Curier Județean

Crăciunelul de Sus: Au “închiriat” arma de la paznicul Puşcă şi au pornit la braconat

Bogdan Presecan

Publicat

în

Doi bărbaţi fără ocupaţie au fost prinşi la braconat de către poliţişti şi paznicii de la Ocolul Silvic după o urmărire ca la vânătoare. La data de 30 decembrie, 2011, poliţiştii de la Jidvei, împreună cu paznicii Fondului de Vânătoare Jidvei, au organizat o acţiune pentru combaterea faptelor de braconaj cinegetic, pe raza comunei Cetatea de Baltă. Cu această ocazie, în zona Făgeţel, pe raza localităţii Crăciunelu de Sus, au identificat un autoturism marca Audi A4 culoare neagră înmatriculat în SB, din care au coborât două persoane suspecte ce aveau asupra lor o armă de vânătoare şi care, la observarea poliţiştilor, au abandonat puşca într-un lăstăriş şi au fugit să se ascundă într-o zonă împădurită. La scurt timp poliţiştii, însă, împreună cu paznicii de vânătoare, au reuşit prinderea celor doi suspecţi, Baciu N., de 24 de ani, din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu şi Goga S., de 38 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, judeţul Alba.

În urma  căutărilor efectuate a fost găsită şi arma, o carabină calibru 7,64, marca Prinz-Germanz, cu un număr de 4 cartuşe, unul dintre ele fiind armat pe ţeava armei.   Ulterior s-a mai stabilit că arma aparţine lui Puică I., de 52 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, posesor al unui permis de portarmă, ca a dat de bună voie arma celor doi suspecţi ştiind că nici unul dintre aceştia nu posedă permis portarmă sau de vînătoare, pentru ca aceştia să o folosească la braconaj. Paznicul Puşcă este angajat ca al Ocolului Silvic Sebeş din cadrul Direcţiei Silvice Alba.

            În cauză, cei trei sunt cercetaţi în comntinuare sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,deţinerea fără drept de arme şi muniţii”, şi pătrunderea fără drept cu arma pe fondul de vânătoare. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Cursul de apă Fărău, decolmatat pe un sector de 3 kilometri: „Se reduce semnificativ riscul de inundații în zonă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cursul de apă Fărău, decolmatat pe un sector de 3 kilometri: „Se reduce semnificativ riscul de inundații în zonă” Au fost finalizate lucrările de decolmatare a cursului de apă Fărău, au anunțat, marți, 2 iunie 2026, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Mureș. „Colegii noștri din cadrul Formației Aiud, Sistemul Hidrotehnic Aiud, în strânsă colaborare cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste 14.000 de lei strânși în urma crosului umanitar „MAI aproape de Matei și Mabel!”. IPJ Alba, mesaj de mulțumire pentru cei implicați în acțiune

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 14.000 de lei strânși în urma crosului umanitar „MAI aproape de Matei și Mabel!”. IPJ Alba, mesaj de mulțumire pentru cei implicați în acțiune Peste 14.000 de lei au fost strânși în urma crosului umanitar „MAI aproape de Matei și Mabel!”. IPJ Alba a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care s-au implicat […]

Citește mai mult

Curier Județean

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupele O pozitiv și A negativ: ,,Pentru ca toți bolnavii să fie salvați este nevoie, în primul rând, de gestul vostru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupele O pozitiv și A negativ: ,,Pentru ca toți bolnavii să fie salvați este nevoie, în primul rând, de gestul vostru”  Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut marți, 3 iunie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge pentru grupele […]

Citește mai mult