Ştirea zilei

Conferinţa Centrelor Europe Direct la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Niculae Idu, şeful Reprezentanţei CE în România: „La Alba Iulia am întâlnit un pic din Europa”

Petrecerea Divorțaților

    Peste 80 de comunicatori în probleme europene din România şi-au dat întâlnire în aceste zile la Alba Iulia în cadrul Conferinţei reţelelor de comunicare. Reuniunea este în acelaşi timp şi Adunarea generală a reprezentanţilor Centrelor Europe Direct din România, una dintre cele mai vechi şi mai active reţele de comunicare europeană. Conferinţa a început ieri, pe agendă aflându-se dezbateri serioase privind situaţia actuală a informării cetăţenilor în concordanţă cu aspectele promovate de diferitele reţele de comunicare europeană dar, în primul rând, luând în considerare nevoile de informare ale cetăţenilor nu numai sub aspectul conţinutului informaţiilor, cu un accent la fel de important pe forma de comunicare. Un studiu efectuat în 2006 a arătat că aproape 70 la sută dintre cetăţenii europeni nu aveau cunoştinţă de niciuna dintre aceste reţele, iar cei ce aflaseră de existenţa lor nu ştiau unde să trimită întrebările şi nici la ce să se aştepte ca urmare a acestui demers. Un alt studiu, din 2010, a relevat că doar 42 la sută dintre cetăţenii europeni ştiu ce drepturi au şi 72 la sută ar dori să ştie mai multe cu privire la acestea. De asemenea, cetăţenii sunt frustraţi că trebuie să consulte mai multe surse pentru a găsi informaţiile de care au nevoie. Sigur că soluţiile nu sunt uşor de găsit şi nici de pus în practică şi tocmai de aceea reuniunea de la Alba Iulia este importantă pentru a căuta căile de îmbunătăţire a situaţiei. Pentru a rezolva solicitarea cetăţenilor privind accesul facil la informaţii, spune Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Comisia va dezvolta portalul internet Europa Ta, astfel încât acesta să devină un ghişeu unic de informare cu privire la drepturile cetăţenilor şi ale întreprinderilor în Uniunea Europeană. (…) În acelaşi timp se urmăreşte raţionalizarea reţelelor de informare în statele membre, astfel încât cetăţenii să poată uşor găsi punctul de contact potrivit la nivel naţional, regional şi local.
Alba Iulia a fost aleasă ca loc de desfăşurare a conferinţei datorită succesului său în atragerea fondurilor europene, dar şi datorită faptului că este printre primele localităţi din România unde administraţia a înţeles atât necesitatea aderării la Uniunea Europeană, dar şi (după aderare) oportunităţile pe care UE le oferă cerând în schimb seriozitate şi multă muncă. „Ceea ce aţi văzut la Alba Iulia, Cetatea şi şantierele însemnând proiecte în valoare de circa 150 de milioane de euro sunt un rezultat al faptului că suntem informaţi, că ne-am interesat din timp de ceea ce înseamnă Uniunea Europeană şi ne-am pregătit din timp proiectele pe care le-am avut gata atunci când s-au lansat programele. Este un rezultat al comunicării”, precizează primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. „Într-o perioadă în care România şi Europa se confruntă cu probleme, Alba Iulia are proiecte viabile, de perspectivă. Venind la Alba Iulia întâlnesc un pic din Europa. Această vizită a însemnat o ocazie de a vedea ce înseamnă finanţarea europeană şi ce înseamnă o strategie clară a administraţiei locale”, a precizat Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Conferinţa continuă astăzi cu o informare privind Politica Agricolă Comună, prezentată de Claudia Mureşan, expert în cadrul DG Agriculture şi cu un concurs Europe Direct. (A.D.; I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult