Ştirea zilei

UPDATE| CREȘTE numărul infectărilor cu CORONAVIRUS: Până la această oră sunt 217 de persoane infectate, dintre 19 care  vindecate, potrivit datelor oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

CREȘTE numărul infectărilor cu CORONAVIRUS: Până la această oră sunt 217 de persoane infectate, dintre 19 care vindecate, potrivit datelor oficiale

UPDATE: RECTIFICARE: Numărul total al cazurilor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19), comunicate în buletinul de presă de la ora 18.00, este de 217, și NU de 222 așa cum a fost anunțat inițial. În comunicarea inițială a apărut o eroare de calcul.

Poliția de Frontieră a deschis dosar penal pe numele cetățeanului român care a călătorit, cu aeronava unei companii aeriene private, pe relația Madrid – București deși a fost depistat ca fiind infectat cu noul tip de coronavirus în Spania.

Cercetările se desfășoară pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 40 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 222 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate 33 de cazuri noi, după cum urmează: 26 în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani.

Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 18965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4150 de teste. Dintre acestea, 3928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 17 martie 2020, au fost raportate 61.098  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a menținut rechizitoriul DIICOT într-un dosar de trafic de minori și proxenetism: Procesul intră în faza de judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a menținut rechizitoriul DIICOT într-un dosar de trafic de minori și proxenetism: Procesul intră în faza de judecată Tribunalul Alba – Secția Penală a decis, printr-o încheiere pronunțată joi, 14 mai 2026, începerea judecății într-un dosar instrumentat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în care un bărbat este acuzat de trafic de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Târgul ONG-urilor la Alba Iulia 2026: Organizații locale și oportunități pentru a putea contribui în comunitate, prezentate în Șanțurile Cetății Alba Carolina

Bogdan Ilea

Publicat

în

Târgul ONG-urilor la Alba Iulia 2026: Organizații locale și oportunități pentru a putea contribui în comunitate, prezentate în Șanțurile Cetății Alba Carolina Târgul ONG-urilor de la Alba Iulia are loc duminică, 17 mai 2026, în Șanțurile Cetății, într-un eveniment la care sunt prezente organizații locale și nu numai. Organizatorii evenimentului, Alba Iulia – Capitala Tineretului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Păpuși și marionete gigant la Alba Mall: Momente inedite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Păpuși și marionete gigant la Alba Mall: Momente inedite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” 2026 În cadrul Festivalului Internațional de Teatru ”Povești” de la Alba Iulia, Teatrul pe roți Arad și Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca au adus momente inedite și pline de voie-bună pentru albaiulieni. Teatrul pe roți Arad a adus în fața […]

Citește mai mult