COMUNICAT DE PRESĂ| Sorin Bumb, senator PNL Alba: Senatul a votat ieri o lege ce permite reluarea lucrărilor la hidrocentralele abandonate de pe Jiu și Mureș
COMUNICAT DE PRESĂ| Sorin Bumb, senator PNL Alba: Senatul a votat ieri o lege ce permite reluarea lucrărilor la hidrocentralele abandonate de pe Jiu și Mureș
Plenul Senatului a aprobat ieri un proiect de lege care va permite reluarea lucrărilor la mai multe hidrocentralele abandonate, în care Statul Român a investit deja peste 300 de milioane de euro, dar care au fost blocate la sesizarea unor ONG-uri de mediu.
Este vorba de proiectele hidroenergetice de la Răstolița, din județul Mureș, proiect început în 1989 și finalizat în procent de peste 90% și de amenajarea hidroenergetică Bumbești-Dumitra-Livezeni, de pe Jiu, începută în anul 2004 și finalizată și ea în proporție de circa 90%.
Între timp însă, la ani buni de la începerea acestor proiecte, zonele în care ele se aflau au fost declarate zone naturale protejate, ceea ce a permis unor ONG-uri străine să ceară și să obțină în instanță oprirea lucrărilor.
Producția însumată de curent electric a acestor două mari proiecte hidroenergetice este 386,5 GWh pe an, curent electric produs din energie verde, regenerabilă.
La un calcul simplu, luând în considerare un consum mediu de 300/Kwh pe lună, adică un consum generos pentru o familie din România, reiese că aceste hidrocentrale vor putea asigura electricitatea necesară pentru consumul casnic a mai mult de 107.000 de gospodării, ceea ce înseamnă aproximativ județul Alba!
În plină criză a energiei, când românii sunt asaltați de facturi uriașe, într-o situație geopolitică extrem de complicată, cu un război la granițele României, cred că este cazul să fim realiști, să ne reanalizăm prioritățile și să găsim soluții viabile pentru a crește producția de energie a României și pentru a diminua dependența de sursele de energie din exterior.
După cum am spus și la Conferința COSAC de la Paris de săptămâna trecută, avem nevoie de alternative viabile, ușor de implementat și care să-și dovedească rapid beneficiile pentru cetățeni la criza energetică care macină Europa. Iar soluția votată azi de Senat se încadrează exact în aceste cerințe.
Am insistat și ieri, atât în ședința de comisie, cât și în plenul Senatului, asupra importanței adaptării politicilor de mediu la realitățile nemijlocite din teren. Politicile de mediu nu trebuie să devina un scop in sine, ci trebuie să servească cetățenii.
Scopul lor trebuie să fie asigurarea unei vieți mai bune pentru cetățenii României și trebuie să contribuie la independența, siguranța și competitivitatea economică a țării noastre.
De aceea am votat pentru modificarea legislației privind ariile naturale, astfel încât să permitem punerea în funcțiune a acestor proiecte finalizate în procent de peste 90%, vitale pentru siguranța și independența energetică a României.
Sunt sigur că și colegii mei din Camera Deputaților vor vota cu celeritate acest proiect de lege, astfel încât să putem relua lucrările la cele 2 proiecte hidroenergetice și românii să poată beneficia de energie ieftină și curată.
Sorin Ioan BUMB
Senator PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

