COMUNICAT DE PRESĂ privind concluziile studiului de evaluare a stării de sănătate a sebeșenilor prezentat public de Kronospan
*Kronospan Sebeș: ”Evaluarea stării de sănătate a sebeșenilor a arătat că expunerea la formaldehidă și pulberi se face în limitele stabilite internațional ca valori de referință pentru un impact minim și nesemnificativ”
Kronospan Sebeș a prezentat în detaliu rezultatele Studiului de Impact asupra Stării de Sănătate a Populației din Municipiul Sebeș asociată instalației de formaldehidă Kronospan, definitivat în această primăvară de către Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj. Studiul relevă faptul că există riscuri nesemnificative asupra stării de sănătate a populației din Sebeș și împrejurimi, ca urmare a expunerii la substanțele eliberate în aer, respectiv formaldehidă și pulberi.
La întâlnirea desfășurată ieri, 25 mai, în cadrul Casei de Cultură ,,Lucian Blaga” din Sebeș, au participat doar 20 persoane, reprezentanți ai presei, ai societății civile și ai Asociației de Protecție a Mediului, Prima Natură.
“Ne-am fi dorit o prezență mai consistentă la această discuție deschisă, care arată încă o dată disponibilitatea companiei de a pune la dispoziția tuturor celor interesați informații concrete și studii realizate de instituții autorizate care susțin poziția Kronospan. Credem cu tărie în necesitatea unei atitudini de business responsabile, în acord cu protecția mediului și respectarea calității vieții comunității și a angajaților. Subliniem încă o dată că toate materialele ce fac referire la activitatea Kronospan, inclusiv protecția mediului, sunt publice și pot fi accesate pe site-ul nostru, oricând, de către oricine este interesat,”, declară Oana Bodea, director de PR Kronospan Sebeș.
Studiul de Impact asupra Stării de Sănătate a Populației din Municipiul Sebeș asociată instalației de formaldehidă Kronospan, alături de rapoartele trimestriale de activitate și informații complete despre tehnologiile de protecție a mediului implementate de Kronospan, pot fi regăsite accesand: www.kronospan.ro/mediu.
“Este un suport complet și complex pentru toți cei care vor să știe ce facem și cum înțelegem să acționăm. Vrem să fim aproape de clienții noștri, presă, dar și de publicul larg cu toate informațiile de care au nevoie”, a mai spus Oana Bodea.
“Kronospan Sebeș operează pe baza unui sistem complex de tehnologie pentru protecția mediului și a angajaților. Concluziile studiului de impact asupra stării de sănătate a populației sunt clare: expunerea sebeșenilor la formaldehidă și pulberi se face în limitele internaționale ca și valori de referință care asigură protecția stării de sănătate”, a declarat Adrian Băcilă, director de producție Kronospan Sebeș.
Conform rezultatelor evaluării realizate de către Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, distribuția frecvențelor bolilor din Sebeș, în special în ceea ce privește incidența cancerelor, înregistrează valori mai mici decât în alte localități din județul Alba, precum Aiud sau Blaj. Astfel, studiul stabilește că amplasarea și funcționarea Kronospan Sebes nu duc la apariția de riscuri asupra stării de sănătate a localnicilor.
Mai mult decât atât, rezultatele cercetării efectuate de Institut dau informații importante și în ceea ce privește rata mortalității, care, în Sebeș, este sensibil mai scăzută decât în alte localități din județul Alba – Blaj și Aiud. Astfel, valoarea medie a mortalității calculate pe o perioadă de trei ani în localitatea Sebeș a fost cea mai mică, situându-se sub valoarea medie calculată pentru aceeași perioadă pentru județul Alba și, în același timp, este mai scăzută decât cea calculată pentru orașul Aiud și pentru Blaj, în 2011. Valorile sunt relativ identice în Sebeș și Blaj în 2012 și în 2013.
Institutul Național de Sănătate Publică este singurul organism național acreditat și legitimat pentru realizarea de studii și evaluări asupra stării de sănătate a populației. Datele prelucrate și prezentate în acest studiu corespund perioadei de referință 2011-2013 și au fost colectate de Direcția de Sănătate Publică Alba.
Metodologia de prelucrare a valorilor concentrațiilor de formaldehidă în imisii s-a făcut conform programului de utilitate publică aparținând Agenției SUA pentru Substanțe Toxice și Registrul Bolilor din cadrul Centrului de Control și Prevenire a Bolilor. În momentul de față, studiul este disponibil la sediul Direcției de Sănătate Publică Alba.
Biroul de presă al Kronospan Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
„Campion” la infracțiuni rutiere, trimis în judecată la Judecătoria Blaj: Va fi judecat pentru două fapte de conducere sub influența substanțelor psihoactive și una de conducere fără permis
„Campion” la infracțiuni rutiere, trimis în judecată la Judecătoria Blaj: Va fi judecat pentru două fapte de conducere sub influența substanțelor psihoactive și una de conducere fără permis Un bărbat a fost trimis în judecată în stare de liberate la Judecătoria Blaj pentru un cumul de infracțiuni rutiere. Faptele s-au petrecut în octombrie 2024 și […]
FOTO | Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei
Cetățean străin, prins pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu, în timp ce transporta persoane și bunuri contra cost fără actele necesare: Amendă de 8.000 de lei Un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani, a fost amendat cu 8.000 de lei după ce a fost depistat de polițiști pe Autostrada A1, pe […]
Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: „Undă verde” de la Direcția Județeană de Mediu Alba
Parcări noi, cu peste 150 de locuri, într-un oraș din Alba: „Undă verde” de la Direcția Județeană de Mediu Alba Două proiecte, care vizează realizarea de parcări noi, cu un total de peste 150 de locuri, în municipiul Blaj, au primit „undă verde” din partea Direcției Județene de Mediu Alba. Este vorba de proiectele „Amenajare […]