CS Zlatna eliminată la etapa de zonă, după eșecul cu Inter Star Sibiu
CS Zlatna a suferit primul eșec din acest sezon, tocmai în meciul decisiv din etapa de zonă de la Tg. Mureș, 1-3 (0-1) cu Inter Star Sibiu, care putea decide calificarea în finală.
Este primul eșec al campioanei din Alba după 25 de victorii consecutive.
Echipa de pe Ampoi a fost condusă la pauză, a egalat prin golgheterul Andrei Crăciun, dar apoi a primit imediat al doilea gol, peste trei minute, a căzut și până la final a mai încasat un gol.
*Kalanyos: „Sunt dezamăgit”
„Sunt dezamăgit, pentru că aveam așteptări foarte mari. Ne-a lipsit atitudinea și nu înțeleg din ce motiv. Plecăm acasă, deși ne-am propus să trecem în etapa superioară„, a declarat antrenorul Alexandru Kalanyos.
În primul meci, CS Zlatna a învins AFC Odorheiu Secuiesc scor 3-1, goluri Kiraly – două și Crăciun.
*Danciar: „Au fost mai buni decât noi”
„Aș fi lipsit de fair play, dacă nu aș recunoaște că adversarii au fost mai buni decât noi în acest joc. Au meritat victoria și au prima șansă în finală. Nu caut scuze, însă probabil a contat și faptul că Inter Star a fost la primul joc din turneu, iar noi la al doilea meci în tot atâtea zile„, a precizat antrenorul Ionel Danciar.
Interstar Sibiu avea la îndemână și varianta egalului, dar a dat lovitura contracandidatei la calificare, formație ce a defilat în campionatul din Alba, spulberând toate recordurile. Finala se va juca mâine, de la ora 11.00, între LPS Tg. Mureș și Inter Star Sibiu.
CS Zlatna: Lazăr – Nistor, Bîrlog, Soos, Tontea, Bradu, Mărginean, Roșu, Truță, Crăciun, Kiraly; au mai intrat Chifor, Macarie, Cărăbeț, Moise.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! Vin 8 etape de foc, iar CSM Unirea […]
FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!
Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]
SuperLiga Alba, etapa 14, prima a returului Liderul Viitorul Sântimbru – victorie în derby-ul de la Ocna Mureș, Inter Unirea – primul eșec stagional
SuperLiga Alba, etapa 14, prima a returului: Liderul Viitorul Sântimbru – victorie în derby-ul de la Ocna Mureș, Inter Unirea – primul eșec stagional, la Ighiu! Viitorul Sântimbru, campioana turului în SuperLiga Alba, s-a impus în derby-ul primei runde din primăvară, 3-2, în deplasare cu „Soda dragă”. Performanța Ighiu a reușit să se impună, producând primul […]