Societate

Conducerea CA Romsilva decapitată în urma scandalului licitațiilor de masă lemnoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

 

Săptămâna trecută, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a aprobat revocarea președintelui Consiliului de Administație (CA) al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva, precum și a altor patru membri ai Consiliului.

Romsilva“Motivația deciziei privind revocarea președintelui CA care, în același timp, este și reprezentantul MMAP (autoritatea tutelară) în cadrul Consiliului, este aceea că nu a supus analizei CA două aspecte care constituiau un potențial prejudiciu pentru Romsilva. Este vorba atât de calitatea de inculpat a directorului demisionar al RNP Romsilva într-un dosar de cercetare penală, încă din ianuarie 2015, cât și de blocajul licitațiilor de masă lemnoasă din decembrie 2015.

În ceea ce privește decizia pentru ceilalți patru membri revocați, motivația o constituie încălcarea principiilor de bună guvernanță, prin faptul că aceștia au deținut, concomitent, în cadrul RNP, atât funcție de decizie, cât și funcție de execuție.

Ca urmare, s-a considerat că deciziile CA sunt lipsite de imparțialitate și independență, având în vedere faptul că cei patru membri sunt personal executiv în subordinea directorului general al RNP Romsilva”, se arată într-un comunicat remis presei de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Monden-Clubbing

De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, 22 martie 2026, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă Duminică, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

27 martie 2026 | Vernisajul expoziției Chasing Light la Alba Iulia. Sculpturi, picturi și obiecte de design unice, create de alumnii Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, expuse la Palatul Principilor Transilvaniei

Ioana Oprean

Publicat

în

27 martie 2026 | Vernisajul expoziției Chasing Light la Alba Iulia. Sculpturi, picturi și obiecte de design unice, create de alumnii Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, expuse la Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Chasing Light”, de la Timișoara la Londra, ajunge din 27 martie 2026 la Palatul Principilor Transilvaniei, fiind […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

26 martie 2026 | Spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov, prezentat de Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

26 martie 2026 | Spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov, prezentat de Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 26 martie 2026, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită de la ora 19.00, la spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov! ”În fiecare an, la finalul lunii martie, se sărbătorește […]

Citește mai mult