Cornel George Comsa : Nu ii mai bagati in seama pe politicieni si o sa aveti Sarbatori fericite!

Totul despre Familie, nimic despre politica – interviu cu Dl. Cornel George Comsa.

Domnule Comșa, la ora la care publicăm acest interviu, sunteți deja la Alba Iulia. Care este primul gând care vă vine în minte, de fiecare dată când ajungeți acasă?

 Când intru în Alba Iulia mă gândesc, Doamne, de ce avem autostradă doar de la Sibiu încoace!?! Cum să faci drumul de la Brașov la Alba în trei ore!?… glumesc…dar această frustrare există și o simt toți albaiulienii, fie că vin de la București, de la Brașov sau de la Cluj, acasă. Revenind la întrebarea dumneavoastră, când spun Alba Iulia mă gândesc, în primul rând, la părinții mei, la prietenii mei, la startul meu în viață. Și primul impact, care mă întoarce 25 de ani înapoi în timp, este acela când, urcând de la gară către Cetate, văd direct liceul meu – HCC – care domină intrarea în această parte de oraș.

E clar că aveți aici unele dintre cele mai frumoase amintiri. Cum ați rezuma anii de școală generală, cei de liceu?

 În anii comunismului – clasele I – VI –  seriozitatea copilului căruia i se deschidea mintea a fost maximă, am învățat foarte bine, conștiincios, am avut o învățătoare excepțională și profesori foarte, foarte dedicați, la Școala Nr.2. În clasa a șaptea a intervenit schimbarea de regim și libertatea ne-a lovit pe toți, de la mic la mare, direct în plex. Nimic nu mai era la fel. Și, de la o zi la alta, schimbarea acelerată ne-a afectat pe toți românii și copilul care eram în anii 1990-91 a simțit această schimbare majoră. Cu excepția efortului de a învăța pentru a intra la liceu și la facultate, din 1990 până în 1995, pentru mine a fost ca o petrecere continuă, ca un fel de “nor de veselie” care mi-a acoperit adolescența. A fost o perioadă magică a vieții mele, în care responsabilitățile tindeau spre zero și libertățile către infinit.

Haideți să vorbim puțin despre cartierul în care ați crescut, despre prietenii buni, despre cât de rebel (sau nu) ați fost. Vă rog…

Primii doi ani din viață i-am petrecut pe Vasile Goldis, iar din 1979 până în 1995, când am plecat la facultate la Cluj, am copilărit pe strada Vulturului/Mircea cel Bătrân, într-un cartier plin de copii. Când trec acum pe aceste străzi și văd parcările în care jucam fotbal pline de mașini și nici un copil între blocuri, mi se pare aproape deprimant. La începutul anilor 90, sportul și muzica mi-au marcat existența și toate prieteniile mele gravitau în jurul acestor lucruri. Am iubit fotbalul, handbalul, tenisul de masă și baschetul, am fost și sunt un fan al muzicii hip-hop, aceasta nu m-a părăsit încă. Pentru sport, timpul este atât de limitat, din păcate. Dar muzică – în mașină, pe drumurile nesfârșite ale țării încă ascult- Dr. Dre, Snoop, Ice Cube…nu cred că am fost un copil rebel, toți eram nebunatici pe atunci – rapperi, rockeri, depechari – lucrul inedit pe care îl făceam era formația de dansatori pe care am înființat-o în clasa a IX-a și cu care eram pe scenă la baluri, discoteci etc.

După facultatea pe care ați absolvit-o la Cluj Napoca, ați avut parte de un traseu profesional remarcabil. Parcurgând CV-ul dvs, pare că ați reușit să “aliniați” toate planetele. Cât de greu a fost, până la urmă?

Eu cred în Dumnezeu și știu că fiecare avem destinul nostru și, pe lângă efortul pe care cineva din afară nici măcar nu îl bănuiește, am avut mult noroc în a întâlni oameni care să aprecieze ceea ce eu știam și locuri în care să pot fi util și să fac cu plăcere ceea ce eram chemat să fac. Cel mai complicat a fost primul an la București, am stat cu chirie într-un cămin din Grozăvești, într-o camera 3/3m, care avea o baie de 1,5/1,5m. Când te spălai pe mâini la chiuvetă, te loveai cu cotul de ușă, când stăteai pe WC te picura apa de la para dușului în cap. Am fost cam explicit…dar cea mai dură treabă erau gândacii. Camera era la parter și erau o mulțime de gândaci care veneau dintre blocuri, o dată pe lună trebuia să golesc un tub de spray toxic în cameră, să plec prin oraș câteva ore și să revin să mătur și să aerisesc. În afară de lucrurile acestea, care mi se par acum pitorești, nu mi-a fost greu și nu m-am plâns nici o clipă. Am muncit pentru tot ceea ce sunt și am astăzi.

Revenind la Alba Iulia, vă provoc să ne povestiți o întâmplare pe care ați trăit-o aici, pe care nu o veți uita toată viața și despre care nu ați vorbit , niciodată, în presă.

Pfff, am nenumarate…nici nu știu ce să zic…aș alege una cu un grup de prieteni,“vagabonzi” ai orașului, care mi s-a întâmplat într-o zi caldă de vară. Aveam carnetul de câteva luni și conduceam o Lada 1200 albă. Am mers cu băieții pe malul Mureșului, pe digul unde se varsă Sebeșul în Mureș. Eram vreo 15 băieți, cu 3-4 mașini. Am făcut un grătar, baie, și ne-a prins o ploaie torențială pe malul apei, încât totul în jurul mașinilor se transformase în noroi! Era ceva cumplit. Când s-a oprit ploaia, un nebun de prieten a luat o mână de noroi și a aruncat înspre altul…a urmat o nebunie de 15-20 de minute de bătaie cu noroi, mașinile după care ne ascundeam erau toate negre, nu le mai puteam scoate de pe dig, ce mai! Am chemat un ARO care ne-a scos pe toți cu niște cabluri cu troliu, după care ne-am oprit în Shell la gară și am făcut baie într-o baltă din intersecție. Duș am făcut, ulterior, la scocul unei case de pe Siretului, din cartierul Maieri. Toate vacanțele la Alba Iulia sau Crăciunelul de Jos – satul bunicilor mei – au câteva povești de felul acesta…

Numiți, vă rog, 5 lucruri care vă plac și 5 lucruri care nu vă plac, la momentul acesta, în Alba Iulia

Nu cred că pot găsi cinci lucruri care nu îmi plac în Alba Iulia, dar o să încerc să găsesc două-trei, pentru a încheia cu cele care îmi plac. Nu îmi place atmosfera de radio-șanț și micimea unor oameni care nu reușesc să se bucure deloc de reușita altuia, indiferent de zona sau domeniul în care acesta se afirmă. Dacă face muzică – nu face cine știe ce muzică, dacă e fotograf – nu e cine știe ce fotograf, dacă e designer – mare lucru – copiază pe nu știu cine, daca e vărul sau vecinul nostru, mai bine nu ajungea nimic, că uite, nu ne mai bagă în seamă! S-ar putea să fie o chestiune națională, dar în Alba Iulia o simt într-un fel flagrant. Și nu îmi mai place discrepanța între sărăcia/modestia din cartiere și perla care este Cetatea Alba Carolina. E ceva greu de surmontat.

Pe de altă parte, iubesc sentimentul de “acasă”, iubesc cetatea și consider Catedrala Reîntregirii ceva divin. Slujbele arhierești ale IPS Irineu la căsătoria mea și botezurile copiilor sunt ceva ce nu au rival pe această planetă. Și sentimentul de “curat” și “divin” pe care îl ai de cum pășești în curtea catedralei, sunt neegalabile. Iubesc, de asemenea, orice revedere cu prietenii din copilărie sau adolescență. Deși tot mai rare, atunci când se întâmplă sunt neprețuite!

În urmă cu mulți ani, adolescentul Cornel Comșa pleca din Alba Iulia, singur, spre facultatea din Cluj Napoca. Acum, când vorbim, ați revenit acasă într-o formulă de…patru. V-aș ruga să ne spuneți câte puțin despre Olivia, Robert și Georgia.

În ultimii cinci ani, familia a fost prioritatea esențială a vieții mele. Nu agreez chestiunile siropoase și intimitățile expuse în public de unii oameni politici, de aceea sunt puțin stingher în a descrie ce simt. Împreună cu Olivia am alcătuit un micro-univers perfect, ne iubim, ne respectăm și ne completăm impecabil. Dumnezeu ne-a binecuvântat, mai întâi, cu un băiețel – Robert Mihai, născut în luna mai 2015, la un an de la nuntă, și apoi cu o fetiță – Georgia Iris, născută tot în luna mai, doi ani mai târziu. Evoluția copiilor este fantastică, ne surprind mereu, învață de la noi și învățăm cum să ne comportam cu ei zi de zi, și cel mai simplu mod de a-i descrie este : “FERICIȚI”. Iubirea și afectiunea cu care îi înconjurăm, atât noi părinții, cât și bunicii, îi fac să evolueze perfect și să se bucure de acești ani inocenți, irepetabili. Sper să fim sănătoși să îi putem crește și să ne vedem și noi nepoții zburdând prin Cetate…

Finalul interviului e al dumneavoastră, doriti să transmiteți un mesaj, mai ales că suntem în pragul Paștelui si al alegerilor europarlamentare?

 Pentru ca franchețea este parte a stilulului meu, vă doresc să vă gândiți la politicieni zilele acestea exact cât se gândesc și ei la dumneavoastră! Adică deloc sau aproape deloc…ca să aveți sărbători cu adevărat fericite! În ceea ce privește campania ce urmează, îndemnul meu pentru cetățenii județului Alba este să iasă la vot, dar nu pentru USR sau PNL sau PSD. Nici măcar pentru partidul meu, PSDI.  Ci pentru ei înșiși, pentru familia lor și pentru modul în care își doresc reprezentată țara și orasul și familia, în Europa.

Vă doresc Sărbători Fericite și multă sănătate tuturor, sper să vină și puțină căldura peste județul nostru, să ne bucurăm de soare și liniște de Paști!

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---