Continuarea plafonării la energie și gaze, după 1 aprilie 2025: Minim 3 luni la energie electrică şi pentru 12 luni, la gaze. Ce spune Ministrul Energiei
Continuarea plafonării la energie și gaze, după 1 aprilie 2025: Minim 3 luni la energie electrică şi pentru 12 luni, la gaze. Ce spune Ministrul Energiei
Continuarea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze este una din cele mai spinoase probleme cu care se confruntă România. Ministrul Energiei spune că scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze, pentru 12 luni. Proiectul va fi publicat pentru transparență.
Burduja spune că a participat, luni, la Palatul Victoria, la ședința Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice, alături de vicepremierul Marian Neacșu, reprezentanți ai ministerelor, ANRE, Consiliul Concurenței și principalii actori din energie. În cadrul întânirii, s-a discutat despre viitorul mecanismului de plafonare și compensare a prețurilor după 1 aprilie 2025.
Citește și: Plafonarea prețului la energie electrică și la gaze în 2025 ar putea fi prelungită pentru o perioadă determinată

Ministrul Energiei promite că până la finalul săptămânii, se va publica în transparență propunerea de act normativ privind noua schemă de sprijin.
„Scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze pentru 12 luni, ca să acoperim anul gazier și să susținem procesul de reumplere a depozitelor de gaze, pe parcursul acestui an. Analizăm soluții pentru a menține energia accesibilă fără creșteri bruște ale facturilor. Propunem măsuri tranzitorii pentru o piață mai transparentă, mai lichidă și mai stabilă. După finalizarea prelungirii schemei de compensare-plafonare, vom implementa noi forme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili prin carduri sau vouchere de energie. Un sprijin mai bine țintit, pentru cei care au cu adevărat nevoie de el. Prioritatea noastră zero rămâne protejarea românilor! Ne asigurăm că fiecare familie și afacere va avea acces la energie la prețuri echilibrate, menținând competitivitatea economică a țării”, spune Burduja, pe Facebook.
România e în topul țărilor cu cel mai mic preț la gaze și energie, dar și cu cele mai mici salarii
Potrivit ministrului, România are al 4-lea cel mai ieftin gaz și a 5-a cea mai ieftină energie electrică din UE, conform Eurostat, pe baza actualei scheme de compensare-plafonare. Prețurile la energie sunt influențate de factori geopolitici și decizii externe, iar Guvernul României ia măsuri pentru a evita creșterile necontrolate.
De altfel, în ultima perioadă, prețul gazului a crescut cu 40% și prețul energiei electrice cu 25%, iar în lipsa compensării-plafonări aceste evoluții s-ar fi reflectat direct în facturi. Singura soluție pe termen mediu și lung pentru reducerea facturilor este creșterea capacității de producție de energie electrică și gaz în România. Anul trecut a însemnat un număr record de proiecte noi puse în funcțiune, cu peste 1200MW (cărbune, solar, eolian, baterii).
Anul acesta Ministerul Energiei și-a propus să dubleze această performanță: „Prin fiecare MW nou, prin fiecare investiție nouă, România își consolidează independența energetică și beneficiază de mai multă energie sigură, ieftină și curată — în această ordine de priorități.
Ca pași următori pentru aceste zile, vom pune până la finalul acestei săptămâni propunerea de ordonanță de urgență în transparență decizională, iar săptămâna viitoare ne dorim să adoptăm actul normativ în guvern. Până atunci, continuăm consultările cu toate părțile interesate, pentru a asigura funcționarea corectă a sectorului energetic românesc. Obiectivul principal rămâne protejarea cetățenilor români”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni până în 23 martie 2026: Temperaturi maxime ridicate și precipitații puține
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni până în 23 martie 2026: Temperaturi maxime ridicate și precipitații puține Vremea se va menţine caldă în perioada următoare, la nivelul întregii ţări, cu valori termice maxime ce se vor apropia de 18 grade, în unele regiuni, în timp ce precipitaţii slabe cantitativ sunt preconizate atât […]
Țigările electronice ar putea fi interzise în spațiile publice: Sunt vizate mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii și spațiile de la locul de muncă
Țigările electronice ar putea fi interzise în spațiile publice: Sunt vizate mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii și spațiile de la locul de muncă Reguli mai dure pentru utilizarea țigărilor electronice și a dispozitivelor de încălzire a tutunului sunt propuse într-un proiect legislativ depus recent la Senat. Inițiativa vizează extinderea interdicțiilor […]
Adio pliculețe de zahăr, ketchup, maioneză sau sticluțe de șampon: Noul regulament UE scoate în afara legii o mulțime de produse
Adio pliculețe de zahăr, ketchup, maioneză sau sticluțe de șampon: Noul regulament UE scoate în afara legii o mulțime de produse Uniunea Europeană a adoptat o decizie importantă pentru protecția mediului. Începând cu anul 2030, restaurantele din statele membre nu vor mai putea oferi ambalaje de plastic pentru porții individuale, cum ar fi pliculețele de […]