Construcția noului spital de oncologie și radiologie din Alba Iulia va demara în luna iulie 2024
Construcția noului spital de oncologie și radiologie din Alba Iulia va demara în luna iulie 2024
Pregătirea investiției a durat 4 ani, 2020 – 2024
Construcția noilor secții de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia reprezintă un pas important în îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților din județ. După patru ani de eforturi susținute din partea Consiliului Județean Alba și a echipei Spitalului Județean, proiectul a intrat într-o nouă etapă, odată cu semnarea contractului de proiectare și execuție la începutul anului 2024.
Până la finalul lunii iunie 2024, constructorul lucrează la realizarea proiectului tehnic (noul corp de clădire aflându-se acum în faza de proiectare, premergătoare realizării construcției). Construcția efectivă va începe din luna iulie 2024. Conform graficului de implementare, lucrările trebuie finalizate până cel târziu în 30 iunie 2026.
Proiectul privind înființarea unui centru de radioterapie este mai vechi, fiind inclus în strategia de dezvoltare a județului Alba, în domeniul sănătății, elaborată în luna iunie 2020, pentru perioada 2020 – 2025, la propunerea conducerii CJ Alba, președinte Ion Dumitrel, SJU Alba Iulia – manager Diana Mârza și deputatului Florin Roman.
În anul 2020, împreună am identificat sursa de finanțare – Planul Național de Redresare și Reziliență, aceasta fiind prevăzută în Ordonanța de Urgență 155/2020. Am consultat ghidul de finanțare și am stabilit pașii care vor fi urmați pentru implementare.
Astfel, construcția secțiilor de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională s-a realizat la inițiativa președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, deputatului Florin Roman și managerului SJU Alba Iulia, Diana Mârza. Prin hotărârea nr. 292, din 27.11.2020, a CJ Alba, a fost alocată suma de 337.850 de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate și studiului geotehnic, marcând astfel primul pas important către dezvoltarea acestei noi facilități medicale.
Citește și: Angajări la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Zeci de posturi, dintre care 20 pentru medici, deblocate de către Ministerul Sănătății
Cu aceste fonduri alocate, au putut fi demarate procedurile de achiziții pentru cele două studii. Contractul pentru realizarea studiului geotehnic a fost semnat în 20.01.2021, iar contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate a fost semnat în 22.01.2021, valoarea totală a acestora fiind 160.780 de lei – inclusiv TVA (mult mai mică decât estimarea inițială). Suma a fost decontată prin transferuri din bugetul CJ Alba în bugetul SJU Alba Iulia.
În 20.12.2022, echipele de implementare din cadrul CJ Alba și SJU Alba Iulia au depus, la Ministerul Sănătății, pe axa PNRR/2022/C12/MS/I2.1/ – Infrastructură spitalicească publică nouă, cererea de finanțare, în vederea obținerii banilor necesari pentru realizarea investiției.
În cererea de finanțare s-a fundamentat necesitatea dezvoltării acestor servicii medicale și s-a descris investiția, pas cu pas. Prin obținerea avizelor necesare și declararea proiectului ca fiind eligibil pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în anul 2023, s-a deschis calea către materializarea acestui obiectiv important pentru comunitate.
În 17 martie 2023, după ce proiectul a fost declarat eligibil, a fost semnat, la Târgu Mureș, contractul de finanțare, de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și managerul SJU Alba Iulia, Diana Mârza. De atunci și până în prezent, au fost încheiate patru contracte aferente proiectului (informare și publicitate; audit financiar; servicii de management și asistență tehnică; proiectare și execuție).
Citește și: Spitalul Judetean de Urgență Alba va deveni spital clinic, în urma unui parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918”
Construcția noilor secții de oncologie, radioterapie și cardiologie intervențională va aduce beneficii semnificative pacienților, oferindu-le acces la tratamente moderne și specializate într-un mediu medical actualizat și bine echipat.
Și acest proiect, la fel ca toate proiectele de investiții, a fost inițiat de către conducerea Spitalului Județean și a conducerii Consiliului Județean Alba, fiind aprobat de către consilierii județeni, cărora conducerea SJU Alba Iulia le transmite mulțumiri pentru cooperarea în beneficiul sănătății.
Investiția are ca obiectiv principal îmbunătățirea serviciilor medicale pentru pacienții cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare.
Va fi construit un nou corp de spital, cu o capacitate de 90 de paturi, inclusiv o secție de oncologie medicală, radioterapie, îngrijiri paliative, hematologie și un compartiment de cardiologie intervențională. De asemenea, va exista o secție de spitalizare de zi pentru tratamentele de chimioterapie.
Proiectul prevede construirea unui ambulatoriu cu cabinete de consultații și săli de tratament, precum și dotarea secției de cardiologie intervențională cu echipamente moderne. Pentru radioterapie, vor fi disponibile două acceleratoare liniare și un simulator C.T. Infrastructura va fi desfășurată începând cu zona de subsol, unde va fi amenajat un departament de radioterapie.
Clădirea va fi construită în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, având o suprafață desfășurată de 8.076 metri pătrați și va beneficia de surse regenerabile de energie. Valoarea totală a proiectului este de 277.024.344 de lei, din care 263.173.127 de lei finanțare europeană și 13.851.217 de lei cofinanțare din partea Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun