Craterul nou-format la Ocna Mureş era ”aşteptat” de acum aproape 20 de ani

Au trecut aproape trei săptămâni de la fenomenul apocaliptic consumat la Ocna Mureş. Pe lângă şocul absolut uman şi solidar cu locuitorii acestui oraş greu încercat – nu numai de mama natură, căreia i s-a scormonit letal prin măruntaie ci şi de economia de avarie cu lipsurile de tot felul pe care le generează – am avut şi o tristă confirmare: această surpare a fost prezisă cel puţin cu 16 ani în urmă. Poate că termenul de ”prezisă” nu este cel mai fericit deoarece probabilitatea nu a fost emisă de un clarvăzător dintr-un glob de cristal ci de un fost angajat al societăţii Salina din localitate. Şi nu orice fel de angajat, ci de şeful compartimentului de proiectare al Salinei Ocna Mureş: ing. Ioachim Badu. Dânsul a conceput şi o hartă. O parte din ea (zona maximă de interes) o vedeţi şi dvs, în fotografie. Harta datează din decembrie 1994, este întocmită de ing. Ioachim Badu şi este desenată de Valentina Sanislav. Perimetrul încercuit cu albastru reprezintă ”delimitarea previzibilă a LACURILOR SĂRATE la începutul secolului 1 din mileniul III”. Adică, prin anii 2000-2010. Cercul mic roşu a fost marcat acum de noi, ca să ilustreze locul unde a fost supermarketul prăbuşit (inexistent în 1994, ridicat se pare pe locul unde a fiinţat un restaurant ce a fost demolat). În acest perimetru s-a forat după sare, până în 2006, pe trei cămpuri, cu sonde.
Perimetrul delimitat roşu pe hartă reprezintă ”limita probabilă a prăbuşirilor de teren în cazul repetării seismului din 3 octombrie 1880 ce a avut focarul în zona Gâmbuţ-Ozd, cu intensitatea seismică de gradul 7-8”.
Din păcate, ing Badu nu mai este printre noi. Confirmarea predicţiei sale – cel puţin o parte din aceasta – o primeşte dincolo de moarte. Şi nu numai fostul inginer de la Salina se aştepta la asta. Băştinaşii – cei mai în vârstă dar şi cei mai tineri – ştiu că centrul s-a dezvoltat în jurul unui şvaiţer. ”Sarea ne-a ridicat, sarea ne prăbuşeşte”, concluzionează unii dintre ei, împăcaţi cu soarta.
Ocna Mureş s-a ridicat în jurul fostelor galerii ale minelor de sare care au funcţionat în zonă, încă de pe vreme romanilor. În 1912, cea mai mare parte a vechilor mine de sare au fost inundate provocând surpări ale tavanelor acestora, iar la suprafaţă au apărut pâlnii şi cratere de mari dimensiuni care au afectat şi zonele locuite. În anul 1952, toate cavernele şi craterele formate deasupra fostelor mine romane au fost umplute cu saramură concentrată. Ulterior, Salina Ocna Mureş n-a mai fost în stare să furnizeze cantităţile necesare de sare UPSOM-ului. Pentru a nu întrerupe producţia şi pentru a nu scădea indicatorii de propăşire pe ”cele mai înalte culmi de dezvoltare socialistă” s-a hotărât pomparea diferenţei de volum din lacurile de pe masivul de sare, umplute cu saramură concentrată, încălcând cele mai elementare principii de protecţie a masivului de sare. Acest lucru a dus la scăderea concentraţiei de sare din apa lacurilor, apă ce a dizolvat în timp peretele de siguranţă dintre mina „1 Mai” şi lacul învecinat, „Iosif”. În anul 1978, peretele despărţitor dintre mina „1 Mai” şi lacul Iosif a cedat, iar apele s-au revărsat în camerele minei, pe care au inundat-o în întregime în câteva minute. Minerii care lucrau în acel schimb s-au salvat. Acest dezastru a dus la sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureş, după milenii de activitate neîntreruptă. Extragerea sării a continuat, cu apă sub presiune, până în 2006, sub formă de saramură concentrată, cu sonde plasate în 3 câmpuri, situate în subteran sau la suprafaţa terenului.
Până când experţii care fac măsurători la faţa locului îşi vor expune concluziile finale, se speculează că surparea din 22 decembrie 2010 s-ar fi produs datorită unui gol de aer din subteran, format într-o cavernă de exploatare, dintre două sonde de foraj apropiate. La capitolul ”ar fi trebuit”, experţii în geologie veniţi din centrele universitare Cluj şi Bucureşti, le-au spus autorităţilor locale că, ţinând cont de antecedentele mişcărilor de teren din zonă, suprafaţa exploatată de Salina ar fi trebuit monitorizată, pentru a prevedea eventualele surpări. Acum în zonă s-au pus ”martori” din sticlă care să anunţe eventuale alte tasări ale scoarţei terestre. În schimb, ”martorii” umani, riverani din zona nou surpată, afirmă că încă din anul 2005 se auzeau zgomote venite din subteran, urmate de mici ”izbucuri” de apă sărată care ieşeau la suprafaţă, cu presiune.
Între timp, fenomenul de taluzare a noului lac sărat (de circa 10.500 mp) continuă, iar fenomenul ”pescuitului” din lacul sărat a alimentelor provenite din supermarketul prăbuşit a fost stopat, oarecum, de autorităţi. Într-o singură zi, harta oraşului Ocna Mureş s-a schimbat. Pe lângă lacurile Regina Maria şi Ştefania (unite în lacul 23 August) Ferdinand, Francisc, Iosif, 1 Mai (cu luciul de apă unit), Romane şi Nicolae (6 Martie), a mai apărut un nou crater cu apă sărată, închizând într-un cerc masivul de sare exploatat de mii de ani. Şi acesta va fi botezat, probabil, tot după numele unui domnitor ce va rămâne în istorie pentru progresul economic adus oamenilor care îşi duc traiul de pe urma exploatării sării aici, în Ocna Mureş. Sau nu.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---