Conflict după băutură: Cristian Flavius Florin, din Alba, cercetat pentru tentativă de omor, după ce l-a lovit pe altul în cap cu o bâtă ciobănească
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 30.01.2018, punerea în mișcare a acțiunii penale, împotriva inculpatului CRISTIAN FLAVIUS FLORIN, în vârstă de 23 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
La data de 30.01.2018, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar Tribunalul Alba a dispus măsura arestului la domiciliu a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 31.01.2018. Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Alba s-a formulat contestație.
În fapt, inculpatul CRISTIAN FLAVIUS FLORIN, în data de 29.01.2018, în jurul orelor 12.00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan cu persoana vătămată B. D. S., a ameninţat-o cu un cuţit.
Împreună cu suspectul C. V. I., cu intenţie, i-au aplicat acesteia, în zona capului, câte o lovitură cu bâte ciobăneşti, consecutiv. Prima lovitură a fost executată de către suspectul C. V. I., fiind parată de către victimă, iar cea de-a doua lovitură a fost aplicată de către inculpatul CRISTIAN FLAVIUS FLORIN, cauzându-i victimei o plagă contuză parietală stângă, fractură cominutivă cu minimă înfundare parietală stângă, hematom epidural. Acţiunile conjugate ale acestora i-au cauzat victimei leziuni care necesită 70-75 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.
Procurorul criminalist continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba și ai Poliției mun. Alba Iulia.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe podul peste Mureș de la Partoș În seara zilei de duminică, 26 aprilie 2026, în jurul orei 20.20, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost informat de către un polițist, care se deplasa spre casă, de la serviciu, cu privire la faptul că o persoană de […]
VIDEO | Acoperișul unui bloc din Ocna Mureș, doborât de vânt: A căzut peste mai multe mașini
Acoperișul unui bloc din Ocna Mureș, doborât de vânt: A căzut peste mai multe mașini Vântul a bătut cu putere în după amiaza zilei de duminică, 26 aprilie 2026, în orașul Ocna Mureș. Rafalele de vânt au produs și pagube materiale. Concret, acoperișul unui bloc de locuințe a fost doborât de vântul întețit. Bucăți din […]
VIDEO | Cum au ieșit din belea trei femei împotmolite cu mașina în zăpadă în Munții Șureanu: Intervenție promptă a jandarmilor montani din Alba
Cum au ieșit din belea trei femei împotmolite cu mașina în zăpadă în Munții Șureanu: Intervenție promptă a jandarmilor montani din Alba Duminică, 26 aprilie 2026, în jurul orei 14:00, printr-un apel la SNUAU 112, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Șugag au fost solicitați să intervină în sprijinul a trei persoane de […]