Comunicat de presă| PSD Alba: Membri și simpatizanți social-democrați au donat sânge
Le mulțumim membrilor și simpatizanților social-democrați care au răspuns apelului PSD Alba și PES activists de a participa la acțiunea de donare de sânge, organizată joi dimineața, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia.
O parte dintre donatori au ajuns la prima oră în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, iar ceilalți, care stau în zone mai îndepărtate ale județului, au ajuns mai târziu la acțiunea de donare, în funcție de posibilități.
Există persoane, aflate pe patul de spital, pentru care sângele este în momentele de suferință cea mai prețioasă resursă, de care au nevoie pentru a supraviețui.
Campania a fost coordonată de către medicul Tudor Alexandru, vicepreședinte PSD Alba și coordonator PES activists Alba.
”Nu este prima noastră acțiune de donare de sânge și, așa cum am promis la cea precedentă, promit și acum, nu va fi nici ultima!”, a spus medicul Tudor Alexandru.
În perioada de vară, numărul donatorilor de sânge este mult mai redus decât în celelalte perioade ale anului, însă nevoia este la fel de mare. Donarea de sânge crește imunitatea și scade riscul unui accident vascular cerebral, respectiv a infarctului miocardic.
De asemenea, donarea este benefică pentru sănătatea donatorului întrucât, în acest fel, sângele se regenerează și se reîmprospătează. O persoană care donează poate salva până la 3 vieți. Sângele este indispensabil vieții. Nu poate fi produs, nu poate fi cumpărat, iar donarea este un gest nobil!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Primă de stabilitate de până la 27.000 lei pentru tinerii din România aflați la primul loc de muncă
Primă de stabilitate de până la 27.000 lei pentru tinerii din România aflați la primul loc de muncă Guvernul a aprobat, joi, 5 martie 2026, o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj, care introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii care nu sunt […]
Peste 30 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament”
33 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament” Guvernul a actualizat joi lista de medicamente gratuite și compensate. În total, 33 de medicamente noi au fost incluse pe listă, iar pentru alte 19 […]
Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG
Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG Guvernul a adoptat în ședința de joi, 5 martie 2026, ordonanța de urgență prin care reglementează prețul la gaze de la 1 aprilie 2026 până la 31 martie 2027, pentru a proteja […]
