Politică Administrație

Comunicat de presă | Raul Chiriac, PNL: Democrația depinde de încrederea cetățenilor în actorii sociali. Că le place unora sau nu sunt necesare reforme profunde la nivelul statului român

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Comunicat de presă | Raul Chiriac, PNL: Democrația depinde de încrederea cetățenilor în actorii sociali. Că le place unora sau nu sunt necesare reforme profunde la nivelul statului român

Peste tot, în lumea democrațiilor consolidate cu precădere, sănătatea unei societăți se bazează pe încrederea pe care o au cetățenii în actorii sociali. Dacă vă uitați la nivelurile de încredere ale românilor în instituțiile statului o să vedeți că deși declarăm din vreme în vreme că înțelegem la nivelul mecanismelor politice ce mesaj transmite electoratul, că știm ce avem de făcut, la nivelul comunicării publice avem același tip de abordare de sorginte pompieristică, stingem focul și apoi vedem unde îi punem în dispozitiv pe ai noștri. Păguboasă stare de fapt și mai ales păgubos modul de comunicare.

Citește și: Comunicat de presă | Raul Chiriac, PNL: Suntem obligați să investim în infrastructura critică a României

O să mă refer în ceea ce urmează la trei lucruri pe care suntem obligați să le facem chiar dacă acest tip de abordare nu o să genereze valuri de simpatie. Cred și spun cu fiecare ocazie pe care o am că atunci când ești învestit într-o demnitate publică profesionalismul nu trebuie să fie diminuat de dorința de a fi popular. Dacă vrei să fi popular mă gândesc că vanzarea de vată pe băț ar putea fi o cale mai bună decât să ocupi o poziție executivă sau în administrația publică locală.

Primul dintre aceste lucruri arată clar că reforma administrației publice locale nu mai poate fi amânată, viața și demografia demonstrând faptul că păstrarea unui aparat administrativ stufos este o sursă de creștere a cheltuielilor statului într-o perioadă în care deficitul bugetar nu este doar o cifră, o sursă de cheltuire a banului public care creează un tip de sentiment în populație, sentimentul ineficienței chiar dacă uneori este doar o percepție. Indiferent cine va veni la Palatul Victoria, începând cu sfârșitul acestei luni, nu va putea ignora necesitatea reformei administrative și îndrăznesc să cred că problema regionalizării României va strânge la aceiași masă expertiza de care avem nevoie.

Al doilea se referă la problema combaterii evaziunii fiscale printr-un mecanism legislativ care să nu aducă în proximitatea celor care mișcă economia românească ideea unei anomii legislative. Suntem obligați să creștem nivelul de colectare, să reducem nivelul evaziunii fiscale și să generăm ceea ce specialiștii numesc echilibrul fiscal (echitate în sistemul fiscal). Toate acestea nu pot fi făcute însă fără creșterea capacității administrative a instituțiilor statului român și fără promovarea specialiștilor cheie în poziții care să genereze că se face ceea ce trebuie, nu ceea ce se dictează electoral. Este fără îndoială un moment în care trebuie să decidem dacă vrem să facem doar politică sau reforme consistente de care societatea românească are nevoie. Respingerea realității cu ideea că o putem controla duce la proliferarea unui tip de extremism care ne va afecta pe termen lung.

Ultimul aspect de care cred că depinde reinstaurarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului este prezența în discursul public a temei meritocrației, a proceselor de selecție transparente, a capacității statului de a genera speranță prin expertiză. Oamenii rămân de regulă acolo unde există speranță, acolo unde viitorul este o chestiune de strategie, unde politicienii nu trădează așteptările cetățenilor. Uitați-vă un pic ce tensiuni a generat în Germania alianța dintre verzi, socialiști și liberali, ce probleme de încredere a generat, ce deznodământ a generat ( mă refer la votul de neîncredere care a dus la demiterea lui Olaf Scholz).

Ne așteaptă o perioadă în care va fi nevoie de specialiști. Sper să învingă rațiunea și nu emoția…


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]

Citește mai mult