Consiliul Județean Alba pune la bătaie peste 17 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene în iarna 2026-2027
Consiliul Județean Alba pune la bătaie peste 17 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene în iarna 2026-2027
Consiliul Județean Alba pune la bătaie 14.145.475,18 lei, fără TVA (echivalentul a 17.116.024,97 lei, cu TVA inclus) pentru întreținerea în iarna 2026-2027 a drumurilor județene. Contractul vizează o rețea de peste 829 de kilometri și presupune intervenție permanentă, baze de deszăpezire, utilaje disponibile simultan și capacitatea de a face față unor episoade de ninsoare, polei și viscol.
Procedura de contrctare prin licitație publică a fost lansată în 7 august 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Data-limită pentru depunerea ofertelor este 14 septembrie 2026, ora 15:00.

Viitorul prestator va trebui să asigure deszăpezirea și combaterea poleiului pe o rețea care însumează aproximativ aproape 1.000 de kilometri de drumuri județene, împărțită în două loturi.
Două loturi, de la zona de șes până în Apuseni
Lotul 1 acoperă zona de șes a județului, cu drumurile concentrate în jurul municipiilor și orașelor Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș și Cugir, rețeaua aferentă având o lungime de 690,152 kilometri.
Lotul 2 este destinat zonei de munte, în zona Câmpeni, și cuprinde o rețea de 139,369 kilometri.
Diferențele de relief și condițiile meteo specifice celor două zone fac ca operațiunea să fie una complexă. Caietul de sarcini prevede organizarea intervențiilor astfel încât drumurile cu nivel de viabilitate superior să fie tratate cu prioritate, urmând apoi sectoarele cu niveluri inferioare de intervenție.
În interiorul aceluiași nivel de intervenție, prioritatea pornește de la drumurile care asigură accesul către reședința de județ, continuă cu cele care pătrund în municipii și orașe, apoi cu drumurile dintre centrele de comună și, în final, cu legăturile dintre centrele de comună și satele aparținătoare.
24 de ore din 24, din noiembrie până la sfârșitul lui martie
Acordul-cadru are o durată de 12 luni, în timp ce perioada efectivă de prestare este stabilită, în principiu, între 15 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Termenele pot fi devansate sau decalate în funcție de condițiile meteorologice.
Cerința esențială este însă clară: programul de lucru este de 24 de ore pe zi.
Cu alte cuvinte, deszăpezirea nu înseamnă doar intervenția după ce zăpada s-a depus. Prestatorul trebuie să monitorizeze permanent situația, să mențină utilajele în stare operativă, să asigure informarea beneficiarului și să poată interveni rapid atunci când apar fenomene periculoase.
Caietul de sarcini impune, de asemenea, notificarea imediată a beneficiarului în situații precum blocaje de circulație, polei, ninsori abundente sau viscol.
Cinci baze de deszăpezire și intervenție rapidă
Pentru reducerea timpilor de intervenție, documentația prevede existența a cinci baze de deszăpezire: patru pentru Lotul 1, în zona Alba Iulia, Sebeș, Aiud și Blaj, și una pentru Lotul 2, în zona Câmpeni.
Bazele trebuie să fie amplasate astfel încât, de regulă, intervalul dintre declanșarea operațiunilor și ieșirea utilajelor pe drum să nu depășească 30 de minute.
Pot fi organizate și puncte de sprijin, acolo unde distanțele ar putea întârzia intervenția. Acestea pot servi pentru depozitarea materialelor antiderapante, gararea temporară a utilajelor sau susținerea echipelor de intervenție.
Prestatorul trebuie să asigure spații adecvate pentru personal, depozite pentru materiale, spații pentru utilaje și zone pentru personalul de informare.
Una dintre cerințele importante ale documentației privește situația în care același operator economic ar putea câștiga ambele loturi.
În acest caz, același utilaj nu poate fi prezentat pentru ambele loturi.
Motivația este simplă: intervențiile în zona de șes și în zona montană pot fi necesare în același timp. Autoritatea contractantă urmărește astfel să evite situația în care utilajele sunt „împărțite pe hârtie”, dar nu pot fi utilizate simultan în teren.
Operatorul economic trebuie să dovedească inclusiv modalitatea prin care deține sau are acces la utilajele propuse, fie în proprietate, fie prin chirie ori alte aranjamente contractuale.
La încheierea contractelor subsecvente, utilajele nominalizate trebuie să poată fi demonstrate prin documente de identificare și deținere.
Sare, nisip și carburant pentru cel puțin 14 zile
Operațiunea de iarnă vine și cu un important capitol logistic.
Materialul antiderapant prevăzut este nisip cu granulație 0–8 mm, iar materialul chimic este sare industrială granulară.
Caietul de sarcini stabilește inclusiv cerințe privind granulația, puritatea și condițiile de depozitare ale materialelor. Sarea trebuie păstrată în spații protejate, iar materialele antiderapante trebuie depozitate în condiții care să permită utilizarea lor în timpul intervențiilor.
Mai mult, prestatorul trebuie să asigure combustibil pentru minimum 14 zile de acționare, cantitatea fiind stabilită în funcție de numărul de autovehicule și utilaje din fiecare bază.
Pe drumurile pietruite sau de pământ se prevede utilizarea materialului antiderapant fără sare.
Deszăpezirea înseamnă mai mult decât împingerea zăpezii
Contractul este structurat în mai multe categorii de servicii: deszăpezire, combaterea poleiului și lunecușului, patrulare/ așteptare și semnalizare rutieră specifică sezonului rece.
Deszăpezirea este gândită în trei etape: prevenirea înzăpezirii, îndepărtarea zăpezii și asigurarea scurgerii apelor.
În timpul ninsorilor sau al viscolelor slabe se poate interveni prin patrulare. Atunci când viscolul devine puternic și zăpada este readusă pe carosabil imediat după trecerea utilajelor, intervenția poate fi oprită, iar tronsonul afectat poate fi închis în colaborare cu administratorul drumului și Poliția.
Pentru operațiunile de deszăpezire, caietul de sarcini indică o viteză de lucru de 20 km/h.
După îndepărtarea zăpezii trebuie asigurată și scurgerea apelor rezultate din topire, inclusiv în zona șanțurilor, podurilor, podețelor și pasajelor.
Poleiul, tratat preventiv
Un alt capitol important îl reprezintă combaterea poleiului.
Intervenția poate fi preventivă, înainte sau în timpul unor fenomene meteorologice periculoase, atunci când prognozele sau observațiile din teren indică apariția gheții ori poleiului.
Pentru combaterea efectivă se utilizează materiale antiderapante și sare, cu dozaje care pot ajunge la 100–300 de grame pe metru pătrat, în funcție de grosimea gheții și de gradul de periculozitate al sectorului.
O atenție specială este acordată pantelor, podurilor și pasajelor, trecerilor la nivel cu calea ferată, curbeler periculoase și parcărilor.
„Așteptarea” se plătește, dar numai în anumite condiții
Documentația introduce și serviciile de așteptare, reprezentând activitățile pregătitoare desfășurate atunci când nu există intervenții operative pe drumuri.
Prestatorul trebuie să mențină utilajele în stare de funcționare și să urmărească permanent condițiile din teren.
Pentru așteptarea în bază este prevăzută o limită de 8 ore pe zi și echipaj, din care se scad orele de intervenție.
Pentru Lotul 1, cantitatea maximă indicată este de 336 de ore de așteptare pe zi și 10.080 de ore pe lună, iar pentru Lotul 2 de 80 de ore pe zi și 2.400 de ore pe lună.
Există însă și o condiție importantă: dacă un utilaj se dovedește nefuncțional înaintea unei intervenții, orele de așteptare aferente acestuia nu sunt plătite.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Nodul Rutier Cugir mai așteaptă: De ce a fost prelungită din nou licitația de aproape 150 de milioane de lei, fără TVA
Nodul Rutier Cugir mai așteaptă: De ce a fost prelungită din nou licitația de aproape 150 de milioane de lei, fără TVA Procedura pentru proiectarea și execuția Nodului Rutier Cugir, care ar urma să lege direct orașul de Autostrada A1, a fost amânată din nou. Din documentele procedurii rezultă că principalul motiv nu este lipsa […]
Turismul din Alba, în urma plutonului din Regiunea Centru: Problematice, numărul redus de turiști, dar și cât de puțin poposesc aceștia în județ
Turismul din Alba, în urma plutonului din Regiunea Centru: Problematice, numărul redus de turiști, dar și cât de puțin poposesc aceștia în județ Regiunea Centru a înregistrat în luna mai 2026 peste 267.600 de sosiri turistice, cu o creștere semnificativă față de aprilie, în timp ce județul Alba a raportat o revenire puternică față de […]
Minoră din Sebeș, hărțuită și amenințată de un bărbat căsătorit: Cei doi s-ar fi cunoscut într-o perioadă în care consumau, împreună, droguri și au avut o relație. Ordin de protecție emis pe numele acestuia
Minoră din Sebeș, hărțuită și amenințată de un bărbat căsătorit: Cei doi s-ar fi cunoscut într-o perioadă în care consumau, împreună, droguri și au avut o relație. Ordin de protecție emis pe numele acestuia Judecătoria Sebeș a admis, printr-o sentință civilă pronunțată la 24 iulie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție în […]