Cu prilejul sărbătorilor Pascale, vacanţe prelungite pentru salariaţii fabricilor cugirene de armament şi muniţie
Începând de pe data de 29 aprilie şi până pe 8 mai, salariaţii SC Uzina Mecanică Cugir intră pentru 9 zile într-o perioadă de miniconcediu de Paşte, o perioadă mult mai mare faţă de alţi ani, chiar dacă sărbătorile Pascale nu ţin decât câteva zile.
Potrivit directorului general al societăţi ing. Romulus Micu, decizia acestei vacanţe prelungite a fost luată din raţiuni economice având în vedere că premergător Paştelui se sărbătoreşte şi ziua de 1 Mai, iar ţinerea utilităţilor la parametrii normali de funcţionare n-ar însemna decât cheltuieli nejustificate. Mai ales că societatea trece printr-o perioda fără încărcare cu comenzi. De aceea, conducerea fabricii a hotărât folosirea pentru această perioadă, a unui număr de 5 zile din concediul legal de odihnă, pe anul în curs, de care beneficiază fiecare salariat al unităţii.
Nu acelaşi lucru se întâmplă şi la Fabrica de Arme, unde potrivit informaţiilor, angajaţii vor beneficia doar de cinci zile nelucrătoare, în perioada 3-8 mai (ziua de 1 Mai fiind sărbătorită prin muncă), o perioadă de vacanţă mai scurtă, fără zile din concediul legal, justificată de obligaţia salariaţilor de-asi onora comenzile faţă de partenerii externi.
În ceea ce priveşte primele de Paşte, ele vor fi diferenţiate şi anume: de 300 lei la UM Cugir şi de 150 lei, (exprimaţi în tichete de masă) la Fabrica de Arme.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]
Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]
