FOTO | Un nou tronson de pe Autostrada A3 se deschide astăzi: ,,Are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Este primul inaugurat în 2026
Un nou tronson de pe Autostrada A3 se deschide astăzi: ,,Are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Este primul inaugurat în 2026
Asociația Pro Infrastructură afirmă, marți dimineață, 11 august 2026, că lotul Zimbor–Poarta Sălajului al Autostrăzii A3, care urmează să fie inaugurat la ora 16:00, are „o istorie zbuciumată” și a înregistrat întârzieri semnificative.
Potrivit asociației, lotul ar fi trebuit finalizat în 2023, iar termenul a fost ulterior prelungit până cel târziu în august 2024. Odată cu inaugurarea acestuia, prima din 2026, România ajunge la 1.428,5 kilometri de autostradă și drum expres aflați în exploatare.

”Astăzi, Autostrada A3 Zimbor-Poarta Sălajului, prima inaugurare din 2026. La ora 16:00 se deschide circulaţia pe cei 12,24 kilometri ai Autostrăzii A3 între Zimbor şi Poarta Sălajului. Lotul are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat, la fel ca vecinul său, Zimbor-Nădăşelu”, au transmis, marţi dimineaţă, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, contractele de pe Nădăşelu-Zimbor şi Zimbor-Poarta Sălajului împlinesc 6 ani de existenţă: au fost semnate cu UMB în 28.12.2020, respectiv 01.07.2020. Ambele prevăd câte 12 luni de proiectare şi alte 24 de execuţie. Au primit ordinele de începere în 25.01.2021 şi 31.05.2021 şi autorizaţiile de construire în mai multe etape în 2021, ultima fiind dată în decembrie 2021, potrivit PRO TV.
”Aşa cum v-am explicat de multe ori, conform termenelor iniţiale, ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2023, cel mai târziu în august 2024 dacă socotim şi disputele tehnice din dealul Zimbor şi dificultăţile din teren. Antreprenorul UMB este responsabil pentru o bună parte din întârziere, chiar dacă ţinem cont de problemele cu alunecările masive, cum ar fi cele de la Nădăşelu din septembrie 2021 şi de la Topa Mică în 2022, şi chiar dacă includem bâlbele, tergiversările şi indeciziile oficialilor CNAIR prin care am pierdut un an de zile”, au scris pe Facebook reprezentanţii asociaţiei.
Aceştia apreciază că ”vestea bună este că turcii de la Ozaltin pot să finalizeze devierile de la Topa Mică şi Nădăşelu spre sfârşitul toamnei, cel târziu în decembrie, cu vreo 3-4 luni înainte de termen: Atunci şoferii vor putea circula pe toţi cei 42,3 kilometri dintre Poarta Sălajului şi Nădăşelu şi mai departe pe Autostrada A3 până la Târgu Mureş, peste 155 kilometri”.
”Cu această primă inaugurare din 2026, zestrea României ajunge la 1428,5 kilometri de autostradă şi drum expres veritabil aflaţi în exploatare. Următoarea deschidere aşteptată este la final de august: 47 km pe A7 între Adjud Nord şi Bacău Sud”, afirmă organizaţia.
CNAIR a anunţat că, marţi. La ora 16.00, se deschide circulaţia pe secţiunea Zimbor – Poarta Sălajului, Autostrada Transilvaniei (A3), în lungime de 12,24 km, între nodurile rutiere de la Zimbor şi Românaşi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]
