Cu două semifinale europene în doi ani consecutivi, Volei Alba Blaj – performanță imensă pentru sportul din județ! Duminică, în Divizia A1, la Bacău
Volei Alba Blaj scrie istorie prin calificarea în al doilea an la rând într-o semifinală europeană. După ce în 2018 a devenit vicecampioana Europei, jucând finala Champions League, acum formația din “Mica Romă” are șansa să bifeze o nouă finală, a Cupei CEV, dacă va depăși semifinala românească cu Știința Bacău, putând pătrunde astfel într-un grup select, alături de VakifBank Istanbul și Fenerbahce Istanbul (cu două finale în doi ani consecutivi).
O ștachetă a performanței ridicată de gruparea blăjeană, după ce a devenit prima echipă de volei feminin din Transilvania ce a reușit să câștige un titlu național. “La ora actuală suntem coșmarul lui Galatasaray. După meciul din tur m-am temut că pierdem calificarea, dar s-a întâmplat ca la Stuttgart, în oglindă. La începutul sezonului eram cu toții supărați după ieșirea din Champions League, dar acum vrem jucăm finala Cupei CEV. Este un rezultat foarte mare pentru sportul din Alba și Blaj și susțin că în acest sezon avem cea mai valoroasă echipă din istoria clubului”, a precizat primarul Gheorghe Rotar, într-o emisiune la Radio Unirea FM.
*Duminică, la ora 17.00, primul duel
Volei Alba Blaj, susținută financiar de primăria municipiului Blaj, într-un parteneriat cu Consiliul Județean Alba, a ajuns în prim-planul sportului la fileu din Europa, deși se bate cu cluburi mult mai potente financiar din Turcia, Italia sau Rusia, Galatasaray – ultima având un buget de peste 6 milioane de euro. “Comparativ cu cluburile de top, bugetul nostru este de 3-4 ori mai mic. Ce am realizat noi, la nivel de performanță, nu am crezut acum câțiva ani că va fi posibil. Să ajungem în topul european, să fim cotați între primele 10 cluburi din Europa, după ultimele rezultate”, a mai spus Rotar. Primarul Blajului a ținut să explice modelul de succes de la Volei Alba Blaj. “Noi aplicăm la volei modelul din administrație, cu multă seriozitate, iar Darko Zakoc este un perfecționist, ce pune mare accent pe pregătire”, a adăugat Gheorghe Rotar. De altfel, în semn de respect pentru antrenorul sârb, Sala Polivalentă din Blaj, obiectiv în faza de derulare, se va numi “Darko Arena”.
*Știința Bacău – un adversar incomod
Volei Alba Blaj va înfrunta în următoarele trei meciuri pe Știința Bacău, o triplă ale cărei prime două jocuri se dispută în Moldova. Gruparea băcăuană a acceptat o modificare de program, astfel că partida din etapa a 15-a a Diviziei A1 se va juca duminică, 24 februarie, de la ora 17.00, iar peste două zile, de la aceeași oră, se joacă manșa tur a semifinalelor Cupei CEV, returul penultimului act al celei de-a doua competiții continentale fiind prevăzut marți, 5 martie, tot la ora 17.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu. “Știința Bacău a realizat cea mai mare surpriză prin calificarea în semifinalele Cupei CEV. Este o rivalitate sportivă frumoasă între Blaj și Bacău. Cu tot respectul pentru Știința, o echipă periculoasă, putem câștiga și în tur. Noi pornim cu prima șansă, dar adversara nu e învinsă dinainte. Antrenorul Florin Grapă, ce se identifică cu această echipă, știe să monteze jucătoarele, chiar dacă din punct de vedere valoric lotul nostru este superior”, a mai spus Gheorghe Rotar.
*Program extrem în martie
Cu jocul de la Bacău de duminică debutează o serie infernală pentru Volei Alba Blaj, angrenată pe două fronturi. Până la debutul fazei a doua a campionatului (23 martie), perioada următoare este infernală din punct de vedere al programului, în ordine: *marți, 26 februarie, la Bacău (în Cupa CEV); *sâmbătă, 2 martie, acasă cu CSM Lugoj; marți, 5 martie, returul semifinalelor Cupei CEV (la Sibiu); *sâmbătă, 9 martie, deplasare la Dinamo; *miercuri, 13 martie, restanța externă cu CSM Tîrgoviște; *sâmbătă, 16 martie, acasă cu CSM București (derby-ul campionatului); *finala Cupei CEV, în cazul calificării, în 19 și 26 martie, cu returul în deplasare pentru reprezentanta României (nouă jocuri în luna martie, dacă includem aici și cele două din play-off-ul Diviziei A1).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: Roxana Cordea (Luceafărul Jidvei), vicecampioană națională la Campionatele Under 16, în proba de 1500 metri
Roxana Cordea (Luceafărul Jidvei), vicecampioană națională la Campionatele Under 16, în proba de 1500 metri Roxana Cordea, pregătită de antrenorul Andras Gașpar, a luat medalie de argint la Campionatele Naționale Under 16 ce se dispută la București, fiind a patra distincție națională adjudecată în acest an Citește și: Noi rezultate excelente la naționalele Under 16 de […]
FOTO: Imbatabila atletă din Alba Iulia, Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) – iarăși campioană națională!
Imbatabila atletă din Alba Iulia, Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) – iarăși campioană națională! Sportiva este la al unsprezecelea titlu, din tot atâtea participări Larisa Andreea Ardean (LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională în proba de 3000 metri marș, în cadrul Campionatului Național Under 16 în […]
FOTO | Sportivi din Alba la Transylvania Triathlon Festival 2025: Competiția are loc în județul Mureș, la Sângeorgiu de Pădure
Sportivi din Alba la Transylvania Triathlon Festival 2025: Competiția are loc în județul Mureș, la Sângeorgiu de Pădure Peste 400 de concurenți iau parte, în perioada 28-29 iunie 2025, la Transylvania Triathlon Festival 2025, în orașul Sângeorgiu de Pădure – localitatea Bezidu Nou, din județul Mureș. Ediția 2025 constă în organizarea Campionatului Național și Balcanic […]