Consilierul local Bogdan Medrea: Vrem ca elevii şi studenţii să aibă gratuitate la transportul public, nu reducere de 50%
În cadrul unei conferinţe de presă a PSD Alba, consilierul local Bogdan Medrea şi-a arătat nemulţumirea faţă de faptul că elevii şi studenţii vor primi o reducere de 50% la transportul în comun, consilierul local dorind ca elevii şi studenţii să aibă transport gratuit. Înştiinţarea care prevede o reducere de 50% a venit de la Prefectura Alba cu o întârziere de 3 luni, iar iniţiatorii proiectului vor cere în instanţă gratuitate în transportul persoanelor în cauză.
„Dacă elevii şi studenţii au stat atâţia ani fără nici un fel de gratuitate la transportul public în comun, noi vrem să ducem acum mesajul până la final şi vom acţiona în instanţă. Cred că avem sorţi de izbândă şi în 3 – 4 luni persoanele vizate vor avea gratuitate”, a declarat consilierul PSD Bogdan Medrea, proaspăt ales în funcţia de preşedinte al TSD.
Prezent la conferinţa de presă de joi, liderul PSD Alba Ioan Dîrzu a felicitat consilierii pentru iniţiativă şi a declarat că părinţii trebuie ajutaţi financiar în şcolarizarea copiilor. Deputatul Dîrzu a mai spus că este posibil ca această iniţiativă să nu fie dusă la bun sfârşit pentru că este o măsură de stânga.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
