CSU Rugby Alba Iulia continuă în Divizia Națională de Seniori și se reunește în 12 februarie
Una dintre cele mai plăcute surprize pentru iubitorii sporturilor din municipiul reședință de județ, în ultimul timp, a fost apariția anul trecut în competițiile oficiale a echipei de rugby a Clubului Sportiv Universitatea din Alba Iulia.
Reunirea echipei este prevăzută pentru sâmbătă, 12 februarie, dar fără antrenorul Sergiu Pop, ce s-a despărțit în aceste zile de gruparea din Cetatea Marii Uniri.
„O veste proastă: din păcate, domnul Sergiu Pop nu mai este antrenorul echipei noastre. Nu neînțelegeri sau tensiuni cumulate între noi și domnia sa, nu probleme financiare sau altele de acest gen, au dus la acest deznodământ, ci o situație administrativă căreia nu i-am putut găsi rezolvarea. Retrospectiv privind lucrurile, domnul Pop a fost primul antrenor al acestei echipe, în sensul plin al conceptului. Dar domnia sa a fost mai mult decât un antrenor: a adus jucători, a fost și jucător și de toate. Dar mai mult decat atât a fost și este prietenul nostru, iar acest fapt contează cel mai mult. Sperăm ca drumurile noastre să se intersecteze cât mai des pe viitor,si nu doar dacă ar fi vorba despre rugby. Mulțumim, Sergiu Pop! Mult succes în ceea ce faci! PS. Încercăm în cel mai scurt timp posibil să găsim pe cineva care să preia frâiele echipei noastre. Hai Alba Iulia!”, a fost mesajul postat pe rețelele de socializare de Marius Rotar.
Strădaniile istoricului Marius Rotar și ale unui grup de voluntari raliați în jurul acestei idei au făcut ca după foarte multă vreme Cetatea Marii Uniri să fie repusă pe harta oficială a rugby-ului nostru la cel mai înalt nivel. Astfel, în sezonul anterior CSU Rugby Alba Iulia a înregistrat rezultate onorabile, ținând cont de circumstanțele speciale în care și-a derulat activitatea, fiind angrenată în Campionatul Național de Rugby în 7 (locul 7) și Divizia Națională de Seniori (al doilea eșalon competițional), rugby în 15 (locul 9, cu o victorie istorică în 17 octombrie, 31-17 pe “Cetate” cu Bucovina Suceava).
În apropierea noului sezon i-am solicitat lui Marius Rotar ultimele informații asupra echipei și a planurilor sale.
„Ne reunim pe 12 februarie în Alba Iulia. Ar fi trebuit s-o facem mai repede, însă acest lucru a fost imposibil, din motive obiective. Anul trecut a fost unul extrem de dificil pentru echipa noastră, nu doar din pricina debutului în competițiile oficiale, ci și a multiplelor dificultăți cu care ne-am întâlnit pe acest drum: probleme financiare, probleme la nivelul lotului de jucători, lipsa de experiență etc. Au fost momente de cumpănă, dar nu ne-am pus niciodată problema să renunțăm. Noi suntem mulțumiți de parcursul întregistrat și, mai ales, de faptul că am reușit să ne ținem promisiunile față de cei care au avut încredere în noi: participarea la competițiile oficiale, meciuri oficiale de rugby în Alba Iulia după mai mult de un deceniu și obținerea primelor victorii. Cât privește noul sezon, nu aveam niște noutăți spectaculoase. Este posibil să debuteze la începutul lunii aprilie, însă nu există încă o dată exactă și nici n-a fost stabilită formula de desfășurare. Câțiva jucători nu mai fac parte din echipa noastră, din rațiuni personale, și încercăm să completăm lotul în limita posibilităților noastre modeste din punct de vedere financiar. Ne propunem, ca de fiecare dată, să ducem la bun sfârșit competițiile la care ne vom înscrie: Divizia Națională de Seniori la rugby în 15 și Campionatul Național de Rugby în 7. Acesta este cel mai important lucru pentru rugby-ul din Alba Iulia, mai ales din perspectiva continuității și a unei propagande printre cei tineri a acestui sport. Sperăm la clasări mai bune, însă cred că fiecare este conștient de faptul că progresul în rugby are un ritm diferit în comparație cu alte sporturi. Mizăm, pe mai departe, pe sprijinul autorităților locale, al Universității din Alba Iulia și, mai ales, al celor care iubesc rugby-ul și sportul în municipiul nostru. Suntem o mână de oameni care ținem echipa în viață și prin ea stindardul sportului cu balonul oval în acest oraș, lucru care se va vedea, sper, la modul real, nu prin vorbe, din luna aprilie a acestui an. Și dacă ne-am opri, noi avem conștiința împăcată: am demonstrat că se poate face ceva, doar prin pasiune, voluntariat și solidaritate, elemente atât de specifice rugby-ului la acest nivel”, a transmis Marius Rotar.
La un moment dat, după încheierea sezonului anterior, Federația Română de Rugby inenționa să aplice proiectul unui nou format al Superligii, practic comasarea primelor două eșaloane, pentru un campionat cu 16 echipe împărțite în două serii, pe criterii geografice. Însă după consultările reprezentanților cluburilor din SuperLigă și Divizia Națională s-a abandonat ideea în condițiile în care în al doilea eșalon sunt formații mai degrabă de amatori, ce practică rugby-ul din pasiune, ce ar trebui să înfrunte echipe profesioniste cu bugete incomparabile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
VIDEO: Albaiulianul Gheorghe Grozav a făcut spectacol: dublă pentru Petrolul Ploiești și MVP-ul întâlnirii cu Gloria Buzău
Albaiulianul Gheorghe Grozav a făcut spectacol: dublă pentru Petrolul Ploiești și MVP-ul întâlnirii cu Gloria Buzău Gicu Grozav a făcut spectacol pentru „lupii galbeni” în ultima întâlnire disputată de Petrolul Ploiești, 4-0 pe „Ilie Oană” cu „lanterna roșie” Gloria Buzău, fotbalistul din Cetatea Marii Uniri trecându-și în cot o dublă, prima stagională, o pasă decisivă, […]
VIDEO | Abrudeanul Ovidiu Bic, gol fabulos în Sâmbăta Mare 2025: A contribuit decisiv la victoria lui „U” Cluj în Giulești
Abrudeanul Ovidiu Bic, gol fabulos în Sâmbăta Mare 2025: A contribuit decisiv la victoria lui „U” Cluj în Giulești Mijlocașul abrudean Ovidiu Bic a înscris un gol fabulos în Sâmbăta Mare 2025 în Superliga de fotbal. El a deblocat tabela, cu o execuție perfectă, la colțul lung, în partida pe care echipa sa, „U” Cluj, […]
FOTO | Volei între prieteni, de Paște 2025, la Ocna Mureș: Povestea unui meci… de poveste continuă în orașul salin
Volei între prieteni, de Paște 2025, la Ocna Mureș: Povestea unui meci… de poveste continuă în orașul salin A devenit o tradiție ca la Ocna Mureș mai vechi sau mai nou prieteni să se reunească de Paște pentru a juca un meci special de volei. Unul, desigur, amical. Ediția 2025 a meciului de volei de […]