Politică Administrație

Consultări la Cotoceni: PNL îl propune tot pe Orban ca premier și merge cu aceeași formulă de miniștri

Ioana Oprean

Publicat

în

Consultări la Cotoceni: PNL îl propune tot pe Orban ca premier și merge cu aceeași formulă de miniștri

Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR, împotriva Guvernului Orban, după ce aceasta a trecut cu un număr de 261 voturi „pentru”. Astfel că, în decursul zilei de astăzi, Partidul Național Liberal a decis să meargă la consultările de la Cotroceni cu aceeași formulă de miniști.

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, propunerea de premier, atât în prima, cât şi la o eventuală a doua rundă de consultări, este Ludovic Orban, Liderul PNL şi prim-ministrul demis al Guvernului României.

După calculele liberalilor, votul pentru prima propunere de Cabinet ar trebui să fie organizat în jur de 24-25 februarie, au mai precizat sursele.

La momentul transmiterii acestei ştiri, PNL s-a reunit în şedinţa Biroului Executiv al partidului.

Klaus Iohannis discută, joi, la Cotroceni, cu liderii de partide, pentru desemnarea unui nou Guvern.Astfel, la ora 12:00, şeful statului va discuta cu reprezetanţii PNL, urmând ca în cursul zilei să aibă consultări şi cu reprezetanţii PSD, USR, UDMR, PMP, Pro România, dar şi cu grupul minorităţilor.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că propunerea liberalilor pentru funcţia de premier este ”în persoana preşedintelui PNL, subsemnatul, Ludovic Orban” şi că parlamentarii formaţiunii vor vota pentru respingerea celor două propuneri de guvern, pentru a se ajunge la anticipate.

”Propunerea de prim-ministru este, normal, conformă cu decizia Consiliului Naţional al PNL. Propunerea de premier e în persoana preşedintelui PNL, subsemnatul, Ludovic OrbaN”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că liberalii au decis susţinerea pentru obiectivul declarat al preşedintelui Iohannis de convocare a alegerilor anticipate.

”Decizia noastră este de a contribui la respingerea celor două propuneri de guvern care vor fi formulate, pentru a face posibile ale anticipate, de a contribui la îndeplinirea condiţiilor constituţionale care să permită preşedintelui să dizolve Parlamentul”, a mai spus liderul PNL.

Surse: gândul.info


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult