Ştirea zilei
„Criminalul din M-uri”, care a ucis o tânără cu 25 de lovituri de cuțit, dorește să scape de pedeapsa pentru tentativă de evadare
„Criminalul din M-uri”, care a ucis o tânără cu 25 de lovituri de cuțit, dorește să scape de pedeapsa pentru tentativă de evadare
Mihai Pandelea, supranumit și „ucigașul din M-uri”, care a ucis o tânără cu 25 de lovituri de cuțit, încearcă să scape de pedeapsa decisă în justiție după ce a încercat să evadeze din Penitenciarul Aiud.
Mihai Pandelea (31 ani) are o condamnare totală de 27 de ani, 2 luni şi 24 de zile, pentru omor şi tentativă de evadare, din care a ispăşit 6 ani. Victima acestuia a fost o tânără de 24 de ani din Mehedinţi, Alina Bianca Tănăsie, care închiriase un apartament în Alba Iulia în care se prostitua, Pandelea fiind unul dintre clienţi.
Crima a avut loc în noaptea de 2 spre 3 februarie 2016, iar tânăra a fost omorâtă cu 25 de lovituri de cuţit. Femeia a fost ucisă cu două cuţite, după ce primul folosit de criminal s-a rupt în timp ce încerca să o omoare. Tânăra a fost găsită dimineaţa, fără suflare, într-un apartament de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Femeia a venit la Alba Iulia de la Arad şi se prezenta pe site-urile de specialitate ca escortă şi damă de companie sub numele de „Mira“.
După ce a ajuns în penitenciar, bărbatul a încercat să evadeze. A folosit o bucată de ţeavă din fier, o sfoară de doi metri, un cuţit de bucătărie şi o schiţă a Penitenciarului Aiud. Tentativa a avut loc în 25 decembrie 2016, în ziua de Crăciun, când erau mai puţini supraveghetori de serviciu. Până la un moment dat, tentativa deţinutului a dat rezultate, însă a fost prins în momentul în care escalada un zid al închisorii. Condamnatul pentru crimă şi-a premeditat fapta.
Cu câteva zile înainte s-a documentat prin vizionarea unor programe TV cu privire la modalitatea în care alţi deţinuţi au reuşit să ocolească sistemul de siguranţă a închisorilor, lucru remarcat de către ceilalţi doi colegi de cameră. În perioada respectivă, Mihai Pandelea lucra la bucătărie, de unde a putut să sutragă un cuţit, pe care urma să îl folosească la evadare. În plus s-a mai dotat cu o schiţă a închisorii şi cu o bucată de ţeavă din fier, care avea sudat la un capăt un cârlig de care era legată o sfoară de aproximativ doi metri. Cu ţeava şi sfoara ar fi trebuit să escaladeze zidurile penitenciarului.
”Călare peste gard, peste sârmele ghimpate”
„În timp ce se afla în zona de deţinere, în exercitarea responsabilităţilor privitoare la servirea mesei pentru celelalte persoane lipsite de libertate, cu intenţia de a evada din penitenciar, a profitat de neatenţia agentului supraveghetor, precum şi de lipsa personalului, dat fiind faptul că era Crăciunul, şi a părăsit această secţie fără permisiune. Apoi s-a deplasat în zona sectorului «Vizită», unde a escaladat gardul cu sârme ghimpate care delimitează perimetrul unităţii de deţinere de fosta fabrică, care a aparţinut şi funcţionat în incinta Penitenciarului Aiud.
În acel moment a fost observat de către un agent de penitenciar, fiind «călare peste gard, peste sârmele ghimpate, cu un picior înspre zona fostei fabrici». Agentul a solicitat ajutorul unui coleg de serviciu, precum şi a altor agenţi de penitenciare, procedând la reţinerea inculpatului până la sosirea şefului de tură împreună cu echipa de intervenţii. Până la momentul în care ceilalţi agenţi au ajuns la faţa locului, inculpatul a încercat să-i inducă în eroare pe agenţii care l-au depistat, cu privire la motivul prezenţei sale în acel loc, susţinând că a venit să ceară un număr de telefon în acest sector“, astfel descrie magistratul de la Judecătoria Aiud aventura deţinutului.
Pentru a nu fi descoperit cu bucata de fier şi sfoara asupra sa, a încercat să le arunce într-un tomberon, dar a fost văzut de către agentul care l-a descoperit. La percheziţia corporală, agenţii au mai găsit asupra bărbatului, în buzunarul unei veste, un cuţit cu o lungime de 22 cm şi lamă de 12 cm, fără vârf, precum şi o schiţă a penitenciarului, desenată pe o foaie A4. În timpul anchetei, Pandelea a spus că a luat hotărârea de a evada după ce soţia l-a informat telefonic că va divorţa.
Pe 26 ianuarie 2022, Judecătoria Aiud i-a respins cererea de revizuire a sentinţei din 2018 în dosarul în care a fost judecat pentru tentativa de evadare. Hotărârea poate fi contestată cu apel.
”Filmul” crimei din blocul M3, din Alba Iulia
La începutul lunii februarie 2016, o crimă comisă într-un apartament din Blocul M3 din Alba Iulia a atras atenția opiniei publice, atât din cauza cruzimii cu care s-a produs fapta, dar și din cauza vârstei celor implicați – 23 de ani, victima și 26 de ani, agresorul, care și-a recunoscut vina imediat după ce a fost prins, iar acum este judecat pentru omor și furt calificat.
În dimineața zilei de 3 februarie 2016, Alina Bianca Tănăsie a fost găsită, fără suflare, căzută pe podeaua din dormitor. Pe corpul său s-au găsit multiple plăgi înjunghiate, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că din apartament lipsesc mai multe bunuri. La scurt timp, anchetatorii l-au depistat și pe făptaș, Mihai Răzvan Pandelea, un tânăr de 26 de ani, din municipiu, care a recunoscut totul și a povestit, pas cu pas, ce s-a întâmplat.
Potrivit rechizitoriului aflat în dosarul de judecată, victima îşi câştiga mijloacele financiare, practicând prostituţia, venind în acest scop în municipiul Alba Iulia împreună cu concubinul ei, din Arad, unde a locuit în chirie pe perioada anilor 2010 – 2015. În Alba Iulia, ea a închiriat apartamentul din blocul M10, iar clienţii îi racola prin intermediul unor site-uri de pe internet, unde posta cu pseudonimul ”Mira” fotografii cu ea şi numerele de telefon la care poate fi găsită.
”Inculpatul PANDELEA MIHAI – RĂZVAN, specialist IT, angajat al S.C. S.T. S.R.L. S., locuia cu chirie în apartamentul arătat mai sus (n.r. situat într-un bloc din apropiere), obişnuia să acceseze site-urile de publicitate şi să ia legătura astfel cu persoane care practică prostituţia, plătind pentru serviciile oferite de acestea. La fel a procedat şi în cazul victimei T.A.B., în cursul lunii iulie 2015, prima dată, găsind-o pe site-ul de specialitate, după care a luat legătura telefonic cu aceasta, stabilind o întâlnire în apartamentul închiriat de victimă, unde inculpatul a întreţinut relaţii sexuale atât cu victima cât şi cu o altă fată, contra sumei de 400 lei.
La această locaţie, inculpatul PANDELEA MIHAI – RĂZVAN a mai revenit pe parcursul anului 2015, de două ori, ocazii cu care a întreţinut raporturi sexuale cu victima, de fiecare dată plătind suma de 1000 lei”, se arată în rechizitoriu.
A patra întâlnire, care a fost și momentul crimei, s-a produs în seara de 2 februarie 2016, când, potrivit rechizitoriului, tânărul ”a intrat pe site-ul „publi24.ro”, de unde a luat numărul de telefon al victimei iar în jurul orei 22.30 a sunat-o pe numărul de telefon, stabilind cu ea o întâlnire în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale, inculpatul urmând să ajungă la locuinţa victimei în 5 minute.
Ajuns la locul stabilit, inculpatul a fost întâmpinat de victimă, cei doi urmând să intre în camera din dreapta pentru a întreţine relaţii sexuale, însă inculpatul a intrat în bucătărie (încăperea din faţă) pentru a căuta nişte ţigări, cunoscând că victima fuma. În acel moment, potrivit declaraţiei acestuia, inculpatul a luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, pe fondul neîmplinirilor sale legate de căsnicia sa (întrucât acesta urma să divorţeze), de faptul că a cheltuit o parte din bani pe prostituate şi a luat de pe masa din bucătărie un „cuţit mai mic cu mâner din lemn” şi, ţinându-l în mâna dreaptă, a intrat în camera unde se afla victima care era cu spatele la inculpat, stând în picioare…”, se arată în rechizitoriu.
În urma cercetărilor, procurorii au ajuns, însă, la concluzia că Pandelea s-ar fi dus acasă la tânără cu intenția să o ucidă: ”Faptul că inculpatul nu a întreţinut relaţii sexuale cu victima în seara incidentului, ci imediat după ce a intrat în apartament a mers în bucătărie pentru a căuta o ţigară şi apoi de aici a luat un cuţit cu care a atacat victima în timp ce aceasta stătea cu spatele şi mai mult, i-a spus mamei sale că nu a avut bani asupra sa, în seara respectivă, denotă că inculpatul a urmărit comiterea faptei reţinute în sarcina sa, încă înainte de a ajunge la locuinţa victimei”.
În urma efectuării examenul medico-legal, anchetatorii au stabilit că tânărul ”nu a fost sincer în ceea ce priveşte relatarea modului de comitere a infracţiunii”, mai exact, nu s-au găsit dovezi că tânărul ar fi încercat s-o asfixieze:
”Întrucât în raport s-a arătat că nu există elemente obiective medico-legale care să susţină diagnosticul de asfixie mecanică prin obstrucţia căilor respiratorii, iar inculpatul a declarat că în două rânduri, în total un interval de 15 minute a ţinut victima cu mâinile de gură, pentru a-i opri respiraţia, s-a stabilit că acesta nu a fost sincer în ceea ce priveşte relatarea modului de comitere a infracţiunii, în fapt fiind vorba de 19 lovituri de cuţit (din care 15 aplicate în gât) care au avut rol direct în cauzarea decesului şi respectiv o leziune de apărare identificată pe corpul victimei, (notată în lucrarea medicală la pct. 22) din totalul de 25 de plăgi înţepate, aspect ce dovedeşte că inculpatul a suprimat viaţa victimei prin multitudinea de lovituri aplicate acesteia, cu cele două cuţite, întrucât primul s-a rupt în gâtul victimei.
Cine este „ucigașul din M-uri”
Mihai Răzvan Pandelea este din Alba Iulia, este căsătorit și lucra la o fabrică din Sebeș, la departamentul IT. Părerile celor care îl cunosc sunt împărțite, unii spunând că nu este o persoană agresivă, iar alții că ar avea unele probleme de comportament mai ales când consuma alcool, care ar fi dus la destrămarea familiei.
Ştirea zilei
Avocații din oficiu din județul Alba nu au primit banii cuveniți încă din luna ianuarie! Baroul Alba protestează din cauza numeroaselor nemulțumiri
Avocații din oficiu din județul Alba nu au primit banii cuveniți încă din luna ianuarie! Baroul Alba protestează din cauza numeroaselor nemulțumiri
Avocații din oficiu din județul Alba nu au primit banii cuveniți începând din luna ianuarie a acestui an, conform anunțului făcut astăzi de către reprezentanții Baroului Alba.
Această situație, împreună cu alte nemulțumiri acumulate de-a lungul timpului, a determinat Baroul Alba să îndemne avocații din județ să se alăture mișcării numite „Ziua Fără Avocați,” un protest pașnic menit să atragă atenția asupra problemelor din sistemul judiciar.
Decizia de a marca ziua de 4 octombrie 2023 ca „Ziua Fără Avocați” vine în urma unor hotărâri importante luate de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România în luna septembrie 2023.
CITEȘTE ȘI: PROTEST al avocaților din Alba: Reprezentanții Baroului anunță că își întrerup activitatea astăzi
În cadrul protestului de astăzi, Baroul Alba a luat măsuri radicale, refuzând să acorde împuterniciri avocațiale pentru asistența juridică obligatorie în procesele penale și pentru asistența juridică sau extrajudiciară gratuită în cazurile non-penale. De asemenea, nu au fost numiți avocați pentru servicii de curatorie.
Ştirea zilei
LIVE VIDEO| PROTEST al avocaților din Alba: Reprezentanții Baroului anunță că își întrerup activitatea astăzi
PROTEST al avocaților din Alba: Reprezentanții Baroului anunță că își întrerup activitatea astăzi
Baroul Alba îndeamnă avocații din județ să se oprească din activitatea lor astăzi, 4 octombrie pentru a se alătura mișcării denumite „Ziua Fără Avocați! O zi în care justiția se retrage în umbră.”
Această inițiativă vine în urma unor decizii importante luate de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România în septembrie 2023.
Conform acestor hotărâri, data de 4 octombrie 2023 a fost desemnată ca ziua în care avocații să își concentreze eforturile pe comunicarea problemelor cu care se confruntă profesia lor. Uniunea Națională a Barourilor din România și barourile locale afirmă că aceste probleme din sistemul judiciar sunt chestiuni de interes public, care necesită dialogul între reprezentanții celor trei puteri în stat și partenerii cheie ai justiției.
În cadrul acestei zile de protest pașnic, Baroul Alba a decis să nu acorde împuterniciri avocațiale pentru asistența juridică obligatorie în procesele penale și să nu numească avocați pentru aceste cauze. De asemenea, nu vor fi emise împuterniciri avocațiale și nu se vor numi avocați pentru a presta asistență juridică sau extrajudiciară gratuită și pentru servicii de curatorie în cazurile non-penale.
Cauzele care vor constitui excepții de la cele de mai sus sunt următoarele:
1. Procesul penal
1.1.Infracțiunile contra vieții: art. 188 – art. 192 Cod Penal;
1.2.Infracțiunile care au drept urmare moartea victimei;
1.3.Infracțiunile prevăzute la art. 213 – art. 217 Cod Penal;
1.4.Infracțiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale: art. 218 – art. 223 Cod Penal;
1.5.Infracțiunea de tâlhărie și infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 233 și de art. 234 Cod Penal;
1.6.Infracțiunea prevăzută de art. 342 Cod Penal: Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor;
1.7.Infracțiunea prevăzută de art. 343 Cod Penal: Uzul de armă fără drept;
1.8.Infracțiunile contra familiei: art. 376 – art. 380 Cod Penal;
1.9.Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii: art. 438 – art. 439 Cod Penal;
1.10.Infracțiuni de război: art. 440 – art. 445 Cod Penal;
1.11.Infracțiunile prevăzute de art. 2 – art. 3 din Legea nr. 143/2000 (traficul de droguri, național/internațional).
2. Procesul non-penal
2.1.Procedura ordonanţei preşedinţiale;
2.2.Procesele care au ca obiect drepturi ale minorilor;
2.3.Măsuri asigurătorii şi provizorii. Suspendarea executării silite;
2.4.Ordinele de protecție.
Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe DN 74 A, la Cărpiniș: Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism
ACCIDENT rutier pe DN 74 A, la Cărpiniș: Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 3 octombrie 2023, în jurul orei 16.00, pe DN 74 A, pe raza localității Cărpiniș.
La data de 3 octombrie 2023, în jurul orei 16.00, un bărbat de 29 de ani, din comuna Poiana Vadului, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 74 A, pe raza localității Cărpiniș, a surprins și accidentat un bărbat de 61 de ani, din comuna Roșia Montană, care circula pe o bicicletă, în aceeași direcție de mers.
În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Atât conducătorul auto cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
Cel mai vârstnic student din România învață la Universitatea din Alba Iulia: Aurel Voicu va fi absolvent de masterat la aproape 90 de ani
-
Actualitateacum 22 de ore
Alertă de fraudă online: Cum fac bani hackerii care se dau drept Poliția Română sau Interpol
-
Sportacum 21 de ore
Alba, gazdă a proiectului „Footbal in Heaven”!!! 30 de fani europeni, pe stadioanele din Cugir, Baia de Arieș, Săsciori, Șugag și Zlatna, printr-un proiect FRF-AJF Alba
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Cum a fost răpită o copilă de 14 ani, de acasă, în miezul nopții, pentru căsătorie: Cazul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Colet cu aproape 6 kilograme de droguri trimis din Spania și ajuns la o firmă din Alba: Pedeapsă definitivă pentru expeditorul „pachetului de biscuiți”