Concursul pentru directori și directori adjuncți: IȘJ Alba a publicat rezultatele parțiale ale probei scrise. Ce note au luat candidații
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba a publicat, miercuri seara, rezultatele parțiale ale probei scrise la concursul pentru funcțiile de director și director adjunct în instituții de învățământ. 79 de dosare au fost admise, nouă dosare au fost respinse, în vreme ce alte 60 de lucrări sunt în curs de evaluare. Doi candidați au fost absenți.
IȘJ Alba a publicat un tabel nominal cu punctajele candidaților obținute la proba scrisă – CLICK AICI pentru a-l vedea (unele lucrări sunt în curs de evaluare)
Proba scrisă a avut loc miercuri la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.
Probele de interviu și evaluare a curriculum-ului vitae se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie 2016 în locațiile stabilite de inspectoratul școlar.
Inițial au fost depuse 118 candidaturi pentru funcțiile de directori la 98 de unități de învățământ și 52 de candidaturi pentru funcțiile de directori adjuncți, la 40 de școli, potrivit oficialilor IȘJ Alba. Unii dascăli au ales să se înscrie la ambele concursuri.
Majoritatea unităților de învățământ care nu au candidați înscriși se află în mediul rural, însă există și școli bune, din mediul urban, care nu au candidați.
CLICK aici pentru a vedea lista completă. Școlile care sunt scrise cu roșu nu au candidați, iar acolo unde este scrisă numai cifra cu roșu înseamnă că pentru respectivul post – de director sau director adjunct – nu există candidat (tabelul a fost trimis de IȘJ Alba, la cerere)
Școlile la care nu sunt candidați înscriși vor avea directori numiți, cu caracter temporar, în condițiile legii.
Concursurile au fost susținute de dascăli în aceleași condiții în care susțin elevii Bacalaureatul și Evaluarea Națională, în centre supravegheate audio-video.
Prima componentă presupune susținerea unei probe scrise, care constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației. Cu acest prilej, vor fi evaluate aptitudinile cognitive și competențele manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%. Ulterior, la nivelul comisiilor județene și cu monitorizarea observatorilor desemnați de minister, candidații vor susține alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie și pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie.
Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare este de 35 de puncte. Sunt declarați ‘admiși’ candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte.
„Este declarat ‘promovat’ la concurs candidatul ‘admis’ care a obținut cel mai mare punctaj total. În cazul egalității de punctaj, este declarat ‘promovat’ candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă și în această situație egalitatea se păstrează, pentru unitățile de învățământ cu filiera tehnologică, este declarat ‘promovat’ candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocațională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unității de învățământ, iar pentru celelalte unități de învățământ este declarat ‘promovat’ candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă și în această situație egalitatea persistă, este declarat ‘promovat’ candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a Curriculumului Vitae”, precizează MENCȘ.
La concursul pentru ocuparea funcției vacante de director sau de director adjunct din unitățile de învățământ de stat au putut candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare;
b) sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) și art. 257 alin. (1) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
c) sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea;
d) dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele „Foarte bine” primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
e) nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
f) nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
g) sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
h) nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
Concursul se organizează în baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMENCȘ nr. 5080 / 31 august 2016.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională”
Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională” Două absolvente din Promoția 2026 a Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au fost admise la Medicină la Timișoara. Una dintre ele a intrat la Medicină în orașul de […]
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia Primăria Alba Iulia pregătește o nouă procedură pentru delegarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire, în condițiile în care actualul contract încheiat cu Polaris-M Holding SRL expiră în decembrie 2026. Valoarea totală estimată, pe 5 ani, a […]
VIDEO | Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni
Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni La solicitarea administrației Parcului Natural Apuseni, jandarmii din județele Alba și Cluj au desfășurat, miercuri, 29 iulie 2026, o acțiune de verificare care a avut ca scop depistarea persoanelor ce culeg ilegal fructe de pădure de […]








