Comunicat de presă: Semnează petiția ”Drepturi egale pentru lucrătorii români în Uniunea Europeană”!
În timpul pandemiei de COVID-19, un număr important de lucrători români au fost transportați în diferite state membre ale Uniunii Europene pentru efectuarea unor munci sezoniere sau activități de tip social, în baza unor acorduri bilaterale agreate între respectivele țări și Guvernul României.
Din nefericire, Guvernul din România, condus de reprezentanții PNL, nu a prevăzut în aceste acorduri măsuri adecvate de protecție socială sau medicală absolut necesare în contextul crizei actuale. Lipsa de implicare a
guvernanților a condus la situații în care lucrătorii români au fost supuși unor riscuri care contravin reglementărilor naționale privind protecția lucrătorilor și a condițiilor de distanțare socială.
”Românii care au plecat, în această perioadă, să lucreze în străinătate, și-ar fi dorit să muncească în țară, alături de familiile lor, dacă ar fi avut venituri similare. Guvernul ar fi trebuit să adopte măsuri de susținere a lor și a companiilor care îi angajează. Dacă și-ar fi întregit, astfel, venitul cu siguranță ar fi rămas acasă. Ajunși în fața faptului împlinit, ne vedem nevoiți să solicităm acordarea unor drepturi pentru ei, deoarece actualul Guvern nu se preocupă deloc de soarta lor”, a spus președintele PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu.
Sunt o serie de aspecte reflectate în detaliu în presă privind efectuarea transportului în condiții improprii (inclusiv cu autocarul), organizarea defectuoasă a preluării lucrătorilor (aglomerație, contracte semnate înainte de îmbarcare etc.), impunerea unor costuri de transport persoanelor angajate, încheierea contractelor de muncă în mod unilateral fără respectarea drepturilor angajaților, suportarea costurilor de testare sau de protecție de către angajați sau condiții contractuale sub standardele sociale reglementate la nivelul statelor membre sau recomandate de UE.
În acest context, Partidul Social Democrat, cu sprijinul PES activists România, organizație coordonată de europarlamentarul Victor Negrescu, a inițiat o petiție ce urmează a fi depusă la Parlamentul European cu scopul de a solicita instituțiilor europene să analizeze exemple și cazuri particulare privind încălcarea drepturilor sociale, astfel încât să impună respectarea drepturilor lucrătorilor, conform recomandărilor și reglementărilor europene. Această sesizare reprezintă un demers prin care Partidul Social Democrat vine în sprijinul lucrătorilor români protejându-le dreptul de a lucra unde doresc, și în sprijinul familiilor din țară a acestor lucrători, care ar vrea să știe că apropiații lor sunt protejați, chiar și când pleacă la muncă în statele occidentale. Este evidentă incapacitatea actualului partid de guvernământ în a folosi mecanismele europene pentru protejarea cetățenilor români.
”Dreptul de petiționare, prevăzut de Constituție, poate deveni un puternic instrument de apărare și revendicare a drepturilor și libertăților noastre, de conștientizare a factorilor de decizie asupra unor situații clare pe care, uneori, nu le observă. Având în vedere actualul context epidemiologic, doar semnând online putem fi mulți și, implicit, puternici, în sprijinul semenilor noștri”, a spus coordonatorul PES activists Alba, Corneliu Mureșan.
Petiția poate fi semnată aici: https://www.change.org/DrepturiEgale
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”
Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]