Politică Administrație

Comunicat de presă | Radu Tuhuț, deputat PSD Alba: „Extinderea gazului metan în Apuseni reprezintă o dorință a zeci de mii de locuitori! Consumăm milioane de metri cubi de lemn”

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Radu Tuhuț, deputat PSD Alba: „Extinderea gazului metan în Apuseni reprezintă o dorință a zeci de mii de locuitori! Consumăm milioane de metri cubi de lemn”

Am început noua sesiune parlamentară cu continuarea demersurilor privind extinderea gazului metan în Munții Apuseni – o dorință a zeci de mii de locuitori. Știm că acesta este un proiect ce nu se poate realiza de azi pe mâine, ci o investiție pe termen lung, ce trebuie prevăzută în bugetul de stat pe anii următori. Cu sprijinul celorlalți colegi parlamentari, voi putea pune, în acest an, bazele realizării acestui proiect pentru Munții Apuseni.

În acest sens, am transmis o solicitare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației privind necesitatea extinderii rețelei naționale de gaze naturale în Munții Apuseni. În prezent, alături de echipa mea social-democrată, lucrez la un proiect de lege care prevede realizarea acestei investiții, având ca sursă de finanțare fonduri din bugetele de stat pe anii următori.

Proiectul de act normativ prevede, în primă etapă, extinderea gazului metan de la Zlatna, pe traseul Abrud-Câmpeni-Baia de Arieș și, în a doua etapă, în comunele din împrejurimi. Este timpul să ne asumăm un proiect mare pentru Munții Apuseni, care să aibă un impact real asupra calității vieții locuitorilor din această zonă.

Este, de asemenea, responsabilitatea Consiliului Județean Alba, instituție condusă de zeci de ani de PNL, să inițieze această investiție prin realizarea unui studiu de fezabilitate și să depună proiecte pentru obținerea de fonduri guvernamentale și europene. Din păcate, nu am văzut interes pe această temă.

Un calcul simplu ne arată că pentru încălzirea locuințelor din Apuseni consumăm milioane de metri cubi de material lemnos, iar acest lucru nu poate continua la nesfârșit. Pentru a oferi un exemplu orientativ, o familie din zona de munte, într-o casă cu izolare medie și o suprafață de aproximativ 100-150 de metri pătrați, ar putea consuma între 10 și 30 de metri cubi de lemn pe sezon. Iernile mai grele și locuințele mai mari sau mai puțin izolate pot duce la un consum și mai mare.

Accesul la gaze naturale va stimula dezvoltarea economică, a turismului și ar oferi energia necesară pentru industrie și servicii, precum și pentru inițiativele antreprenoriale locale. Alocarea finanțării necesare pentru extinderea gazului în localitățile din Apuseni va duce la dezvoltarea economică a zonei, creșterea calității vieții cetățenilor și protejarea mediului înconjurător. Gaz metan în Munții Apuseni reprezintă un proiect realizabil, o investiție pe care România și-o poate permite, dar este necesară voință și sprijin parlamentar. Continui munca pentru Munții Apuseni!

Cu stimă,
Radu Marcel Tuhuț, Deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult