Consiliul local Roșia Montană a aprobat protocolul care va sta la baza realizării unui nou Plan Urbanistic General
Consiliul local Roșia Montană a aprobat protocolul care va sta la baza realizării unui nou Plan Urbanistic General
Consiliul local al comunei Roșia Montană a aprobat în ședința din 18 aprilie 2024 încheierea unui protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Institutul Național al Patrimoniului (INP) și Consiliul Județean Alba. Hotărârea are drept scop inițierea și coordonarea elaborării Planului Urbanistic General (PUG) al comunei Roșia Montană, document obligatoriu în situația în care localitatea a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Unitatea administrativ-teritorială din Munții Apuseni nu mai deține un PUG din anul 2016, când documentul aprobat de Consiliul Județean Alba a fost anulat definitiv în justiție.
„Noua documentație de urbanism PUG Roșia Montană va avea în vedere protejarea valorilor peisajului cultural minier Roșia Montană înscris în Lista Patrimoniului Mondial, printr-o reglementare urbanistică adaptată la condițiile specifice de conservare și protejare a valorilor de patrimoniu și totodată, va respecta legislația națională privind activitățile economice”, se precizează în protocolul adoptat de consiliul local.
Prin protocol, părțile se obligă să pună la dispoziție toate documentele pe care le dețin în mod legal necesare pentru realizarea PUG-ului.
Citește și: Evenimente la Roșia Montană în 2024: Când vor avea loc Roșia UNPLUGGED și Roșia ALIVE

În continuare, Ministerul Dezvoltării va organiza și derula procedura de achiziție publică de servicii pentru elaborarea PUG-ului, instituția fiind cea care va realiza și documentația de atribuire, după ce va primi toate documentele necesare de la celelalte instituții. Ofertele vor fi finalizate de o comisie din care vor face parte și reprezentanți ai Primăriei Roșia Montană, INP și CJ Alba.
În prima etapă, Primăria Roșia Montană va întocmi referatul de specialitate privind necesitatea și oportunitatea elaborării PUG, care va fi avizat de CJ Alba.
Ulterior, toate instituțiile implicate, împreună cu Comitetul de Organizare UNESCO, vor colabora pentru stabilirea elementelor de temă, respectiv obiective, aspecte și prevederi specifice ce urmează a fi abordate în documentația de urbanism.
În final, elementele de temă și lista de avize sau acorduri vor fi transmise către Ministerul Dezvoltării, care va întocmi caietul de sarcini. În final, Consiliul Local Roșia Montană va aproba Planul Urbanistic General, care va intra în vigoare doar după aprobarea prin hotărâre de Guvern. Întregul demers ar urma să dureze cel puțin 1 an de zile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]
30 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
30 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 30 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Adolescent de 18 ani, din Lunca Mureșului, cu dosar penal: A fost prins fără permis de conducere la volanul unei mașini
Adolescent de 18 ani, din Lunca Mureșului, cu dosar penal: A fost prins fără permis de conducere la volanul unei mașini Un adolescent de 18 ani, din Lunca Mureșului, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins fără permis de conducere la volanul unei mașini. Potrivit IPJ Alba, la data de 29 octombrie […]
