Consiliu de administraţie nou la compania Cupru Min Abrud: Cine este noul președinte al CA
Un nou consiliu de administraţie care va activa pe o perioadă de patru luni, a fost numit la compania Cupru Min Abrud. Preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) a fost desemnat Adrian Opriţescu, un inginer minier în vârstă de 45 de ani care a activat până acum la Compania Naţională a Huilei, respectiv exploatarea minieră Petrila din judeţul Hunedoara.
Membrii ai noului CA de la Cupru Min SA sunt Alexandru Seran, Cătălin Manta, Ioana Arsenie şi Răzvan Szilagyi, toţi patru fiind consultanţi de afaceri.
Cupru Min are în prezent un contract de vânzare a concentratului de cupru cu compania Trafigura din Singapore, singura care a depus ofertă la licitaţia pentru vânzarea cantităţii de de 43.500 tone de concentrat.
În 2020, o tonă de concentrat a fost vândută cu preţul de 1.253,89 dolari, iar contractul a avut o valoare de peste 55 de milioane de dolari. Pentru 2021, preţul contractului a fost stabilit în funcţie de evoluţia valorii cuprului la bursa de la Londra.
Cupru Min Abrud este o companie din domeniul mineritului neferos ce are ca acţionar unic statul român. Societatea a obţinut rezultate pozitive în ultimii ani, în care a realizat investiţii doar prin finanţare proprie. Minerul explotatat din cariera de la Roşia Poieni are un conţinut de 0,37 – 0,4% cupru. În urma prelucrării în cele două linii de flotaţie existente la Uzina din Dealul Piciorului, concentraţia ajunge la 20-21%.
În 2020, exploatarea minieră a investit circa 5 milioane de euro în punerea în funcţiune a unei linii de măcinare. Proiectul nu a condus la o creştere a capacităţii de producţie autorizată a uzinei, estimat la 5.250 tone/zi/linie de măcinare tone/an. Scopul investiţiei a fost punerea în funcţiune a liniei 1 de măcinare ca o alternativă de funcţionare în cazul în care una dintre celelalte două linii nu este funcţională.
De asemenea, a iniţiat o investiţie în valoare de 5 milioane de lei pentru ridicarea digului barajului de la Valea Şesei, unde este depozitat sterilul rezultat din procesul de fabricaţie, cu 5 metri. Cupru Min Abrud este unul dintre cei mai importanţi angajatori din zona Munţilor Apuseni, având circa 600 de persoane cu contract de muncă. În ultimul an contabil, 2019, societatea a înregistrat o valoare a cifrei de afaceri nete de 262,8 milioane de lei şi un profit net de 7,64 de milioane de lei. Pentru 2020, datele financiare nu au fost încă publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]
