Rămâi conectat

Ştirea zilei

Consiliul Județean Alba, neputincios în a-și duce la bun sfârșit proiectul de dezvoltare turistică a Munților Șureanu: 8 ani de promisiuni și speranțe!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Modernizarea drumului Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului se împiedică de… buturugile Romsilva

Domeniul Schiabil Valea Sebeșului pare un proiect abandonat de Consiliul Județean Alba care a eșuat până în prezent în toate încercările de a obține finanțare externă în vederea dezvoltării zonei. Încă din 2009, reprezentanţi ai CJ Alba au declarat că se are în vedere realizarea unei staţiuni turistice la standarde europene, cu şapte pârtii de schi, telegondolă, telescaune, dar şi o bază Salvamont, la Poarta Raiului, aflată la trei kilometri distanţă de domeniul Şureanu. De o frumusețe incredibilă și proprice practicării sporturilor de iarnă, vestea despre pârtiile unde se poate schia uneori din octombrie și până în martie-aprilie s-a răspândit repede, iar zona s-a dezvoltat în toți acești ani, dar fără vreun mare efort din partea autorităților. Au apărut câteva hoteluri și pensiuni private, dar și investiția privată Domeniul Schiabil Șureanu, cu opt pârtii, inaugurată în 2010.

Afluxul crescut de turiști a făcut și ca drumul județean pe care se face accesul la pârtii, DJ 704, în lungime de vreo 12 km, să devină un coșmar mai ales în perioadele de vârf și în week-end-uri. Cea mai utilizată rută pentru a ajunge la Șureanu este pe DN 67C, pe Valea Sebeşului, de la Sebeş până la Oaşa, apoi 12 kilometri pe DJ 704, de la barajul Oaşa până la Poarta Raiului. Doar că cei 12 km, deși încadrați la categoria drum județean, arată mai degrabă ca o potecă neasfaltată și nici măcar pietruită. Investitorii din zonă îi consideră direct responsabili de frânarea dezvoltării zonei pe cei de la Consiliul Județean Alba care până acum au oferit doar promisiuni. Hotelierii acuză administratorul drumului că nu se ocupă nici măcar de deszăpezirea lui sau de organizarea traficului, creându-se mereu ambuteiaje în lipsa unui program clar stabilit de urcare și coborâre a mașinilor pe un drum cu un singur sens.

Elit - Gustul Desăvârșit

”Și să mai faci turism într-o țară „de dulce“, cu autorități implicate și întreprinzătoare la fel de „dulci“…!? Întrebare retorică, desigur. Așa NU S-A PREGĂTIT DRUMUL pentru turiștii care au găsit acel colț de rai din Munții Șureanu. (…) și uite așa, un drum care este de poveste devine un coșmar. Le urăm sejur frumos celor care au avut răbdarea necesară să parcurgă o distanță de câțiva kilometri în câteva ore. Ah, să nu uităm SĂ MULȚUMIM ȘI CELOR CARE AU ACEASTĂ BUCATA DE DRUM ÎN CUSTODIE. Dânșilor le datorăm „buna noastră dispoziție” și ”magia“ orelor pierdute!”, este unul dintre comentariile postat zielele trecute pe Facebook de proprietarul unei pensiuni de la Poarta Raiului.

Lucrurile însă sunt ceva mai complicate decât par la prima vedere. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Alba asfaltarea sau mai bine spus construirea de la zero a DJ 704, care nu are nici măcar fundație, ar costa în jur de 40 de milioane lei, bani pe care autoritățile județene spun că nu-și permit să-i asigure din propriul buget. Iar pentru a accesa acești bani din fonduri externe sau guvernamentale, ar presupune ca autoritățile județene să poată garanta că vor construi acest drum la anumite standarde. Iar pentru a putea îndeplini standardele, drumul ar trebui lărgit, doar că terenul din stânga și dreapta DJ 704 aparține Romsilva, care ar trebui să cedeze din propriul teren în acest scop. Și, pentru că trăim în România, unde se cunoaște cât de greu se mișcă lucrurile când este vorba de interesul cetățeanului, este foarte puțin probabil ca planetele să se alinieze în favoarea CJ Alba sau, mai corect spus, în favoarea noastră.

Dincolo de aceste aspecte, eșecul Consiliului Județean Alba de a nu-și fi putut duce la îndeplinire o promisiune care datează de aproape 8 ani este clar. Devine tot mai puțin probabil ca autoritățile județene să găsească bani pentru investiția promisă, adică vreo 32 de milioane de euro iar Domeniul Schiabil Valea Sebeșului riscă să rămână doar un proiect ambițios și un vis frumos.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Pensii 2023: Ajutor pentru pensionari. Pensionarii cu pensie mică ar putea primi un total de 4.000 de lei în luna ianuarie

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Pensii 2023: Ajutor pentru pensionari. Pensionarii cu pensie mică ar putea primi un total de 4.000 de lei în luna ianuarie

În luna ianuarie, peste 4,4 milioane de pensionari ar putea să primească un venit total de 4.000 de lei, conform unei propuneri a PSD, fiind vorba despre 95% din totalul pensionarilor.

Aceasta este varianta asumată public astăzi de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, iar suma se referă la pensie plus un ajutor one-off.

Elit - Gustul Desăvârșit

La începutul acestui an, au primit doar cei care aveau o pensie mai mică de 1600 de lei pensia, iar cele două nu puteau să depășească mai mult de 2.200 de lei.

Acum vor fi mult mai mulți beneficiari, spune Marcel Ciolacu, astfel că pot primi toţi cei care au pensie mai mică de 4.000 de lei.

Cine ar putea primi 4.000 de lei în ianuarie 2023

Din numărul total al pensionarilor, de 4.603.433 români, au pensia mai mică de 4.000 de lei un număr de 4.405.563 beneficiari.

Astfel, 95% din totalul lor ar trebui să primească în luna ianuarie 4.000 de lei.

Cine se poate încadra la acest ajutor

Cineva care are o pensie de 2.500 de lei va primi în luna ianuarie în plus de 1500 de lei, adică 4000 de lei.

De asemenea, cine are o pensie de 1.900 de lei ar trebui să primească în luna ianuarie un ajutor de 2200 de lei, pentru ca suma să fie în total 4000 de lei.

Cine ar putea primi 4.000 de lei în ianuarie 2023

Numărul total al pensionarilor: 4.603.433

Pensie mai mică de 4.000 de lei: 4.405.563 pensionari

95% din pensionari: venit 4.000 lei în ianuarie 2023

Exemplu 1

Pensie: 2.500 lei

Ajutor: 1.500 lei

Total venit ianuarie: 4.000 lei

Exemplu 2

Pensie: 1.900

Ajutor: 2.200

Total venit ianuarie: 4.000 lei

Exemplu 3

Pensie 3.800 lei

Ajutor – 200 lei

Total venit ianuarie: 4.000 lei.

Cine a primit 2.200 de lei în ianuarie 2022

Numărul total al pensionarilor: 4.603.433

Pensie mai mică de 1.600 lei: 2.545.339

55% din pensionari: venit 2.200 lei în ianuarie 2022

„Pensiile nu cresc în același procent pentru toată lumea”, a anunţat, în urmă cu câteva zile ministrul Marius Budăi.

„Ca să înțeleagă toată lumea, pensiile nu se majorează în același procent pentru toată lumea. Pensiile cuprind în interiorul lor puncte de pensie și noi majorăm valoarea punctelor de pensie, valoarea punctului de pensie, așa cum este și legal și constituțional. Deci nu majorăm același procent.

Eu sunt susținătorul unei majorări pentru toată lumea, pentru că toți au contribuit, unii mai mult, alţii mai puțin, dar trebuie, de altfel să fim și conștienți de perioada grea pe care o traversează întreaga lume, nu numai România, acum să sprijinim categoriile vulnerabile. Practic, trebuie să facem tot posibilul să nu lăsăm pe mine la marginea societății”, a punctat ministrul Muncii, Marius Budăi.

În timp ce PSD vrea bani mai mulţi pentru cei cu venituri mici, PNL vrea o creştere cu 15% a tuturor pensiilor, fără ajutoare pentru cei cu venituri mici.

PSD şi PNL nu se înţeleg pe creşterea pensiilor: acum, ultimul procent vehiculat de PSD este de 11,92%.

Varianta PSD pentru creşterea pensiillor

– creştere pensii: 11,92%

– ajutor one off: să crească numărul beneficiarilor

– pensie + ajutor să nu depăşească 4.000 de lei
Varianta PNL pentru creşterea pensiillor

– creştere pensie: 15%

– fără ajutor one off.

De ce unele pensii vor întârzia în ianuarie 2023. Marius Budăi, anunţ de ultimă oră pentru pensionari

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că pensiile românilor vor creşte de la 1 ianuarie 2023, dar spune că acestea vor ajunge cu întârziere la început de an.

„Pentru ca în luna decembrie să putem calcula pensiile aferente lunii ianuarie şi să putem avea şi actul normativ în baza căruia să mărim pensiile şi să tipărim cupoanele va trebui ca undeva la sfârşitul lunii noiembrie sau în decembrie să avem actul normativ publicat în Monitorul Oficial şi cu siguranţă aşa va fi”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere. După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente”, a spus Budăi.

Sursa: antena3.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Cum se fac meniurile pentru pacienții SJU Alba: Câți bani sunt alocați pentru fiecare porție

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Cum se fac meniurile pentru pacienții SJU Alba: Câți bani sunt alocați pentru fiecare porție

Nicoleta Adelina Vesa, coordonatorul blocului alimentar al Spitalului Județean de Urgență Alba, aflată într-o emisiune la Radio Unirea FM a explicat faptul că spitalul se descurcă de minune cu suma de 22 de lei alocați pentru meniurile pacienților, deși suma este totuși mică.

Întrebată cum se stabilește meniul cu cei 22 de lei care sunt alocați, aceasta a răspuns că „meniul il stabilim in functie de regimul fiecăruia, pentru că avem niște regimuri, alocația diferă. Avem și cu 33 de lei pentru pacienții care sunt cu diabet, oncologie, hepaticii, arsul și atunci, în funcție de regim, în funcție de alocații, avem contracte pe care trebuie să le respectăm, trebuie să respectăm diversificarea, trebuie să respectăm proteinele, lipidele, glucidele fiecăruia în parte și așa se stabilește un meniu”, a declarat Nicoleta Adelina Vesa, coordonator bloc alimentar Spitalul Județean de Urgență Alba.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Noi gătim, gătim foarte sănătos, gătim dietetic, nu prăjim nimic, avem aparatură, avem cuptoare foarte bine dotate, moderne și totul este gătit înăbușit, gătit la cuptor, nu prăjim nimic, deci totul se gătește dietetic. Se respectă regimul fiecărui pacient, nu există regim să nu putem oferi fiecăruia regim în parte”, a mai adăugat Nicoleta Adriana Vesa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO VIDEO| COMOARA găsită în județul Alba: Ce se știe despre monedele romane găsite la Jidvei și Noșlac

Ziarul Unirea

Publicat

în

COMOARA găsită în județul Alba: Ce se știe despre monedele romane găsite la Jidvei și Noșlac

Mai multe monede antice au fost descoperite prin detecție în județul Alba, în localitățile Jidvei și Noșlac, lucru ce reprezintă o descoperire de-o importanță deosebită pentru cercetătorii din județul nostru și nu numai.

Într-o conferință de presă organizată de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, arheologul George Bounegru a oferit o serie de informații referitoare la cele mai noi piese din colecția instituției.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Cele două tezaure pe care le-am prezentat astăzi, au fost descoperite în localitățile Jidvei și Noșlac și au fost descoperite cu ajutorul detecției de metale, iar pentru recuperarea contextului arheologic au fost trimise autorizații de diagnostic arheologic.

Am mers, am procedat la fața locului, la o cercetare în teren și am recuperat și restul lăsat acolo. Tezaurul de la Jidvei a fost descoperit într-o pădure, se afla la o mică suprafață deasupra solului.

Probabil au fost depuse într-un suport textil, de pânză și s-au aflat concentrate într-o groapă de aproximativ 20 de centimetri adâncime. Primul tezaur provine de undeva de la mijlocul secolului al doilea, iar celelalte, de epocă dacică, secolul al doilea înainte de Hristos.

Al doilea tezaur, cel de la Noșlac, este de epocă romană clasică, avem monede de la Traian și, din ce am observat la prima vedere, se întind pe întreg parcursul secolului al doilea, până la Septimius Severus. Sunt piese foarte valoroase. Sunt ultimele tezaure intrate în colecția Muzeului Național al Unirii. Cel puțin primul tezaur, nu știu să avem piese similare în colecția muzeului și merită cu prisosință să fie depuse într-o sală specializată în cadrul muzeului”, a transmis arheologul George Bounegru, din partea Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea