Costul forţei de muncă a crescut în trimestrul III din 2011
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat, în trimestrul III din 2011, o rată de creştere de 3,55% faţă de trimestrul precedent şi de 10% faţă de trimestrul similar din anul anterior. Potrivit datelor statistice, în forma brută (neajustată), faţă de aceleaşi perioade de comparaţie, variaţia costului orar al forţei de muncă diferă nesemnificativ faţă de forma ajustată (3,48%, respectiv 10,02%). Comparativ cu trimestrul II din 2011, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a avut o creştere mai accentuată în învăţământ, industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în alte activităţi de servicii, intermedieri financiare şi asigurări, respectiv informaţii şi comunicaţii.
*De ce a crescut costul forţei de muncă?
Creşterea accentuată a costului orar al forţei de muncă în învăţământ a fost determinată de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent, fenomen cauzat de vacanţa şcolară. Totodată, în industria extractivă creşterea costului orar al forţei de muncă a fost determinată atât de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent ca urmare a concediilor de odihnă, cât şi de creşterea cheltuielilor directe ca urmare a acordării de prime ocazionale. În ceea ce priveşte activităţile de producţie şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, dar şi administraţie publică şi sănătate sau asistenţă socială, creşterea costului orar al forţei de muncă a fost determinată în principal de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent, ca urmare a concediilor de odihnă. În trimestrul III din 2011, creşterea cheltuielilor salariale cu forţa de muncă a fost de 3,54% comparativ cu trimestrul anterior. De asemenea, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă, pe principalele activităţi economice, s-au observat în sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică şi învăţământ. Pe de altă parte, creşterile cele mai mici au avut loc în activităţile de informaţii şi comunicaţii, respectiv în activităţile de servicii administrative şi servicii suport. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu: solicitare obținere acord de mediu pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, comuna Arieşeni, sat. Bubești, Nr. 75A
Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Ciupa Adrian Nicolae domiciliat în Municpiul Beiuş, Str. Republicii nr. 12, Judeţul Bihor, titular al proiectului: ”CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, propus a fi amplasat în jud. Alba, Comuna Arieşeni, Sat. Bubești Nr. 75A sau identificat prin NR. CAD. 70126, anunţă publicul interesat asupra […]
Comunicat de presă – 6 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale Ştefan cel Mare Cetatea de Baltă”
Comuna CETATEA DE BALTĂ anunță finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă” cod F-PNRR-Dotari-2023-6195, Investiția parte din PNRR Componenta C15: Educație Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de […]
Comunicat de presă – 5 august 2026: Lansarea proiectului cu titlul „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”
25.07.2026 Comunicat de presă – lansare proiect „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă” Apel de proiecte: PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile Scopul proiectului: Realizarea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu o […]