Curier Județean

Consilierul juridic al Spitalului Județean Alba a încasat nejustificat 17.000 de lei spor de confidențialitate. Ce alte ”erori” s-au mai descoperit la auditul financiar efectuat de Camera de Conturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Spor de confidențialitate nejustificat pentru consilierul juridic, salarii acordate unor medici care nu au fost prezenți la locul de muncă, sporuri nelegale acordate unor angajați timp de 3 ani sau plata unor lucrări de construcții supraevaluate – acestea sunt printre principalele nereguli depistate de Camera de Conturi cu ocazia auditului financiar efectuat la Spitalul Județean Alba.

Spitalul Judetean Alba02Controlul s-a desfășurat în perioada 5 octombrie – 13 noiembrie 2015 iar potrivit raportului ”abaterile constatate se află în stadiul de valorificare”. În total s-au stabilit prejudicii în valoare de 113.000 de lei și abateri financiar-contabile de 194.000 de lei. Au fost constatate erori ce țin atât de exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, cât și de alitatea gestiunii economico-financiare, dintre care enumerăm:

– Nu s-a efectuat operaţiunea de reevaluarea a elementelor patrimoniale deţinute de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, altele decât bunurile proprietate publică aflate în administrare, acţiune care potrivit legii trebuie făcută cu suficientă regularitate, astfel încât să se asigure reflectarea just a valorii acestora în situaţiile financiare. Valoarea estimată a abaterii este de 194.000 de lei.

– Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, cu suma estimată de 46.000 de lei, în perioada 2012 şi până la zi, prin acordarea de sporuri la salariul de bază, fără respectarea prevederilor legale, unui număr de 23 angajaţi, fără ca aceste persoane să aibă dreptul legal de a beneficia de astfel de sporuri. In timpul auditului au fost calculate beneficii nerealizate, în sumă de 4.000 de lei.

– Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, cu suma estimată de 8.000 de lei, în perioada februarie 2012 şi până la zi, prin acordarea eronată, în cazul unui număr de 3 persoane nou angajate, pe funcţiile de medici, a unui cuantum lunar al primei de stabilitate aferent pentru o normă întreagă, deşi persoanele în cauză au fost angajate pe o jumătate de normă. In timpul auditului au fost calculate beneficii nerealizate, în sumă de 1.000 de lei.

– Au fost majorate nejustificat cheltuielile de personal ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, cu suma de 1.000 de lei, în luna ianuarie 2015, prin acordarea nejustificată a drepturilor salariale pentru data de 23.01.2015, în cazul unui număr de 2 persoane angajate, pe funcţia de medici, deşi aceste persoane nu au fost prezente la locul de muncă din cadrul entităţii verificate, ci au fost prezenţi şi au prestat servicii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, ca şi membrii în Comisia de examinarea pentru ocuparea funcţiei de medic şef la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sălaj, de unde au primit indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei de concurs. In timpul auditului s-a recuperat în totalitate prejudiciu.

– Au fost majorate nejustificat cheltuielile cu personalul ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, cu suma de 17.000 de lei, reprezentând spor de confidenţialitate în procent de 30% din salariul de bază, acordat consilierului juridic, fără a se ţine seama de legislaţia ce reglementează salarizarea în domeniul sănătăţii şi mai mult decât aceasta şi de prevederile Deciziei ICCJ nr.78/05.11.2007, care stabileşte foarte clar că personalul din instituţiile publice nu pot negocia clauza de confidenţialitate, în condiţiile prevăzute de art.25 şi art.26 din Codul Muncii. In timpul auditului au fost calculate beneficii nerealizate, în sumă de 2.000 de lei.

– Au fost majorate nejustificat cheltuielile materiale ale entităţii cu suma de 2.000 de lei prin achiziţionarea de produse din categoria reactivilor de laborator, consumabile de laborator şi tulpini de referinţă la preţuri supradimensionate.

– Au fost efectuate cheltuieli cu spitalizarea pentru un număr de 11 pacienţi internaţi în spitalizare continuă în perioada 2013-2014, în sumă de 9.000 de lei, pentru care nu s-a recuperat contravaloarea veniturilor de la CAS Alba sau de la persoanele răspunzătoare, datorită invalidării lor de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi neluării lor în calcul la regularizarea anuală pentru anii 2013 şi respectiv 2014.

De asemenea, Camera de Conturi Alba a mai constatat că au fost majorate nejustificat cheltuielile Spitalului Județean Alba prin acceptarea la plata şi decontarea unor situaţii de lucrări în cazul reparațiilor executate la Secția de Boli Infecțioase, Laboratorul de analize medicale, Secţia de Radiologie și Unitatea de Primiri Urgențe. Este vorba despre achitarea contravalorii unor lucrări care nu au fost efectiv executate sau au fost supraevaluate, după cum s-a stabilit în urma inspecţiilor pe teren efectuate în timpul acţiunii de audit financiar. În aceste cazuri, valoarea totală a abaterilor este de 21.000 de lei. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Recidivă în serie la volan fără permis și falsuri în lanț: Condamnare de 3 ani și 2 luni cu executare la Judecătoria Blaj după un dosar complex

Ioana Oprean

Publicat

în

Recidivă în serie la volan fără permis și falsuri în lanț: Condamnare de 3 ani și 2 luni cu executare la Judecătoria Blaj după un dosar complex Un bărbat a fost condamnat definitiv în primă instanță, marți, 16 iunie 2026, la Judecătoria Blaj la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni de închisoare […]

Citește mai mult

Curier Județean

STP Alba Iulia anunță că asocierea dintre Alba Iulia și Ciugud pentru derularea transportului în comun nu este posibilă: ,,Penalizare de 154 de milioane de euro”

Bogdan Ilea

Publicat

în

STP Alba Iulia anunță că asocierea dintre Alba Iulia și Ciugud pentru derularea transportului în comun nu este posibilă: ,,Penalizare de 154 de milioane de euro” Societatea de Transport Public Alba Iulia a transmis, marți, 16 iunie 2026, un comunicat de presă intitulat ,,Transportul public din cele 13 localități AIDA-TL, în pericol de oprire – […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | INCENDIU la Roșia Montană: O filigorie, cuprinsă de flăcări. Intervin pompierii din Câmpeni

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU la Roșia Montană: O filigorie, cuprinsă de flăcări. Intervin pompierii din Câmpeni  Un incendiu a izbucnit la o filigorie din localitatea Roșia Montană, astăzi, 16 iunie 2026. Intervin pompierii din Câmpeni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în […]

Citește mai mult