Actualitate

Crește revolta și la CFR! Angajații se pregătesc să iasă în stradă: „Protestăm pentru soluționarea revendicărilor”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Crește revolta și la CFR! Angajații se pregătesc să iasă în stradă: „Protestăm pentru soluționarea revendicărilor”

Condițiile grele de muncă și bugetul mai mic față de anul trecut în determină pe angajații CFR să iasă stradă. Aceștia au anunțat că vor protesta în fața Ministerului Transporturilor pe data de 29 mai.

Petrecerea Divorțaților

Pe data de 29 mai, angajații CFR își vor striga nemulțumirile în fața Ministerului Transporturilor, fiind revoltați din cauza condițiilor grele de muncă, dar și din cauza bugetului redus.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, a explicat, la Antena 3 CNN, care sunt revendicările angajaților CFR.

„Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR, în special pentru aplicarea legii nr. 195/2020 privind statutul personalului ferovoar.

De asemenea, protestăm pentru condițiile de muncă, dar și pentru că vrem trenuri de călători cu mai multe vagoane. Din cauza lipsei bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, nu există bani nici măcar pentru repararea trenurilor existente.

Nu există bani nici pentru investiții în trenuri noi, deși s-a aprobat, anul trecut, contractul de servicii publice pe zece ani. Acesta ar fi trebuit să fie primul an în care CFR ar fi putut să achiziționeze trenuri noi.

De asemenea, ordonanța austerității a tăiat încă 10% din bugetul prevăzut pentru compensații, ceea ce înseamnă că avem un buget mai mic decât anul trecut, în condițiile în care toate prețurile s-au dublat”, a spus Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult