Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă PSD Alba: Alba neagra în sistemul de educație sau joaca cu viitorul țării

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sunt profesor, profesor pentru învățământul primar, într-o școală din Alba Iulia. Abia îmi găsesc cuvintele de a așterne pe hârtie și pentru a descrie ce simt eu și ce trăiesc colegii mei din sistemul de educație.

Sunt vremuri diferite de cele cu care eram obișnuiți, ne adaptăm din mers, ne dedicăm dragilor noștri elevi într-un alt mod, online, încercând să progresăm pe cât posibil și să nu ne lăsăm descurajați. De asemenea, încercăm să ne organizăm cum știm noi mai bine alături de părinți (cărora le suntem recunoscători pentru tot sprijinul), astfel încât elevii să parcurgă materia integral, dar și să diminuăm cât mai mult efectele nedorite ale acestei perioade asupra psihicului fragil al copiilor și adolescenților.

Am spus că încercăm să ne organizăm și, deși apelăm la toată dăruirea de dascăl în această perioadă, uneori ne este aproape imposibil. Adevărul este că România educată, proiectul de țară ce ar fi trebuit să crească speranța și încrederea în sistemul de educație, este un mare ZERO, un manifest electoral folosit pentru imaginea unui partid politic.

Ziua e albă, noaptea e neagră, ziua e așa, noaptea e altfel…și doar Monitorul Oficial ne trezește la realitate. Ca să se înțeleagă mai bine, punctez câteva gafe ale unui Minister al Educației condus de Monica Anisie, în vremuri de pandemie.

Se opune cu vehemență suspendării activităților în școli, în luna martie, deși i s-a solicitat să facă acest lucru de către ISG de la județul Timiș, după primele îmbolnăviri în rândul copiilor. Ca rezultat, face o videoconferință cu ISG, amenință și spune că nu o să închidă școlile când vrea Firea și alții. După 5 ore, se răzgândește și apare, dramatic, anunțând suspendarea cursurilor.

Ordinul de Ministru 3191/20.02.2019, privind structura anului școlar 2019-2020 prevede, la articolul 1, litera c) numărul de 37 de săptămâni de cursuri pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional. Așa cum ne-am obișnuit deja, MEC transmite în teritoriu, prin intermediul „specialiștilor”, o adresă semnată de 9 persoane competente ( nr. 29 518/12.05.2020), printre care și secretarul de stat de la Învățământul preuniversitar, adresă ce aduce precizări legate de obligativitatea încheierii cursurilor și pentru elevii de la unitățile de învățământ tehnologic ( liceu și profesională), tot în data de 12 iunie, „fără a se ține cont de numărul de săptămâni din planul cadru”. Aceasta a fost retrasă și înlocuită cu o altă adresă, în data de 20.05.2020 cu nr. 29 793, prin care li se comunică inspectoratelor alte precizări privind încheierea anului școlar 2019-2020 în învățământul profesional și tehnic.

În luna martie a insistat pe toate căile să nu se predea materia, ci să se consolideze ceea ce era făcut până la suspendarea școlilor, răspunzând pe canalele oficiale de comunicare ale MEC că toată materia va fi recuperată la toamnă. Revine, după aproximativ o lună și insistă pe predare, evaluare și notare. Introduce evaluarea elevilor în toate documentele emise, modificând ROFUIP ( OMEN 5079/2016), după ce în prealabil a decretat prin adrese/precizări modalitatea de încheiere a mediilor pentru anul școlar 2019-2020.

Insistă public și pe toate canalele de comunicare cu ISJ-urile, să nu rămână elevii corigenți, introducând în actele normative emise, prevederi legate de șansa pe care trebuie să le-o dea profesorii elevilor, stabilind împreună cu părinții, modalitatea de transmitere a unui portofoliu, pentru elevii aflați în situație de corigență, Revine, la presiunea făcută de societatea cadrelor didactice și prin secretarul de stat, comunică că există posibilitatea de a se da examene de corigență.

Ordinul MEC 4220/din data de 12 mai, pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS – COV- 2 în unitățile și instituțiile de învățământ înlocuit de OMEC 4259 în 16 mai și ulterior de 4267/19 mai.

A legiferat prin Ordin faptul că trebuie solicitat acordul pentru notarea elevilor, părinților. Revine, la presiunea mediatică și precizează că nu s-a referit la acord scris, ci la unul verbal!

Face apel să se doneze tablete de către Patriarhie și orice potențial sponsor și se răzgândește când identifică oportunitatea cheltuirii unei sume colosale pe achiziția acestora de către MEC, fără să știe câte tablete există deja în județe, la copii.

A insistat pe numărul de maxim de 10 copii în clase, revenind ulterior și eliminând acest număr, păstrând distanța între copii de 2 m, față, spate, stânga, dreapta și asta după ce toată țara construise proceduri de acces și așezare a copiilor în săli. Declară că tuturor elevilor li se va lua temperatura la intrarea în școală. Bun! Dar ce se întâmplă cu cei care vor avea temperatura mai mare de 37.3? Vor pierde examenele? Se încalcă dreptul la educație? Le vor pune la dispoziție săli separate, în ultimul moment? Există suficiente cadre didactice de rezervă pentru supraveghere?

Declară peste tot că elevii vor purta mască pe parcursul activităților de pregătire și examene, se răzgândește și comunică date despre Ordinul comun al MEC și MS, renunțând la obligativitatea purtării măștii în timpul examenelor de către copii. Se răzgândește pentru a treia oară când vede cu ambii ochi…oportunitatea licitației de 30 milioane euro.

Astfel, în data de 19.05.2020, pe site-ul ministerului se publică și caietul de sarcini aferent acestei achiziții și aici avem surpriza să descoperim golănia cea mai mare din această achiziție dubioasă. În caietul de sarcini se poate observa că ministerul condus de Anisie anunță că “ținând cont de urgența realizării achiziției, termenul limită de depunere a ofertelor să fie în… 4 ore de la data transmiterii invitației de participare”. Ori nicio firmă serioasă nu are timp în doar 4 ore de la primirea invitației de participare să facă rost de toată documentația cerută plus de mostrele de măști cerute de Ministerul Educației.

Să fie cu “dedicație” servită unei firme de casă a Monicăi Anisie, a acoliților săi din Ministerul Educației și a trepădușilor ei mărunți din PNL?

Dar, surpriză, în data de 25.05.2020, achiziția de măști pentru elevi și profesori a fost anulată de Ministerul Educației și Cercetării, care a lansat o nouă procedură – cu doar o săptămână înainte de începerea școlii. Într-un interviu acordat pe edupedu.ro, doamna ministru “răzgândilă” întrebată fiind de reporter dacă aceste măști vor ajunge la elevi până în data de 02.06.2020, data la care elevii din clasele terminale vor începe cursurile, aceasta a răspuns în stilul cu care ne-a obișnuit: “Dacă se vor respecta termenele impuse de Ministerul Educației în caietul de sarcini realizat acum, sigur că vor ajunge.” De asemenea, la aceeași întrebare, adresată de aceeași publicație, secretarul de stat, Luminița Barcari, a declarat că “este timpul scurt”, dar speră din tot sufletul ca măștile să ajungă la timp. Totul pe modalitatea de comunicare și de rezolvare a situațiilor din sistem, deja cunoscută de noi, cadrele didactice, părinți și elevi: “O să fie bine, dacă va fi. Probabil. Dacă nu, nu!”

Din păcate, această umilință la care ne condamnă ordinele aiuritoare îndepărtează tot mai mulți dascăli de meseria pe care aceștia au îmbrățișat-o! Am dori să facem ceea ce este corect, dar… nu suntem legați la ochi și vedem toate inepțiile impuse sub forma ordinelor, metodologiilor sau procedurilor. Sper într-o schimbare, în asumarea responsabilităților, ordine și reguli clare, realiste pentru că este vorba de sistemul de EDUCAȚIE și de viitorul copiilor, al tării noastre dragi!

PROFESOR ÎNV. PRIMAR
Bărbuleț Narcisa-Ioana


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Mircea Hava, europarlamentar PPE: Copiii trebuie protejați de expunerea la mediul online

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Hava, europarlamentar PPE: Copiii trebuie protejați de expunerea la mediul online Internetul este, fără îndoială, un plus pentru noi toți. N-am fost nicicând mai aproape, chiar și de la distanță, cum suntem acum, în epoca digitală. O simplă postare și un singur click ne țin în contact, ne oferă acces la informație și schimb […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea