CUGIR: ”Festivalul Toamnei”, la grădinițele ”Prichindel” și ”Voinicel”
Programul ”Fiecare copil în grădiniță”, implementat de Asociația Ovidiu RO în 20 de comunități, sprijină în prezent 1400 de copii săraci să meargă la grădiniță pentru ca apoi să înceapă școala cu succes. Printre aceștia se află și 45 de preșcolari de la grădinițele ”Prichindel” și ”Voinicel” Cugir care miercuri, în prezența educatoarelor și a părinților au participat la activitatea lunară având ca temă ”Toamna” despre care copiii au vorbit timp de patru săptămâni.
Sub îndrumarea educatoarelor de la cele două grădinițe, copiii au realizat o expoziție cu produse ale toamnei executate de ei, constând în legume, fructe și materiale din natură, personalizate, confecționate din bucăți de carton. Exponate de o deosebită frumusețe care evidențiază deprinderile și talentul remarcabil al acestor micuți. Ajutați de părinți, copiii au reușit să confecționeze din hârtie, simboluri (fructe și legume) pe care le vor purta la serbarea de Moș Crăciun. A fost un bun prilej totodată, de analiză a modului în care relaționează părinții cu copiii dintr-o grupă dar și ceilalți părinți ai copiilor din gradiniță între ei, într-un scop comun și anume acela de a îmbunătăți procesul de participare la actul de educație al preșcolarilor. Cu acest prilej copiii au primit produse de igienă: săpun, pastă de dinți, detergenți, precum și căciulițe de la ”Moș Nicolae”.
La evenimentul consacrat realizării unuia dintre obiectivele acestui proiect au participat: prof. Monalisa Borza, directorul Școlii Gimnaziale ”Singidava” Cugir, Ilona Barsan și Maria Ștefanecu – cadre didactice la Grădinița ”Prichindel”, Lucia Durduc, Delia Bocșa, Berta Călușer și Anca Vințeler – educatoare la Grădinița ”Voinicel”. Au fost de asemenea prezenți, coordonatorul local din cadrul SPAS – Adriana Crișan și asistentul social Cristian Roman.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]