
Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport Pasiunea pentru sport nu are vârstă! Albaiulianul Ștefan Nagy, maratonist și iubitor al competițiilor sportive, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, devenind un exemplu impresionant de perseverență, disciplină și vitalitate. „Astăzi sărbătorim […]
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor”
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor” Comunitățile locale din județul Alba primesc o infuzie de peste 15,6 milioane de lei de la Guvern, pentru continuarea investițiilor în infrastructură. Anunțul a fost făcut de prefectul […]
