CSU Alba Iulia – noul lider al Diviziei A de baschet feminin
*Astăzi, SCM Craiova – CSU Alba Iulia60-77
Profitând de faptul că etapa a XXII-a din Campionatul Naţional Divizia A la baschet feminin, sezonul 2011-2012, a fost bulversată în mare parte, singurul joc care a avut loc astăzi, fiind SCM Craiova – CS Universitatea Alba Iulia, echipa din Cetatea Marii Uniri a preluat şefia campionatului. Datorită condiţiilor meteo, mai multe meciuri au fost decalate sau amânate şi în consecinţă, CSU Alba Iulia s-a instalat pe prima poziţie, cu 39 de puncte (18 victorii şi 3 eşecuri), devansând-o pe CSM Târgovişte, ce are 37 de puncte, dar două jocuri mai puţin. Echipa lui Tomas Bilek îşi continuă astfel parcursul impecabil din retur, cu 6 succese la rând.
Scorul final al confruntării SCM Craiova – CSU Alba Iulia a fost 60-77 (16-16, 12-19, 14-22, 18-20), însă vizitatoarele s-au instalat la conducere abia în sfertul al doilea, oltencele conducând, diferenţe semnificative fiind 10-4 (primul sfert) şi 20-16 (la începutul sfertului secund). La pauza mare albaiuliencele au deţinut un avantaj de 7 puncte (35-29), ecartul s-a mărit în penultimul sfert, la rampă ieşind Ancuţa Stoenescu, pentru prima dată de la transferul la Alba Iulia devenind principala marcatoare a teamului lui Bilek.
Punctele vizitatoarelor au fost înscrise de Ancuţa Stoenescu – 21, Breanna Salley – 15, Nadia Parker – 9, Katya Abramzon – 9, Becca Tobin – 6, Eniko Tarţa – 5, Elena Dincă – 5, Luminiţa Manta – 4, Taneisha Harrison – 3. În etapa viitoare, sâmbătă 18 februarie, CSU Alba Iulia va juca în sala Universităţii „1 Decembrie 1918” cu Universitatea CSM Oradea, de la ora 17.00, pentru ca joi, 23 februarie, tot la Alba Iulia să fie programată restanţa cu Olimpia Bucureşti, contând pentru runda a 20-a. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana Volei Alba Blaj, victorie 3-0 cu CSM Constanța, în deplasare, și se menține lider în Divizia A1!
Campioana Volei Alba Blaj, victorie 3-0 cu CSM Constanța, în deplasare, și se menține lider în Divizia A1 de volei feminin! Campioana României, Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-0 (25-16, 26-24, 25-22), într-un joc extern, cu CSM Constanța. Echipa din „Mica Romă” se menține lider în Divizia A1, cu 39 de puncte, fiind urmată […]
FOTO: Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur
Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/ CSU Alba Iulia), aur la Cupa României! Lucian Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj), alte două medalii de aur la competiția atletică în sală destinată seniorilor Mihaela Maria Blaga (21 de ani), atletă legitimată la Mica Romă Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit medalia de aur în proba de […]
Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara și-au aflat programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș
Cele 6 participante din Alba la Campionatul Interjudețean Under 14 Alba-Hunedoara știu programul primăverii | S-au înscris Juniorul Aiud, ȘF Valea Frumoasei, Metalurgistul Cugir, Sportul Petrești, CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș În primăvară, începând din 7/8 martie, se dispută, în premieră, Campionatul Interjudețean Alba-Hunedoara la Under 14. Vor participa la această competiție juvenilă organizată de […]