Economie

Continuă demararea proiectului ”PNL aduce gazele în casele românilor”. Premierul a cerut ca rețelele de gaze să poată fi finanţate cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Demararea proiectului ”PNL aduce gazele în casele românilor” continuă printr-o nouă etapă, anunță Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Acesta, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că premierul Ludovic Orban i-a solicitat să realizeze un proiect ca rețelele de distribuție a gazelor înființate de autoritățile locale să poată primi finanțare europeană.

„Premierul Ludovic Orban a solicitat ca în exerciţiul financiar 2021-2027 să fie eligibile pentru finanţare din fonduri europene înfiinţările de reţele de gaze sau extinderile de reţele. Voi susține și sprijini acest proiect important, pentru ca românii care doresc să aibă gaz în case să poată avea această posibilitate”, a scris ministrul pe pagina de socializare.

Acesta a explicat că pasul actual a fost făcut după modificarea legii care a oferit autorităților publice locale posibilitatea de a înființa rețele de distribuție a gazelor naturale.

„Extinderea rețelei de gaz în țara noastră a fost și este un obiectiv pe care vrem să îl ducem la îndeplinire. În 2018 demaram campania – PNL aduce gazele în casele românilor. Asta după ce am reușit să modific legea, astfel că autoritățile administrației publice locale pot înființa rețele de distribuție a gazelor naturale, iar acestea să fie conectate la magistrale de gaz. Acum facem următorii pași pentru a realiza o nouă etapă a acestui proiect important”, a mai precizat Virgil Popescu.

Sursa: Digi24


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești

rlucian

Publicat

în

De

Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”

Dana Opruta

Publicat

în

Alba Iulia, 27 septembrie 2026   COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult