COMUNICAT DE PRESĂ S.C. QEH DAVONA CONSULT S.R.L
COMUNICAT DE PRESĂ
18.04.2018
S.C. QEH DAVONA CONSULT S.R.L. informează
lansarea implementării proiectului “ IMBUNATATIREA COMPETITIVITATII SOCIETATII PRIN ACHIZITIA UNUI EXCAVATOR PE SENILE ”, începând cu data semnării contractului de finanțare 05.03.2018 si pana la data de 31.12.2018..
Proiectul “ IMBUNATATIREA COMPETITIVITATII SOCIETATII PRIN ACHIZITIA UNUI EXCAVATOR PE SENILE:”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către S.C. QEH DAVONA CONSULT S.R.L. și are o valoare totală de 1,261,398.73 lei, din care 888,467.10 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Proiectul S.C. QEH DAVONA CONSULT S.R.L. consta in Consolidarea pozitiei pe piata a S.C. QEH DAVONA CONSULT S.R.L. in domeniul lucrariilor de pregatire a terenului. Premisa indeplinirii acestui scop o reprezinta aducerea pe piata a unui proces de executie inovativ prin utilizarea noilor tehnologii si majorarea capacitatii de executie, astfel fiind necesara realizarea unei investitii in vederea achizitionarii de mijloace fixe moderne, de ultima generatie, specifice domeniului de activitate vizat.. În urma realizării acestei investiții societatea va crea 5 locuri de munca.
Date de contact beneficiar: S.C. QEH DAVONA CONSULT S.R.L.
CUI: RO 25531156, Numar de înregistrare la Registrul Comertului: J1/321/14.05.2014
Adresa: Mun. Alba Iulia, Str. Henri Coanda, Nr. 3, Sc. B, Et. 4 Ap. U17, Jud. Alba
Telefon: 0748559258, Mail: [email protected]
www.regio-adrcentru.ro
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
Bucureștiul vede ce Alba nu vrea să vadă: ISC semnalează nereguli în autorizația de construire a străzii de lângă calea ferată, dintre Mărășești și Gheorghe Doja, și sesizează Prefectura pentru a cere anularea acesteia
Bucureștiul vede ce Alba nu vrea să vadă: ISC semnalează nereguli în autorizația de construire a străzii de lângă calea ferată, dintre Mărășești și Gheorghe Doja, și sesizează Prefectura pentru a cere anularea acesteia Inspectoratul de Stat în Construcții a găsit neconformități la autorizația de construire prin care Primăria Alba Iulia vrea să transforme drumul […]
Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”!
Albaiulienii Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea au cucerit Muntele Kilimanjaro, în aventura vieții! Povestea pasionaților de drumeții, plecați de pe Dealul Mamut și până pe „acoperișul Africii”! Adrian Manu și Mihai-Septimiu Florea sunt cei doi albaiulieni care au dovedit că atunci când pui pasiune în ceea ce faci, visele nu au limite! Cei doi au […]


