12 decembrie 2025 | Concert caritabil pentru susținerea Secției de Oncologie a Spitalului Municipal Aiud
Concertul va sprijini amenajarea spitalizării de zi – Oncologie
Un concert caritabil de colinde va avea loc vineri, 12 decembrie, de la ora 18:00, în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” Aiud, pentru a sprijini lucrările de amenajare a spitalizării de zi, secția Oncologie, din cadrul Spitalului Municipal Aiud. Evenimentul este organizat de asociația „Oameni pentru Oameni” și reunește artiști și grupuri corale care s-au alăturat acestei inițiative.

Comunitatea din Aiud și împrejurimi este invitată să participe la acest moment cultural și să contribuie, într-un cadru deschis și accesibil, la un proiect medical cu impact direct asupra pacienților din zonă. Implicarea comunității rămâne esențială în dezvoltarea unor servicii de sănătate adaptate nevoilor locale, iar astfel de acțiuni arată că sprijinul oamenilor poate accelera proiecte importante.
Evenimentul este organizat de asociația „Oameni pentru Oameni”, în colaborare cu Părintele protopop Ioan Bogdan și cu Primăria Muncicipiului Aiud, care au sprijinit coordonarea și pregătirea concertului. Scopul principal este avansarea lucrărilor aflate în desfășurare la secția de oncologie.
Pe scenă vor urca:
• Oana Bozga Pintea – invitat special
• Cătălin Hașa
• Corul Catedralei
• Grupul Coral Metanoia
Participanții sunt invitați să sprijine cauza în funcție de posibilități, donațiile fiind voluntare.Fondurile colectate vor fi direcționate integral către proiectul medical aflat în derulare.
În atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă, concertul dorește să aducă împreună oameni din întreaga comunitate, într-un moment în care colindul, solidaritatea și dorința de a face bine se pot transforma într-un sprijin real pentru pacienții care au nevoie de condiții adecvate de tratament.
Cei care doresc să urmărească activitățile și proiectele asociației pot găsi mai multe informații pe pagina de Facebook: Asociatia Aiud (Asociatia Oameni pentru Oameni – Aiud).
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați vineri, de la ora 18:00, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, pentru a participa la un concert cu o misiune importantă pentru întreaga comunitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II
Rareș Alexandru Moldovan, de la Liceul Teoretic Teiuș, performanță obținută la Olimpiada Națională de Geografie, faza județeană: S-a clasat pe locul II Elevul Rareș Alexandru Moldovan, din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic Teiuș, a obținut Premiul al II-lea la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Geografie. Elevul a fost coordonat în pregătirea pentru competiție […]
6-7 martie 2026 | Înmormântarea Fărșangului, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
Înmormântarea Fărșangului 2026, la Rimetea: PROGRAMUL obiceiului-eveniment din localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori „Înmormântarea Fărşangului”, de la Rimetea, județul Alba, este o tradiţie populară maghiară, veche de mai bine de 300 de ani, în care un alai colorat, asemănător celui de nuntă, condus de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă, şi […]
FOTO | Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat”
Au început lucrările de canalizare într-un sat dintre dealuri din Alba: „Este un moment pe care l-am așteptat” Au început lucrările de canalizare în satul Dumitra, din comuna Sântimbru, a anunțat, joi, 5 martie 2026, primarul Ioan Iancu Popa. Proiectul este realizat cu finanțarea prin Programul „Anghel Saligny” și lucrările se vor întinde pe parcursul […]