Actualitate

CSO Cugir a depus la FRF actele pentru un loc în Liga a 3-a *Ştefan Fogoroşi în „pole position” pentru a prelua echipa de sub Drăgana

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Cugir, echipă ce a terminat Liga a IV-a pe locul secund a depus la FRF o solicitare prin care solicită un loc în eşalonul terţ în campionatul viitor. „Noi vrem să jucăm în Liga a 3-a, am şi discutat la federaţie în acest sens. Dacă se va elibera o poziţie pe a treia scenă suntem dornici să participăm, dar nu prin cumpărare de locuri sau alte chestiuni de genul fuziuni„, a confirmat Adrian Mihai, preşedinte CSO Cugir. Prin lumea fotbalului au început să circule deja variante conform cărora „U” Cluj 2 ar fi dispus la o colaborare. De altfel, gruparea de sub Drăgana şi-a programat reluarea antrenamentelor în 9 iulie, foarte repede, ca şi cum s-ar pregăti pentru Liga a 3-a, mult mai devreme, de pildă decât nou-promovata Europa Alba Iulia şi divizionara secundă FC Unirea Alba Iulia.

*Paşcanu îndepărtat, Fane Fogoroşi favorit!

Eşecul din ediţia trecută, când nu s-a îndeplinit obiectivul i-a fost fatal antrenorului Cătălin Paşcanu, acesta nemaifiind principal al cugirenilor, o soluţie vehiculată fiind albaiulianul Ştefan Fogoroşi, fost la FC Cisnădie. „Deocamdată nu ştiu prea multe în acest sens, n-am vorbit cu nimeni pe această temă. Dacă voi fi contactat, atunci sunt dispus la dialog pentru o eventuală colaborare„, a declarat Fogoroşi fost în tur adversar al cugirenilor din postura de principal al Europei Alba Iulia. „Cătălin Paşcanu rămâne în cadrul clubului, la nivelul juniorilor. Personal n-am discutat cu Fogoroşi, dar există şi această perspectivă. Totul depinde de hotărârea Consiliului de Administraţie. Momentan n-am semnat cu nimeni şi în câteva zile sperăm să ştim exact în ce eşalon vom evolua„, a conchis Adrian Mihai.

*Mihai Manea „în cărţi” pentru Metalul Aiud

Componenţa Ligii a IV-a Alba este în continuare în incertitudine, câtă vreme, pe lângă CSO Cugir şi CS Zlatna îşi doreşte să activeze tot în Liga a 3-a. În acest context, al „fotbalului mic” judeţean, se prefigurează o mutare interesantă spre Metalul Aiud, unde sunt doriţi Mihai Manea – antrenor principal şi Raul Oargă (ce activează în presă) în funcţia de preşedinte. „Un lucru este cert, sunt şanse reduse să mai continuu la Performanţa Ighiu. Rămâne să mă întâlnesc cu primarul Traian Rusu pentru a-i explica motivele. Sincer, pe undeva m-ar tenta o provocare venită de la Metalul Aiud, dar încă e prematur să dezvoltăm acest subiect„, a precizat Mihai Manea, antrenor Performanţa Alba Iulia. Dacă Alba va avea trei reprezentante în Liga a 3-a (Europa Alba Iulia, CS Zlatna şi CSO Cugir) şi Inter Ciugud se va înscrie în Liga a 4-a, atunci va exista o singură retrogradată, Flamura Roşie Rădeşti, iar Olimpia Aiud, CS Ocna Mureş şi Arieşul Apuseni se pot bucura de salvarea de la penitenţa în Liga a V-a.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

1 iulie 2026 | Trenuri electrice noi intră în circulație pe ruta București Nord – Cluj-Napoca și retur: Program

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trenuri electrice noi intră în circulație pe ruta București Nord – Cluj-Napoca și retur: Program Interregional Călători (IRC) anunță o nouă etapă majoră în modernizarea transportului feroviar de călători din România. Începând cu 1 iulie 2026, pasagerii vor beneficia de o opțiune de transport modernă, confortabilă și accesibilă, prin introducerea în circulație a noilor rame […]

Citește mai mult

Actualitate

„Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”: Nicușor Dan, despre zvonurile potrivit cărora o parte dintre susținătorii săi i-ar vota suspendarea

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”: Nicușor Dan, despre zvonurile potrivit cărora o parte dintre susținătorii săi i-ar vota suspendarea Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, după întâlnirea bianuală cu ambasadorii statelor europene, că instituțiile statului își desfășoară activitatea în condiții normale, în pofida faptului că Guvernul este interimar. T […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 40 de vagoane modernizate au intrat în circulație. Anunțul făcut de CFR Călători

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 40 de vagoane modernizate au intrat în circulație. Anunțul făcut de CFR Călători CFR Călători a anunțat finalizarea proiectului de modernizare a încă 42 de vagoane de călători, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestea se alătură altor 58 de vagoane modernizate, care au fost introduse anterior în circulație. Compania a […]

Citește mai mult