Cu ştreangul de gât pe „Cetate”
Două echipe codaşe, FC Unirea Alba Iulia şi ACU Arad se vor duela sâmbătă, pe „Cetate”, într-un adevărat război al supravieţuirii. Ocupantele ultimelor două poziţii în ierarhia seriei vestice, la egalitate de puncte şi despărţite de numai un gol, sunt în faţa unei partide a adevărului, de „a fi sau a nu fi” în ecuaţia evitării retrogradării. „Alb-negrii” traversează o perioadă delicată, jucătorii resimt problemele financiare ale clubului dar încearcă să depăşească chestiunea şi să învingă o contracandidată într-o confruntare de 6 puncte. „Ne aşteaptă un meci deosebit de greu, întrucât adversarul este în situaţia noastră şi va încerca să scoată ceva din acest joc direct. Sper ca jucătorii să dea totul pe teren pentru a tranşa disputa în favoarea noastră. Le-am spus băieţilor înainte de debutul returului că ne aşteaptă 13 finale”, a declarat antrenorul Gabi Stan. Derbyul subsolului contează pentru etapa a 22-a a eşalonului secund şi se va disputa mâine de la ora 11.00.
lProbleme pentru Călin Cristea
Pe lângă absenţii de durată, amfitrionii nu pot miza în acest joc, nici pe Negură (recidivă a accidentării, va absenta până la sfârşitul sezonului), şanse minime de a evolua având şi Călin Cristea. Fotbalistul întors de la Pandurii Tg Jiu acuză o contractură musculară şi nu s-a antrenat deloc în această săptămână. „Orice meci este decisiv, deci implicit şi cel cu ACU Arad, dar nu rezolvăm nimic dacă învingem şi apoi pierdem 7 întâlniri la rând. În conjunctura dată, este un joc foarte important pentru Alba Iulia, ne trebuie toate punctele. Din informaţiile mele, ACU nu este la fel de puternică precum Arieşul Turda, însă e nevoie să dăm totul pentru suporteri”, a precizat portarul Adrian Pascal, care a mai menţionat că restanţele financiare îşi pun amprenta pe moralul jucătorilor. „Suntem afectaţi din partea financiară. Când ni s-a dat ce ni s-a promis, au fost prestaţii bune, poate că dacă totul se rezolva aveam alte rezultate”, a conchis goalkeeperul unirist.
Echipa probabilă: Pascal – Bâlu, Y. Camara, Potopea, Al. Giurgiu – Spătaru, D. Militaru, Pleniceanu, Boboc – N. Stanciu – Ad. Câmpeanu lArbitri Căt. Botaş (Timişoara), L. Udrea (Tg Jiu), I. Câmpeanu (Cluj Napoca), rezervă A. Vărzan (Reşiţa); observatori I. Cristea (Bucureşti), I. Vigu (Satu Mare).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]