Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a dezbătut stadiul implementării PR Centru 2021 – 2027 și principalele direcții de dezvoltare pentru perioada 2028 – 2034
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a dezbătut stadiul implementării PR Centru 2021 – 2027 și principalele direcții de dezvoltare pentru perioada 2028 – 2034
Reunit la Casa Artelor Sibiu, un monument istoric reabilitat recent în cadrul programului RO-Cultura și transformat într-un hub creativ, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat, într-o ședință condusă de doamna Daniela Cîmpean, Președintele Consiliului Județean Sibiu, care a fost aleasă în unanimitate calitate de Președinte al CDR Centru, stadiul de implementare al programelor cu finanțare europeană administrate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
Este vorba despre activitățile de planificare a dezvoltării, precum și stadiul implementării Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, pentru care ADR Centru este Autoritate de Management și ale Programului Sănătate și Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, pentru care ADR Centru este Organism Intermediar de implementare.

Conducerea CDR Centru se asigură de către președinții consiliilor județene din Regiunea Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Doamna Daniela Cîmpean a preluat funcția de la domnul Tamás Sándor, Președintele Consiliului Județean Covasna, care asigură acum funcția de Vicepreședinte al CDR Centru.

„Vorbind despre implementarea Programului «Regiunea Centru» 2021 – 2027, ne apropiem cu viteză de momentul în care putem anunța că au fost lansate toate cele 41 de apeluri și cele 3 instrumente financiare prevăzute. Acum avem lansate 38 de apeluri de proiecte și 3 instrumente financiare cu o alocare totală de 1.360,33 milioane de euro, reprezentând 98 la sută din alocarea totală a programului. Ca urmare a lansării acestor cereri de proiecte, ne apropiem de 1.000 de contracte semnate, a căror valoare totală depășește 2,1 miliarde euro. În perioada următoare activitatea se va concentra pe monitorizarea implementării proiectelor contractate și pe pregătirea unui portofoliu solid de posibile proiecte finanțabile în următoarea perioadă de programare 2028 – 2034.
După ședința CDR Centru din iunie, au avut loc întâlnirile Grupurilor de Lucru Județene la care au participat aproape 400 de specialiști de la care au fost strânse datele relevante despre intențiile de viitor, rezultând o perspectivă teritorială asupra principalelor provocări și nevoi de dezvoltare post-2027. Astfel, se dorește creșterea finanțărilor pentru proiectele strategice de transport și pentru proiectele de dezvoltare a comunităților locale, sprijinirea mai solidă a comunităților unde există decalaje mari de dezvoltare, accesibilitate redusă și risc major de depopulare. De asemenea, din discuțiile pe care le-am avut în cadrul CDR Centru a rezultat că sunt foarte importante eficientizarea investițiilor publice prin integrare și corelare teritorială și sectorială, simplificarea procedurilor, reducerea birocrației, îmbunătățirea educației și formării profesionale etc. Rezultatele tuturor acestor consultări sunt fundament pentru Planul de Dezvoltare Regională Centru 2028 – 2034 pe baza căruia vom pregăti viitorul Program Regional”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
În cifre, la 21 septembrie 2026, stadiul de implementare al PR Centru era următorul: 41 de apeluri prevăzute și 3 instrumente financiare din care au fost lansare 38 de apeluri, inclusiv 3 instrumente financiare, cu alocare totală de 1.36 miliarde euro (98%), din care din FEDR sunt 1,124 miliarde euro. Au fost închise 28 de apeluri a căror valoare totală este de 1,22 miliarde euro. În cadrul apelurilor lansate au fost depuse 1.814 proiecte în valoarea totală de 3,48 miliarde euro, din care finanțarea nerambursabilă solicitată este de 2,4 miliarde euro. Au fost deja contractate 948 de proiecte cu o valoare totală de 2,11 miliarde euro, din care 1,47 miliarde euro este suma solicitată. La aceeași dată erau în faza de contractare 142 de proiecte, cu o valoare totală de 213 milioane de euro și din care suma solicitată este de 162 milioane de euro.
Până la această dată au fost depuse 2.060 cereri de rambursare, prefinanțare, plată în valoare de aproximativ 544 de milioane de euro, iar valoarea decontată până acum beneficiarilor este de peste 292 milioane de euro.
Alături de stadiul implementării Programului «Regiunea Centru» 2021 – 2027, a fost prezentat și cel al Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă – Prioritatea 6 pentru județul Mureș, precum și al Priorităților 1, 2, 3, 4 și 7 din Programul Sănătate, pe care ADR Centru le gestionează în calitate de Organism Intermediar.
În cadrul Programului Sănătate, Agenției pentru Dezvoltare Regională centru i-au fost repartizate 60 de proiecte în valoare totală de 212 milioane euro. Dintre acestea 23 de proiecte au fost finalizate.
În Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, care se implementează în județul Mureș, au fost depuse 445 de proiecte în valoare totală de 696,14 milioane euro, din care finanțarea nerambursabilă solicitată este de 417,21 milioane euro. Au fost contractate până acum 88 de proiecte în valoare totală de 160 de milioane de euro, din care valoarea solicitată este de 95,90 milioane euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane”
Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane” Lucrările de amenajare a trotuarelor de pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Electrica, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie 2026, de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura pietonală pentru […]
Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde
Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde Programul de guvernare al viitorului Guvern Luca Niculescu, pentru perioada 2026-2028, include indexarea pensiilor începând din 2027, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027, […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD Nodul rutier de pe autostrada A1, care va lega orașul Cugir la autostradă, va fi operațional în 2028, investiția fiind în faza de contractare a proiectării și execuției. Anunțul a fost făcut de […]
